Bezna sub soare - Traducere de Dumitru Balan
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
Cartea autorului Cinghiz Abdullaev „Bezna sub soare - Traducere de Dumitru Balan" de la editura IDEEA EUROPEANA
Povestirea de fata, Bezna sub soare, desi este relatata intr-un plan oarecum alternativ, operatiunile propriu-zise privind evenimentele declansate in Romania in dramaticul decembrie 1989 (expuse sub forma amintirilor), au o desfasurare succesiva, precedand in timp organizarea atentatului impotriva lui Fidel Castro, iar liantul comun il constituie implicarea acelorasi agenti KGB. Confruntarea sangeroasa a acestora cu echipa comandoului palestinian sau zadarnicirea tentativei de rapire a cadavrelor Ceausestilor de pe aeroportul Otopeni de catre agentii chinezi, aflati sub conducerea lui Li Sian, confera actiunii dinamism si suspans, caracteristice romanelor lui Abdullaev. (Dumitru Balan)
Printre personajele inchise intre copertele romanului Bezna sub soare figureaza bunaoara, intre alti actanti ai istoriei, Gorbaciov, Eltin, Iliescu, Fidel Castro, Ceausestii, generalul (r) Victor Stanculescu – „personaj” care in postfata, prezentand publicului roman acest roman de exceptie in ipostaza unui lector atent, avizat, recunoaste ca „este placut, interesant si chiar stresant” sa scrii despre Bezna sub soare, despre Cinghiz Abdullaev, dar nu mai putin despre… prezenta sa intr-un text epic.
Cinghiz Abdullaev sustine ca a fi scriitor inseamna inainte de toate a radiografia bolile timpului tau. In acest sens, scriitorul se apropie evident – cel putin in mintea noastra – de Lermontov si de personajul sau remarcabil, prin care se face epocala redescoperire a motivului dublului in literatura: framantatul Peciorin cel negativist, inversunat si genial. (Aura Christi)
Acuitatea si verosimilitatea intamplarilor zugravite sunt atestate de prezenta in roman a personajelor emblematice din Consiliul Frontului Salvarii Nationale (Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Stanculescu, Silviu Brucan s. a.), de referirile la unele documente, deja istorice, ale vremii, dar si de dubiile, persistente si astazi, izvorate din secretizarea arhivelor sau, de exemplu, din refuzul prelungit (de peste zece ani) al instantelor de drept de a permite deshumarea ramasitelor pamantesti ale sotilor Ceausescu, la cererea expresa a lui Valentin Ceausescu si a lui Mircea Oprean, sotul Zoei Ceausescu.
Lectura romanului, instructiva si antrenanta, ii ofera cititorului avizat posibilitatea sa rememoreze momente importante din istoria recenta a lumii contemporane, sa compare propriile opinii cu aprecierile autorului cartii privind asemenea figuri ale momentului precum Kriucikov, Bakatin, Primakov, Gorbaciov, Andrei Kozarev s. a.
Volumul de fata constituie o marturie in plus ca serviciile secrete straine au actionat, ca de altfel si in alte tari din fostul bloc rasaritean, pe teritoriul tarii noastre impulsionand revolta populara. Havel, de exemplu, a afirmat ca revolutia de catifea din 1989, din Cehoslovacia, a fost opera agentilor K. G. B. si G. R. U. Iar cunoscutul disident si politolog rus, al carui roman autobiografic mi-a fost dat sa-l traduc, la una din ultimele sale vizite in Romania (mai 2006), invitat fiind la emisiunea „In Prim plan” (realizator Dan Turturica) al postului national TVR 1, raspunde astfel la doua intrebari esentiale:
– Domnule Bukovski, cum comentati Revolutia din Romania, din decembrie 1989?
– Evenimentele din decembrie 1989 din Romania au fost organizate si coordonate de K. G. B., din cate stiu eu.
– Dar de ce a fost sangeroasa, si nu pasnica precum in alte tari?
– Daca Ceausescu nu a vrut sa plece de buna voie, a trebuit fortat.
Doua personaje principale ale Beznei sub soare (denumire codata a operatiunii de asasinare a liderului cubanez), Bernardo Urbieta si genera lul K. G. B. Serghei Cernov, seful sau, dupa participarea la evenimentele din Romania, primesc ordin sa actioneze pentru inlaturarea de la putere a lui Fidel Castro. Planul elaborat personal de catre generalul Cernov fusese aprobat de conducerea superioara a K. G. B.-ului aflata in contact direct si cu ministrul Afacerilor Externe, Andrei Kozarev.
