Autobuzul energiei. Audiobook
DESCRIERE
Autobuzul energiei / The Energy Bus: 10 Rules to Fuel Your Life, Work, and Team with Positive Energy de Jon Gordon este o carte care te va convinge de puterea pe care o are energia pozitiva in viata ta. Energia pozitiva poate transforma boala in sanatate, lipsa de performanta in performanta, esecul in reusita, s. a. cu conditia sa stii sa te alimentezi cu ea din toate sursele pe care le ai la dispozitie. Dar… vei spune, cum ma pot alimenta cu energie pozitiva intr-o tara care se transforma parca pe zi ce trece tot mai mult in patria vestilor triste? Potrivit autorului poti face asta, cu conditia sa intelegi ca totul sta in puterea mintii tale. O lectura excelenta atat pentru oamenii obisnuiti, cat si pentru liderii si managerii care sunt in cautarea „ingredientului” lipsa din propria reteta a succesului.
Jon Gordon este speaker motivational si autor de bestselleruri, fiind „vanat” adesea de televiziunile americane pentru discursurile sale convingatoare despre energia pozitiva. Regulile si principiile lui despre cum sa-ti traiesti viata la puterea POZITIV au fost testate, puse in aplicare si au dat roade pentru numerosi antreprenori si echipe din NBA (Asociatia Nationala de Baschet din America), NFL (Liga Nationala de Fotbal americana), universitati, companii din topul Fortune 500, scoli, spitale si organizatii non-profit. Dintre cartile scrise de el, amintim: Regula „nu te lamenta” (The No Complaining Rule), Cantonament (Training camp), Rechinul si pestisorul de aur (The Shark and The Goldfish), Cainele Optimist, (The Positive Dog) sau Tamplarul (The Carpenter).
Autobuzul Energiei este o poveste fictiva, inspirata de un sofer real pe care autorul l-a intalnit la un moment dat si in care a vazut intruchiparea perfecta a energiei pozitive. Autobuzul energiei este povestea lui George, un tip nu prea norocos la inceputul cartii, care isi transforma viata cu ajutorul lui Joy, o soferita de autobuz care pare menita sa-i dezvaluie acestuia adevarata cale de urmat in viata. Povestea este simpla, dar nu in aceasta consta valoarea cartii, ci in capacitatea ei de a-ti transmite intr-un mod foarte accesibil energia pozitiva. Pe masura ce vei citi, vei simti energia pozitiva si vei dori sa o transformi la nivel personal intr-o stare de spirit permanenta.
Transformarea lui George incepe intr-o dimineata obisnuita cand, dorind sa plece la serviciu, face pana si este nevoit sa ia autobuzul. Autobuzul in care se urca este condus de Joy, o soferita care, dupa toate aparentele, detine toate secretele gandirii pozitive. Ea pare total lipsita de griji si fericita, in timp ce George se simte coplesit de toate responsabilitatile care-i atarna pe umeri:
„Sotie, sefi, copii, angajati, termene limita, ipoteca, rata, masina, si o mama bolnava de cancer. Ea nu stie cat de epuizat ma simt.”
Dar ea stia. Era obisnuita cu oamenii asemenea lui George si detinea si solutia pentru ei:
„Toti erau inconjurati de o energie similara. Ea o vedea si o simtea imediat. Fara viata. Niciun zvac in pasul lor. Ca si cum in interiorul lor fusese stinsa o lumina. Ea putea sa distinga oamenii care straluceau puternic de cei care aveau o lumina difuza. Ii numea Difuzii. Se perindau ca niste zombi, incercand doar sa supravietuiasca zilei de azi. Fara scop, fara spirit. Fara energie. De parca le fusese stoarsa prin truda zilnica a vietii. … Prea multi oameni erau excesiv de stresati, obositi si suprasolicitati. De aceea ea considera ca misiunea ei era sa fie un Ambasador al Energiei si sa incerce sa ii energizeze pe toti cei care se urcau in autobuzul ei. De aceea isi numea masina Autobuzul Energiei. Si daca era cineva care avea nevoie de un impuls de energie acela era George.”
