Blandetea noptii (Traducere din limba engleza Mircea Ivanescu)

Publicat in 1934, romanul Blandetea noptii (Tender Is the Night) l-a ridicat pe F. Scott Fitzgerald, asa cum au remarcat criticii, la inaltimea unui„Orfeu modern“. In 1998, Modern Library l-a inclus pe lista celor mai bune 100 de romane in limba engleza ale secolului XX. A fost ecranizat in 1962, cu Jason Robards, Jennifer Jones si Joan Fontaine in rolurile principale, iar in 1985 BBC a lansat o miniserie cu Peter Strauss si Mary Steenburgen. In 1995, The Fountain Theatre din Los Angeles a dramatizat romanul, adaptarea pentru scena castigand PEN Literary Award.

Dick Diver este un stralucit psihiatru american, cu o personalitate magnetica, casatorit cu fosta sa pacienta, Nicole, fermecatoare, bogata, dar cu un grav dezechilibru emotional. Rosemary, o tanara actrita fascinata de Nicole si indragostita iremediabil de sotul acesteia, se avanta in noua idila orbeste, cu intensitate, la fel cum vaneaza roluri care sa-i aduca celebritatea mult visata. Prinsi in valtoarea evenimentelor tumultuoase din viata lor, dar si a epocii de dupa Primul Razboi Mondial, cand America nu mai crede in nimic, Dick si Nicole initiaza un periculos pas de deux pe granita dintre nebunie si normalitate, dintre iubire si moarte.


Raftul Denisei

Cu tine ma-nsotesc in bland a noapte; [...]  S-au stins aici ale luminii soapte, Ci doar din rai adie, parca, o briza, Frunzisul strabatand si triste vai.

John Keats, Oda unei privighetori (Traducere de Mihaela Anghelescu Irimia)

Lui Gerald fi Sarei, multe sarbatori

CARTEA INTAI

I

Pe fermecatorul tarm al Rivierei franceze, cam la jumatatea drumului intre Marsilia si granita italiana, se aRa un hotel mare, superb, de culoare trandafirie. Palmieri plini de deferenta ii raco reau fatada congestionata si in fata lui se intindea o plaja scurta, orbitoare. Acum locul a ajuns o statiune de vara pentru lumea importanta si la moda; in 1925 ramanea aproape pustiu dupa ce clientela sa engleza pleca spre nord, in aprilie; numai cupolele unei duzini de vile vechi mai putrezeau ca nuferii printre pinii masati intre Hotel des Etrangeres al lui Gausse si Cannes, la cinci mile departare.

Hotelul si covorasul de rugaciune aramiu al plajei sale erau una. Dimineata, devreme, imaginea indepartata a orasului Cannes, stravechile fortificatii trandafir ii si albicioase, Alpii vinetii care strajuiau Italia se rasfrangeau in apa si tremurau acolo in unduiri si cercuri urcate prin ierburile marine din limpezimile-i nu prea adanci, inainte de ceasurile opt, un barbat coborase pe plaja infa surat intr-un halat albastru si, dupa ce in prealabil se stropise de mai multe ori cu apa rece, peste tot trupul, dupa multe gafa ieli si grohaituri, se balaci un minut in mare. Cand disparu, pla ja si golful ramas era linistite o ora. In zare se vedeau negutatori tarandu-se catre soare-apune; comisionarii tipau prin curtea hote lului; roua se usca prin pini. Peste inca o ora claxoanele automo bilelor incepura sa se auda dinspre drumul intortocheat de-a lungul crestelor scunde ale Maurilor, care desparte litoralul de adevarata Franta provensala.

La o mila departare de mare, unde pinii lasa locul unor plopi prafuiti, se aRa o gara izolata, de unde in aceasta dimineata de iunie a anului 1925 o trasura le aducea pe o doamna si pe fiica ei catre hotelul lui Gausse. Fata mamei era de o dragalasenie usor ofilita, iar curand avea sa fie patata de vinisoare sparte; expresia ii era linistita dar si atenta intr-un chip placut. Totusi, ochii i se intorceau mereu grabiti catre fiica ei, care avea ceva fermecator in palmele roz si in obrajii ce i se aprindeau cu o Racara de splen doare, ca roseata tremuratoare a trupurilor copiilor dupa o baie rece, seara. Fruntea ei frumoasa, inalta, se arcuia bland pana la locul unde parul, marginind-o asemenea unui scut armorial, iz bucnea in carlionti si in valuri, si in bucle de blond cenusiu si aur. Ochii ii erau stralucitori, mari, limpezi, umezi si luminosi, culoarea din obraji era fireasca, razbatand direct pe epiderma din pulsatia puternica, tanara, a inimii. Trupul ii tremura delicat pe ultima fruntarie a copilariei - avea aproape optsprezece ani, era aproape implinita, insa roua mai scanteia inca peste intreaga ei faptura.

