Autobiografii ale teologilor romani ortodocsi in dosarele securitatii
DESCRIERE
Am facut scoala primara in sat, cu invatatori mediocri. Dar venind in ultimele clase un mare invatator, care avea un fel de geniu didactic, C. Spanesteanu, m-a distins dintre toti elevii si, impreuna cu tata, care avea mare dor sa ma faca un «mare carturar», au hotarat sa ma trimeata la Bucuresti, la o scoala cu burse de stat, fiindca tata era nespus de sarac... In 1916 mi-am luat licenta in Teologie, cu un discurs tinut de presedintele comisiei examinatoare, care imi prevedea nu stiu ce mare viitor” (Acad. Nichifor CRAINIC)
„Terminand liceul si luand bacalaureatul la prima prezentare, inclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, impiedicandu-ma saracia. Drept aceea a biruit inclinatia contemplativa, sau speculativa, si in 1929 m-am inscris la Academia Teologica din Sibiu.
In cursul teologiei mi-am vandut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile” (Pr. Arsenie BOCA)
„Parintii au trait din cresterea vitelor (oi, porci, bovine), din munca pamantului si niciodata din salar sau din veniturile preotiei, care erau neinsemnate. Au muncit si parintii si noi copiii, in rand cu ceilalti tarani, toata munca in gospodaria de munte: ingrijirea vitelor, ciobanie, coasa, secera mai putin, caratul lemnelor etc....
In Roma – sub dictatura fascista, singur ortodox intre catolici – la Universitatea iezuitilor, n’am avut curajul sa scriu impresii prin presa, controlul strainilor fiind f. riguros. Am cunoscut de aproape si m’a interesat felul in care Vaticanul vana pe refugiatii rusi albi si ii organiza pt. o viitoare misiune catolica in Rusia – in care scop si crease un institut special in 1929 «Russicum». Am legat o serie de prietenii cu preoti francezi, italieni, austrieci, argentinieni etc. – cu unii din ei corespondand pana in 1943. Intre acestia Leon Dripuit, francez si Emil Herman, care este acum la Roma. Prin acesta, cardinalul Pacelli (acum papa Pius XII), pe atunci secretar de stat la Vatican, a incercat sa ma atraga la catolicism. Pius XI papa (Achile Ratti mort) mi-a facut si el aluzii directe intr’o audienta colectiva, la care erau de fata si Francisc Pall – acum profesor de istorie la Univ. din Cluj, Petru Iroae, acum in Italia, si unul de la Iasi al carui nume imi scapa, Diaconescu mi se pare, despre care am aflat ca ar fi prof. Univ. din Iasi. Aceleasi aluzii cu oferte de studii si burse mi le-a facut si cardinalul Pacelli, intr’o audienta dorita de el si impusa ca conditie pentru a mi se permite sa fac cercetari in arhivele Vaticanului – dar fireste, incercarile lor au fost fara rezultat...
In 1943 cand Hitler cerea un lot mare de evrei de la Antonescu, iar niste rabini prin intermediul croitorului Ferenczi (evreu) din Sibiu, apelasera la [Mitropolitul] Balan, acesta mi-a spus si l-am insotit la Bucuresti, ajutandu-l sa ia contact cu sef rabinul Alex. Safran in casa la generalul Vaitoianu – dupa care a si intervenit la Antonescu si i-a scapat” (Pr. Liviu STAN, profesor de Drept Bisericesc)
„In toamna anului 1940, venind Antonescu cu legionarii la putere, am fost propus fara stirea mea sa fiu numit prefect la Sibiu. Cand am aflat acest lucru, am protestat vehement si am refuzat sa accept. Motivele: nu eram legionar, nu eram nici om de-al lui Antonescu si nu voiam sa intru activ in acea politica. Cunosc acest refuz Mitropolitul N. Balan, prof. Liviu Stan si consilierul Alex Popa. Dupa cateva saptamani de la acest refuz, am fost chemat de catre Mitropolitul Nicolae Balan care mi-a adus la cunostinta ca sunt numit conducator al legionarilor din jud. Sibiu, pentru educatia lor religioasa-morala. Educatia lor politica si instructia paramilitara vor face-o prefectul jud. Dr. Ioan Flesariu si Dr. Nistor Chioreanu. Mi s-a aratat din partea I.P.S. Mitropolit Nicolae Balan, ca nu motive de ordin politic legionar au dus la aceasta numire, ci interese superioare de ordin bisericesc si cultural cer acest lucru. In noile imprejurari de viata Biserica trebuie sa colaboreze cu Statul, iar venirea Universitatii din Cluj la Sibiu pretinde ca un om cu pregatire superioara, un profesor din invatamantul superior sa fie in Sibiu, care sa faca legatura intre Biserica, Universitate si Miscarea Legionara.” (Pr. Spiridon CNDEA, profesor de Liturgica)
„Au venit apoi anii studentiei, incepand cu 1934, petrecuti tot in internat – 3 ani in internatul teologic din str. Radu-Voda 24 bis – apoi in caminul pentru asistenta universitara; cu incercarile neizbutite de a intra chelner la restaurantul «Casa Femeii» unde luau masa numai studenti – n-am izbutit pentru ca nu eram orfan; cu vanzarea de carti din «Biblioteca pentru toti», «Minerva» etc, pe strazile Bucurestiului; cu haine saracacioase, cu palton de imprumut, cu bani putini – pentru cursuri si taxe doar – si cu alergatura neinchipuita pe la mai toate formatiile corale din Bucuresti.” (Pr. Constantin GRIGORESCU de la Biserica Boteanu din Bucuresti)
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
- 74,25 leiPRP: 99,00 lei
- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
OPINIA CITITORILOR