Joy ii atrage atentia lui George asupra faptului ca totul in viata se intampla cu un motiv anume si ca noi alegem cum sa interpretam evenimentele din viata noastra. Ea remarca de asemenea reticenta lui George in a se lasa antrenat in discutia cu ea, dar il intelege perfect, pentru ca in trecut fusese exact ca el, stiind de asemenea ca: oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor sunt adesea si cei mai reticenti sa-l primeasca.
George afla ca va ramane timp de doua saptamani fara masina, iar in timpul unei plimbari pe jos in drum spre casa se gandeste cum sa rezolve problema cea mai mare cu care se confrunta in aceasta perioada: ultimatumul dat de sotia lui in privinta casniciei lor. Motivul invocat de ea era tocmai negativismul cu care aborda el toate aspectele vietii si pe care il imprima si vietii lor de familie. In plus… nici la job lucrurile nu decurgeau prea bine, aflandu-se la un pas de concediere. George avea nevoie sa se redreseze rapid, iar aceasta redresare avea sa o obtina cu ajutorul lui Joy si a celor 10 reguli formulate de aceasta pentru a face din viata o experienta cat se poate de pozitiva:
Regula nr. 1: Tu esti soferul autobuzului tau.
„Poti sa iei volanul si sa-ti creezi tu viata, gand cu gand, crez cu crez, actiune cu actiune, alegere cu alegere. Este autobuzul tau, tu esti soferul si tu alegi unde mergi si ce fel de calatorie va fi.”
Cum poti face asta? De ce mor cei mai multi oameni luni dimineata la ora 9? De ce ne lasam vietile conduse de altii? De ce nu preluam noi insine fraiele propriei vieti, hotarand directia in care vrem sa mergem si destinatia la care vrem sa ajungem? De ce avem nevoie sa ajungem intr-o situatie de criza pentru a lua o decizie in privinta vietii noastre? Autorul iti ofera raspunsurile la aceste intrebari in acest capitol si te invita sa iti creezi o viziune completa a vietii tale.
Regula nr. 2: Dorinta, viziunea si concentrarea iti fac autobuzul sa se deplaseze in directia potrivita
„Gandurile sunt ca un magnet. Atragem lucrul la care ne gandim. Lucrul la care ne gandim se extinde si creste. Lucrul asupra caruia ne concentram energia si atentia incepe sa se iveasca mai des in viata noastra. Iar energia pe care o proiectam prin gandurile noastre este energia pe care o primim.”
Pornind de la ideea ca totul este energie in jurul nostru, inclusiv gandurile noastre, Joy ii explica lui George legea atractiei. Ii vorbeste despre cum aplica sportivii aceasta lege si despre cum poti obtine practic orice iti doresti avand gandurile potrivite. George realizeaza astfel ca din punctul in care se afla, doar visele il mai pot salva, constientizand totodata semnificatia formulei:
E (evenimentele din viata) + P (perceptia noastra asupra lor) = R (rezultate)
Regula nr. 3 – Alimenteaza-ti calatoria cu energie pozitiva
„Cu totii avem caderi dar cheia este ce facem pentru a ne redresa viata. Asa cum ti-am spus, alege intelept. Energia pozitiva si oamenii pozitivi creeaza rezultate pozitive. Exista cu siguranta mult negativism in lume, iar daca alegem energia pozitiva, asta ne ajuta sa ne confruntam cu oamenii negativi si cu situatiile negative care ne pot indeparta de la traseul nostru. Energia pozitiva ajuta la deplasarea plina de avant a autobuzului.”
George intelege astfel ca nu ne luam gandurile pozitive din ceea ce ni se intampla, ci din felul cum alegem noi sa reactionam, constientizand totodata ca pe masura ce va invata sa se alimenteze mereu numai cu ganduri pozitive, si intamplarile din viata lui vor fi din ce in ce mai des pozitive. Iar asta pentru ca lucrurile pozitive din viata noastra sunt cele care ne fac sa fim „dependenti de viata”.
Regula nr. 4 – Invita oamenii in autobuzul tau si impartaseste-le viziunea ta pentru drumul care va asteapta
„Nu exista un mod mai bun de a-i face pe oameni sa urce in autobuzul tau decat spunandu-le incotro mergi si invitandu-i sa urce. Daca nu le comunici clar viziunea care va asteapta, nimeni nu va dori sa calatoreasca cu tine.”
