• Francis Scott Fitzgerald

  • 34 cărți
FRANCIS SCOTT FITZGERALD s-a nascut in St. Paul, Minnesota, la 24 septembrie 1896. A urmat Princeton University, in 1917 intrand in armata, iar dupa demobilizare s-a mutat la New York. Publicat in 1920, primul sau roman, Dincoace de Paradis (This Side of Paradise), s-a bucurat imediat de o mare popularitate, urmat, in 1922, de Cei frumosi si blestemati (The Beautiful and Damned). In 1920 s-a casatorit cu Zelda Sayre (1900–1948), iar cuplul, al carui unic copil, Frances Scott „Scottie" Fitzgerald, » ...mai mult scriitoare si ziarista, se naste in 1921, a locuit cand la Paris sau New York, cand pe Riviera franceza, devenind parte a cercului de emigranti americani care ii includea pe Gertrude Stein, Ernest Hemingway si John Dos Passos.   In 1925 lui Fitzgerald i-a aparut capodopera Marele Gatsby (The Great Gatsby), care nu a avut succes decat dupa moartea sa. Tensiunile din cuplu s-au accentuat pe parcurs, din cauza alcoolismului scriitorului si a problemelor psihice ale Zeldei, care, din 1930, a fost internata in diferite sanatorii, reusind totusi sa scrie romanul semi-autobiografic Save Me the Waltz, publicat in 1932. La sfarsitul anilor '20, Fitzgerald a inceput sa lucreze la al doilea mare roman al sau, Blandetea noptii (Tender Is the Night), aparut in anul 1934, care transfigureaza dezastrul mariajului cu Zelda. Fiind intr-o constanta lipsa de bani, a publicat masiv povestiri comerciale in diferite reviste. In 1937 s-a mutat la Hollywood, unde, uitat de lumea literara, a scris scenarii de film.   In urma unui infarct, a murit la 21 decembrie 1940, lasand neterminat romanul Dragostea ultimului magnat (The Last Tycoon), aparut in 1941. Fitzgerald este autorul mai multor volume de povestiri, printre care Tales of the Jazz Age (1922), All the Sad Young Men (1926), Babylon Revisited and Other Stories (1960). A mai scris volumul autobiografic The Crack-Up (1945) si eseuri. A intretinut o vasta corespondenta publicata postum. Opera lui Fitzgerald este emblematica pentru asa-numita epoca a jazzului din anii '20, despre generatia sa scriitorul afirmand ca „a crescut ca sa descopere ca toti zeii sunt morti, toate razboaiele incheiate si orice credinta in oameni zdruncinata".
Created in 0.1640 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.