Asociationism si nationalism la romanii din Transilvania

Proiect editorial aparut sub egida Institutului de Istorie „George Baritiu” al Academiei Romane si a Fundatiei Transilvania Leaders

Pe coperta: Adunarea Generala ASTRA de la ?imleu Silvaniei, 1908
Colectia Istorie contemporana este coordonata de Prof. univ. dr. Vasile Puscas
 

Sa tot zicem ca e timpul suprem ca sa ne dam, de aici inainte, noi intre noi, educatiune nu numai sociala, ci si politica. Dara o problema atat de grea precum este aceasta se poate deslega cu ajutorul istoriei. (GEORGE BARI?IU)

In procesul de formare si amplificare a unui „nationalism minoritar”, fara acces la putere, fara un stat al lor, romanii din Transilvania au recurs la singura modalitate pe care o aveau: asocierea si luarea destinului in propriile maini. Istoria ii indemna astfel sa aleaga drumul spre infaptuirea practica a ceea ce noi numim Agenda Nationala. Cultivarea acesteia a oferit, prin urmare, suportul solid al identitatii nationale. (LIVIU MAIOR)

Se spune adesea ca rostul istoricului este de a explica si a-i face pe oameni sa inteleaga faptele trecutului. Un astfel de demers a realizat, prin acest volum, si profesorul Liviu Maior.

In fapt, istoricul clujean a sintetizat si actualizat cercetarile dedicate acestei teme. O contributie remarcabila o aduce, in acest context, nu doar clarificarea interactiunii dintre asociationism si miscarea nationala a romanilor transilvaneni, ci, mai ales, relatia dintre liberalism si asociationism, precum si a celor doua fenomene cu nationalismul secolului al XIX-lea.

In mod judicios este facuta si demonstratia caii prin care nationalismul romanesc a glisat catre nationalismul liberal, cu toate barierele ridicate de un alt nationalism de tip etnicist, supralicitat in zona. Din aceasta expunere, se observa foarte bine argumentat cum manifestarea asociationismului romanilor din Transilvania a stat nu doar la baza dezvoltarii economice si culturale, dar si a conturarii deciziilor liderilor politici ai romanilor din aceasta provincie pentru unirea nationala si statala cu Romania. Aceasta carte a profesorului Liviu Maior este, in mod evident, una deosebit de necesara pentru istoriografia contemporana si pentru cititorii care iubesc Istoria! (VASILE PU?CA?)

Acest nou volum al profesorului Liviu Maior incununeaza cateva decenii de reflectii istorice si istoriografice ale unei personalitati care a marcat profund scrierea istoriei Transilvaniei atat inainte, cat si dupa 1989. Fara indoiala ca asociationismul cultural, economic, politic si social a reprezentat, pentru romanii din monarhia habsburgica (dupa 1867, austro-ungara), cadrul de afirmare identitara, de exersare a principiilor si valorilor democratice, liberale. In fruntea sistemului a tronat maiestuos ASTRA, adevarata academie a romanilor transilvaneni, care a inspirat, impulsionat si sustinut procesul de asociere si de formare a societatii civile romanesti. Numai citind lucrarea profesorului Liviu Maior putem intelege cum, intre 1848 si 1918, s-au metamorfozat romanii, in decursul a doua generatii, din iobagi in romani responsabili si demni. (IOAN BOLOVAN)
 

Cuprins

1. In loc de Prefata. Cateva consideratii

2. Identitate nationala si „competitie” istorica. Baritiu si Iorga. Popularizarea istoriei. De la „preacademici” la institutionalizare

     Panteonul si Enciclopedia Romana

     Iorga si popularizarea istoriei Transilvaniei. Istorie si politica

     Un preot si un medic despre identitatea istorica a romanilor
     (sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea)

3. Agenda Nationala, asociere si cultura strategica. Modernizare

4. 1848-1918. Finalul unui proiect politico-national

5. Modernizarea traditiei. Democratizarea institutiilor bisericesti

6. Media romaneasca. Asociere si democratie. Opinia publica

7. Institutionalizarea politicului

8. O Postfata necesara

     Ioan Mihu, politica si asociationism. Institutionalizarea mediei romanesti

Bibliografie

Indice de nume

Indice de loc

LIVIU MAIOR s-a nascut pe 2 octombrie 1940, in Beclean, judetul Bistrita-Nasaud. A devenit doctor in istorie (1974) al Universitatii Babes-Bolyai, iar din anul 1990, a fost profesor universitar titular si conducator de doctorate la Facultatea de Istorie si Filosofie din cadrul aceleiasi universitati. A reinfiintat Centrul pentru Studii Transilvane (care a functionat, initial, in perioada 1942-1948), al carui director a si devenit in 1991, orga­nizand activitatea acestei institutii stiintifice dupa principii moderne. In 1996, s-a trans­ferat, prin concurs, la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. Intre 1992 si 1996, a fost ministrul Educatiei si a exercitat functia de presedinte al Comisiei Nationale UNESCO. In 1994, a fost vicepresedinte al Conferintei Mondiale UNESCO, precum si vicepresedinte al Conferintei Europene a Ministrilor Educatiei de la Madrid. Intre anii 1996 si 2003, a fost ales senator in Parlamentul Romaniei, pentru ca, intre 2003 si 2005, sa serveasca drept ambasador plenipotentiar in Canada. Membru al Comisiei de Istorie a Relatiilor Internationale, din cadrul Comitetului International de Studii Istorice, a lucrat ca profesor asociat in Statele Unite ale Americii, efectuand vizite de documentare si spe­cia­lizare in tari precum Belgia, Franta, Anglia, Italia, Germania, Austria si Ungaria. Interesat de istoria moderna a Romaniei, a acordat o atentie deosebita miscarii pentru emancipare nationala a romanilor transilvaneni din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, publicand o serie de carti fundamentale despre Revolutia de la 1848, crearea Partidului National Roman din Transilvania, organizarea si ideologia acestuia, relatiile dintre romani si habsburgi etc. I-au fost acordate numeroase distinctii academice pentru activi­tatea de cercetare stiintifica, inclusiv „Meritul Academic” si Premiul Academiei Romane. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatilor „Petru Maior” din Targu Mures (2007), „Lucian Blaga” din Sibiu (2008) si „Andrei ?aguna” din Constanta (2011).
A publicat: Corespondenta lui Ioan Ratiu cu George Baritiu: 1861-1892 (in colaborare cu Keith Hitchins), 1970; Avram Iancu (scrisori), 1972; Miscarea nationala romaneasca din Transilvania: 1900?1914, 1986; Alexandru Vaida Voevod intre Belvedere si Versailles (insemnari, memorii, scrisori), 1993; 1848?1849: romani si unguri in revolutie, 1998; Romanii in armata habsburgica: soldati si ofiteri uitati, 2004; Habsburgi si romani: de la loia­litatea dinastica la identitate nationala, 2006; Alexandru Vaida Voevod. Putere si defai­mare, 2010; Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni si basarabeni in razboi. 1914-1916, 2016; Un parinte fondator al Romaniei Mari: Alexandru Vaida Voevod, 2018. A colaborat la mai multe volume colective, printre care: Istoria Transilvaniei, coordo­natori: Ioan?Aurel Pop, Thomas Nagler si Magyari Andras, 2003?2008 si tratatul de Istoria Romanilor al Academiei Romane, vol. VII, tom I, coordonator: Dan Berindei, 2003; vol. VII, tom II, coordonator: Gheorghe Platon, 2003.