George va invata astfel sa pregateasca cate un bilet de autobuz pentru colegii de serviciu alaturi de care avea sa lanseze un nou produs peste doar o saptamana, dar si pentru sotia lui, in care avea sa le impartaseasca viziunea lui: incotro doreste sa mearga, urmand ca ulterior acestia sa se decida daca vor sa calatoreasca alaturi de el sau nu.
Regula nr. 5 – Nu-ti risipi energia pe cei care nu se urca in autobuzul tau
„Unii oameni vor urca in autobuzul tau, altii nu. Nu te ingrijora in privinta oamenilor care nu se urca. Nu-ti risipi energia pe ei. Nu incerca sa-i faci sa urce. Nu poti conduce autobuzul altcuiva. Poti conduce numai autobuzul tau.”
George intelege astfel sa se concentreze doar pe oamenii care doresc sa faca echipa cu el, ignorandu-i totodata pe cei care au hotarat contrariul, pentru a nu-si risipi energia inutil.
Regula nr. 6 – Pune un afis care spune INTERZIS ACCESUL VAMPIRILOR ENERGETICI IN AUTOBUZ
„Succesul si viata ta sunt atat de importante incat trebuie sa te inconjori de o echipa de sustinere pozitiva. Nimeni nu atinge succesul intr-un vid, iar oamenii cu care ne inconjuram au o mare influenta asupra vietii si asupra succesului nostru. Daca vrei sa ai succes trebuie sa fii foarte atent pe cine ai in autobuzul tau. La urma urmei, exista oameni care iti sporesc energia si altii care ti-o secatuiesc. Eu ii numesc pe oamenii care iti secatuiesc energia Vampiri Energetici, iar ei vor suge viata din tine, din telurile tale si din viziunea ta daca ii lasi.”
George invata asadar cum sa se descurce cu oamenii care il impiedica sa isi atinga obiectivele, si se simte cum nu se poate mai fericit din acest motiv datorita solutiei gasite de Joy.
Inainte de a trece la regula urmatoare, Joy ii marturiseste lui George Regula suprema a energiei pozitive, pe care trebuie sa o cunoasca toti cei care vor sa aiba succes. Descopera-o si pune-o in aplicare si in viata ta!
Regula nr. 7: Entuziasmul atrage mai multi calatori si ii energizeaza in timpul calatoriei
„Atunci cand esti incantat sau entuziasmat de viata si de munca ta, raspandesti aceasta puternica energie divina (n. r: entuziasm vine de la cuvantul grecesc entheos care inseamna inspirat sau cuprins de divinitate) in tot ce faci, iar oamenii observa asta. Vad si simt acest lucru. Vor sa urce in autobuzul tau. Autobuzul tau este energizat si oamenii spun: „Hei, vreau sa urc in acel autobuz”.
George intelege ca poti sa ai rezultate mai bune la serviciu, poti vinde mai bine, convinge mai bine, argumenta mai bine, pur si simplu dispunand de energia pozitiva necesara pentru a-i face pe ceilalti sa vibreze si sa se entuziasmeze la cuvintele tale. Cultura pozitiva se dovedeste astfel foarte benefica si pentru venit si profit. George se transforma datorita lui Joy intr-un veritabil CEO – Chief Energy Officer – pentru ca energia devine moneda de schimb a succesului personal si profesional din zilele noastre.
Regula nr. 8 – Iubeste-ti pasagerii
„Asta inseamna sa fii un Chief Energy Officer, cand scoti la iveala ce e mai bun din ceilalti, inevitabil scoti la iveala si ce e mai bun din tine insati.”
George afla ce inseamna dragostea atunci cand vine vorba de relatiile de la serviciu si anume, sa-i lasi pe oameni sa-si impartaseasca darurile si punctele forte. Tot aici descoperim o lista cu cinci moduri de a-ti iubi pasagerii, o lista de care George va tine cont vizavi de echipa lui la lansarea de produs ce avea sa aiba loc peste numai doua zile.
Regula nr. 9 – Condu cu un scop
„Condu cu un scop, astazi si in fiecare zi, si cultiva asta in echipa ta, iar ei nu numai ca vor ramane in autobuzul tau cand el merge ca uns, dar vor cobori sa te ajute sa-l impingi cand se strica. Scopul comun pastreaza echipa energizata si unita.”