Personajele din roman se interfereaza in dinamica actiunii cu numeroase personaje fictive (sau poate unele tot reale!) precum agentii K. G. B. Nilin, Dancenko, Maximov, Irina, Joachin, Dravinski, Manuel Vales (racolat din spionajul cubanez), agenta dubla Ines Contreras, slujind cu abnegatie si spionajul rus si pe cel cubanez, agentii C. I. A. Roger Robinson, Otilio Silveira, domnisoara Summers, Brown, Bob Williams, Trentini, Lehmann, agentii spionajului cubanez Alfredo Barros, Ramon, Jose s. a.
Pentru inlaturarea lui Fidel Castro sunt angajate cele doua faimoase servicii secrete ale lumii K. G. B. si C. I. A.; Abdullaev zugraveste cu o deosebita plasticitate intalnirea din Mexic intre fostii rivali, generalul K. G. B. Serghei Cernov si colonelul C. I. A. Paul Biksby. Acest episod din paginile cartii (fictiv sau real?) a fost precedat in realitate de prima intalnire care a avut loc intre reprezentantii C. I. A. si K. G. B. in septembrie 1989 la Santa Monica, in California, cu putin inainte de caderea Zidului Berlinului.
Operatiunea in sine, soldata in final cu un imprevizibil esec, ridica, pe de o parte, problema patologiei sistemului dictatorial din Cuba (cu dese referiri la cultul desantat al personalitatii lui Ceausescu) si, pe de alta parte, problema moralitatii, in multe cazuri, eufemistic vorbind, indoielnice, a serviciilor secrete (in scopul mentinerii secretului total asupra actiunii Bezna de soare sunt savarsite si crime oribile, cu victime nevinovate, uneori, chiar din randul ofiterilor acestor servicii).
Actiunea acestui thriller politic, fascinant si tulburator, se desfasoara in diferite orase precum Madrid, Toledo, Paris, Bucuresti, Targoviste, Ciudad de Mexico, Moscova, Merida, prilej pentru autor de a surprinde, cu finetea observatorului atent si a calatorului inveterat, obiceiurile si comportamentul localnicilor.
Naratiunea istorico-politista are si o vadita tenta social-psihologica.
Alternanta celor doua subiecte, sa le numim conventional romanesc si cubanez, imprima, intr-un fel subtil (in cazul primului facand apel la amintiri, documente sau evocari oarecum comparative), un ritm alert si incitant intregii povestiri. Din complexa si sufocanta retea de cauze si efecte ale evenimentelor romanesti declansate in decembrie 1989, Cinghiz Abdullaev extrage conexiuni verosimile, subliniind, in ansamblu corect, rolul major jucat de diferite personalitati care au facilitat prabusirea sistemului totalitar ceausist. Un rol hotarator, de prima importanta si decisiv, l-a avut generalul Victor Stanculescu, fapt ce m-a determinat sa-i solicit o postfata la prezenta carte. Acum, cand astern aceste randuri pe hartie, inca n-am primit textul promis, dar, in consonanta cu profilul generalului, conturat de Abdullaev, se cuvin reamintite doua episoade cruciale.
Stanculescu este chemat in dimineata zilei de 22 decembrie 1989 la Comitetul Central al partidului, unde Nicolae Ceausescu ii cere generalului sa preia conducerea armatei dupa sinuciderea ministrului Vasile Milea. Afland ca spre cladirea Comitetului Central se indreapta doua regimente, unul de tancuri si altul mecanizat, noul ministru ii ordona capitanului Marius Tufan, de la grupa de transmisiuni a armatei, aflata in sediul C. C., sa comunice „numaidecat ordinul meu sa se intoarca in cazarmi”. Apoi, Victor Stanculescu a venit la Nicolae Ceausescu si-i raporteaza ca unitatile sunt pe drum si spera ca vor ajunge la timp, dar tinand cont de presiunea crescanda din piata, ii sugereaza ca ar fi mai bine sa paraseasca sediul. Sfatul a fost urmat si sotii Ceausescu fug, imbarcati in graba intr-un elicopter, de pe cladirea C. C., scena la care am fost martor personal, cocotat pe gardul de fier din fata Consiliului de Stat (in stanga aripei fostului Palat Regal).
ISBN: 978-606-594-618-7
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 44,25 leiPRP: 59,00 lei
- 41,93 leiPRP: 59,90 lei
- 13,93 leiPRP: 19,90 lei
OPINIA CITITORILOR