Actul creatiei

Prima parte a acestei carti propune o teorie a actului creatiei – a proceselor constiente si inconstiente care stau la baza descoperirii stiintifice, a originalitatii artistice si a inspiratiei comice. Ea incearca sa arate ca toate activitatile creatoare au un tipar fundamental comun si sa schiteze acest tipar.

Scopul Cartii a doua este sa arate ca anumite principii de baza opereaza de-a lungul intregii ierarhii organice – de la oul fertilizat pana la creierul fertil al individului creator; si ca fenomene analoge cu originalitatea creativa pot fi intalnite la toate nivelurile.

Oricine scrie despre un subiect complex trebuie sa stie ca nu poate sa impuste doi iepuri dintr-un foc. Prima carte se adreseaza cititorului comun; unele capitole din Cartea a doua presupun o cunoastere mai indeaproape a curentelor actuale din biologia si psihologia experimentala si sunt mai degraba tehnice. Exista o inevitabila diferenta de stil intre cele doua parti: in prima am evitat pedanteria, cu pretul caderii ici-colo intr-o terminologie vaga; in cea de-a doua, lucrul acesta nu a mai fost cu putinta. Cititorii care vor gasi unele pasaje din partea a doua ca fiind prea tehnice le pot sari fara grija si pot relua firul lecturii de mai incolo, fara sa piarda sensul ideii generale. Leitmotivele ei sunt enuntate in repetate randuri la diferite niveluri de-a lungul cartii.

Poate parea prea prezumtioasa tentativa de a cerceta originile biologice ale creativitatii mentale, cata vreme suntem incapabili inca sa definim chimia unui simplu spasm muscular. Dar de multe ori in istoria ideilor au actionat doua metode opuse: abordarea „de sus in jos”, de la complex la elementar, de la intreg la partile sale componente, si abordarea „de jos in sus”, de la parte la intreg. Accentul pus pe una sau alta dintre aceste metode poate alterna in functie de moda filosofica, pana cand se intalnesc si se contopesc intr-o noua sinteza. Ar fi fost la fel de imposibil de construit o fizica teoretica pe baza particulelor ei elementare (care se arata a fi din ce in ce mai derutante), cum s-a dovedit imposibil de cladit o teorie a psihologiei pe „reflexele elementare” si „atomii comportamentului”. Viceversa, fara supozitia ca materia complexa consta din parti atomice, oricare ar fi ele, fizica si chimia nu s-ar fi putut dezvolta.

Am incercat sa combin cele doua metode, alegandu-mi drept punct de pornire un fenomen care este in acelasi timp simplu si complex, in care un proces intelectual subtil este semnalat printr-un reflex fiziologic vulgar: fenomenul rasului. Umorul este un lucru evaziv, ca si curcubeul; si totusi, studiul spectrului colorat a furnizat repere pentru structura elementara a materiei.

OPINIA CITITORILOR