Alexandru Buican, Tepes. O biografie a lui Vlad III Dracula 1431-1476

Pentru ei, domnia lui in Tara Romaneasca, este doar un capitol - dintre multele - din cronica luptei de stavilire a presiunii externe - maghiara si otomana in secolul XV - in scopul pastrarii independentei de stat (si chiar - va striga istoricul roman -, de stavilire a inaintarii oiomanilor spre Europa Occidenialai) De aici si incapacitatea - vadita - pentru constiinta romaneasca de a impaca in aceeasi fiinta cele doua laturi ale personalitatii domnitorului, adica a accepta, pe de o parte, existenta Raului, ilustrat de textele care vorbesc de cruzimea sa - celebre inca din timpul vietii sale - si, pe de alta parte, a Binelui, ilustrat de ratiunile de stat in slujba carora i se pare ca el ar fi pus aceasta cruzime.  Problema s-a evidentiat odata cu alegerea metodei de expunere a materialului documentar ce se prezenta posteritatii. Ea il fost impusa de catre istoricul Ioan Bogdan cu aproximativ un secol in urma, devenind una dintre traditiile istoriografiei romanesti. I. Bogdan, care insa n-a avut nici o problema in a lucra cu"cruzimea" domnitorului, a despartit documentele in doua sectiuni: pe de o parte, izvoarele politice si diplomatice, si pe de alta parte, naratiunile - celebre in Rusia si Germania -, care descriu cruzimile domnitorului. Aceasta impartire se pastreaza cu sfintenie, de catre istoricii romani, pana astazi.  Dar se impune o alegere. Istoricul trebuie sa se hotarasca intre a folosi naratiunile rusesti si germane sau a le abandona. Insa tocmai acest lucru nu se intampla, el nici folosind"legendele" ca material documentar, nici abandonandu-le filologilor.  Carenta nu este numai o chestiune de"metoda", ea are talcuri mai adanci. Respingerea de catre constiinta romaneasca a acestei fiinte cu doua capete antagoniste pe acelasi trup, ce se desprinde din cercetarea izvoarelor, se datoreaza unei imposibilitati psihologice. Intr-o istorie in care stramosii nostri luptau cu Darius la Marea Neagra la anul 600 i. Hr., era de asteptat ca ei sa fi acoperit, psihologiceste, multe"pete albe" pe harta sufletului romanesc (citeste omenesc) si, desi este un lucru acceptat ca romanii sunt un popor bland, n-ar trebui deloc sa ne rusinam de aparitia intre noi si a unui"tiran sangeros". De ce nu pot lucra istoricii romani cu partea aceasta"intunecata" a personalitatii lui Vlad III?  Nascuta dintr-un complex de inferioritate, neincrederea noului intelectual roman in destinul poporului sau a generat o mentalitate de asediat, care avea sa se adanceasca cu timpul. Romanii, prezentand un voievod expugnat" de partea sa. fioroasa" - ei se ocupa de"legenda", ca si cum n-ar avea nimic de-a face cu Vlad III - dau expresie tocmai acestei constiinte asedia te. (Se pare ca nimanui nu-i trece prin gand ca, in majoritatea cazurilor, ei, autorii, scriu despre Vlad III mai ales datorita celebritatii sale! Iar aceasta celebritate este data, nu in primul rand de faptele strict istorice, transmise de"documente" ci, in mod expres, de legenda! Ei bine, cum se spune, nu se poate sa arzi o lumanare la ambele capete.)  Dar pierderea mare ce survine in urma acestui refuz de acceptare este tocmai faptul ca personalitatea lui Vlad III, complexa, dar mai ales speciala, chiar si pentru epoca sa, nu se poate descifra printr-o abordare unilaterala si ramane de neinteles. Cu asemenea"Limiditati nationale" - care printr-un fenomen ciudat iau calea agresiunii - e evident ca nu se poate reconstitui acea psihologie particulara (de doua ori), a unei epoci si a unui om (aparent) bizar. Pentru ca daca cercetam bine"legenda" cruzimi! sale, vedem ca aceasta nu este cu foarte mult peste nivelul cu care epoca lui era obisnuita - argument adus in discutie cu insistenta de istoricii romani! Atunci? Nu au vrut oare contemporanii, apasand atat de mult pe faptele crude si pe caracterul sangeros al domnitorului roman, sa exprime de fapt uimirea lor in fata unui caracter care i-a surprins prin anume trasaturi pentru care nu aveau mijloace de intelegere?

Nr. de pagini: 312
Anul aparitiei: 2012