Mesajul lasat de Joy pentru George cu o zi inaintea marii lansari de produs, il pune pe ganduri pe acesta. El trebuie sa afle care este scopul si viziunea pe care trebuie sa o comunice echipei sale pentru a-i motiva si mobiliza. Solutia gasita in cele din urma se va dovedi cum nu se poate mai inspirata, echipa lui devenind nu numai mai motivata sa treaca cu bine de lansarea de produs de a doua zi, dar si mai unita si mai dornica sa il sustina pe seful lor George.
Regula nr. 10 – Distreaza-te si bucura-te de calatorie
„Nu trece prin viata cu regret. Nu fi cineva care priveste in urma si isi spune ca trebuia sa fi facut un lucru sau altul. Traieste si munceste ca si cum nu ai nimic de pierdut si totul de castigat. Poarta-te ca un copil in dimineata de Craciun, care e mereu optimist si incantat de cadourile pe care le primeste. Nu compara succesul autobuzului tau cu alte autobuze. Bucura-te pur si simplu de calatorie.”
Cu o astfel de mentalitate si-a sustinut George prezentarea prilejuita de lansarea de produs si de care atarna soarta lui in compania pentru care lucra (avea sa ramana sau va pleca). Si bineinteles ca energia pozitiva care l-a insotit in timpul prezentarii a facut din aceasta un succes.
George constientizeaza astfel ca toate lucrurile care erau rele in viata lui in urma cu doua saptamani: ghinionul cu masina, problemele de la serviciu, problemele din casnicie cauzate de mentalitatea lui negativa, nu numai ca se rezolvasera, dar ii prilejuisera reinventarea datorita careia acum devenise o fiinta superioara.
Concluzia pe care o trage George este concluzia la care trebuie sa ajunga fiecare dintre noi:
„Viata este un test. Fiecare dificultate ne ajuta sa crestem. Evenimentele si oamenii negativi ne invata ceea ce nu vrem, astfel incat sa ne putem concentra energia pe ceea ce vrem intr-adevar.”
”George stia ca, indiferent unde il ducea autobuzul sau energetic si indiferent ce obstacole ii stateau in fata, tot ce trebuia sa-ti aminteasca era sa lase bucuria sa curga prin el si sa savureze fiecare moment si fiecare kilometru din calatorie. Daca si-ar umple viata, munca si caminul cu bucurie, ce viata ar trai si ce calatorie ar fi! Cu bucurie totul ar decurge mai bine si mai usor.”
TESTIMONIALE
„Cartea lui Jon, Autobuzul energiei, si discursul pe care l-a tinut in fata echipei noastre au fost un instrument foarte util care ne-a ajutat sa construim o echipa si o cultura pozitive, unde fiecare membru trece peste negativism si greutati pentru a functiona la cel mai inalt potential.” – Mike Smith, antrenor principal al Atlanta Falcons
„Avand in vedere confruntarile si adversitatile cu care ne confruntam azi in afaceri si in viata, Jon Gordon ne ofera o harta clara pentru a ne croi drum printre capcane si negativism care, de prea multe ori, saboteaza succesul individual si al echipei, si ne aduce la cunostinta adevarurile care definesc liderii si echipele marete. Mi-a placut in mod deosebit partea despre a conduce cu un scop.” – Tom Gegax, fondatorul Tires Plus
„Scopul, viziunea, entuziasmul si spiritul sunt toate elemente indispensabile succesului individual si al echipei. Autobuzul energiei imbina cu maiestrie aceste principii pentru a crea o lectura dinamica si antrenanta care va va insufla o energie pozitiva tie si echipei tale. Uita-te in autobuz si bucura-te de calatorie.” – Pat Williams, vicepresedinte executiv al clubului Orlando Magic din NBA
„Lumea ar fi un loc mult mai bun daca ne-am concentra cu totii pe a fi pozitivi. Gordon este pastorul energiei pozitive iar eu sunt unul dintre enoriasii lui.” – Danny Gans, animatorul anului din Las Vegas
„Gordon a inspirat atat de mult echipa noastra de vanzari cu energia lui pozitiva, incat si-au dorit si mai mult. Iata filosofia lui intr-o carte pe care o putem citi si pomeni si o vom face!” – Linda H. Sherrer, presedinte si CEO al Prudential Network Realty
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 41,25 leiPRP: 55,00 lei
- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
OPINIA CITITORILOR