Cand marea si cerul aparura sub ele intr-o linie subtire, fierbinte, mama zise:

- Ceva imi spune ca n-are sa ne placa aici.

- Eu vreau sa ma intorc acasa oricum, raspunse fata.

Vorbeau amandoua cu buna dispozitie, dar era limpede ca nu stiau spre ce sa-si indrepte atentia si ca asta le plictisea - mai mult decat atat, nu orice subiect le-ar fi interesat pe moment. Doreau distractii intense, nu pentru ca ar fi fost necesar sa-si sti muleze nervii tociti, ci cu aviditate a unor copii de scoala care au castigat premii si care simt ca-si merita vacanta.

- Stam si noi trei zile si pe urma mergem acasa. Am sa tele grafiez de pe acum pentru biletele de vapor.

La hotel fata retinu camerele intr-o franceza Ruenta insa cam inexpresiva, ca o limba invatata mai demult si pe care acum in cepea sa si-o reaminteasca. Cand se instalasera la parter, ea pasi in lucirea orbitoare a usilor-ferestre si incerca doi sau trei pasi pe veranda de piatra care se intindea pe toata fatada hotelului. Avea un mers de balerina, cu pasii pornindu-i apasati, nu din solduri, ci din ritmul trupului intreg. Acolo, afara, soarele fierbinte ii mula indeaproape umbra si ea se trase inapoi - era prea multa lumina ca sa vada ceva. Cincizeci de metri mai incolo Mediterana isi daruia pigmentii, clipa dupa clipa, soarelui acesta brutal; in josul balustradei, un Buick decolorat se cocea pe aleea hotelului.

10

Intr-adevar, din intreaga regiune numai plaja mai vadea semne de viata. Trei guvernante englezoaice sedeau impletind modelele lente ale Angliei victoriene, tiparul anilor patruzeci, cel al anilor saizeci si cel al anilor optzeci, dandu-le forme de jachetele si ciorapi, dupa melodiile barfelor turnate in formule stricte ca niste incantatii; mai aproape de mare, cam o duzina de oameni se adaposteau sub umbrele dungate, in vreme ce duzina lor de copii deloc timizi vanau pestii prin apa putin adanca de langa tarm sau zaceau, goi si lucind de la uleiul de cocos, la soare.

Cand Rosemary iesi pe plaja, un baietas de vreo doisprezece ani alerga pe langa ea si tasni in mare cu strigate pline de exaltare. Simtindu-si pe trup scrutarile convergente ale unor chipuri strai ne, ea isi dezbraca halatul de baie si il urma. Pluti cu fata in jos cativa metri si constatand ca apa e mica, se ridica, nesigura, si pasi mai departe, tragandu-si picioarele zvelte ca pe niste greutati prin apa care-i opunea rezistenta. Cand apa i se ridica pana aproape de sani, arunca o privire indarat spre tarm; un barbat chel cu monoclu si o pereche de pantaloni stramti de baie, cu pieptul paros iesit in afara, cu ombilicul fragil supt inauntru, o privea cu atentie. Cand Rosemary ii intoarse privirea, barbatul isi disloca monoclul care i se ascunse in tufele de par strengaresti de pe piept si isi turna in pahar ceva dintr-o sticla pe care o tinea in mana.

Rosemary isi culca fata pe apa si inota in craul sacadat spre pluta. Apa se inalta s-o cuprinda, ii atrase cu tandrete spre ea fata mangaiata bland de caldura de afara, i se imbiba in par si-i acoperi ascunzisurile trupului. Ea se rostogolea acum in apa, imbratisand-o cu o adevarata voluptate. Cand ajunse la pluta isi pierduse rasuRarea, insa o femeie bronzata, cu dinti foarte albi, o privea de acolo de sus, si Rosemary, constienta deodata de al beata mata a propriului ei trup, se intoarse pe spate si se lasa sa pluteasca spre tarm. Barbatul cel paros, tinandu-si inca sticla in mana, ii adresa cuvantul in clipa cand iesi din apa.

- Sa stii - sunt rechini pe acolo, dincolo de pluta. Era de o nationalitate nedeterminata, insa vorbea englezeste cu accentul taraganat oxfordian. Ieri au mancat doi marinari englezi din Hora de la Golfe Juan.

11

- Dumnezeule! exclama Rosemary.

- Vin dupa gunoaiele pe care le arunca vasele din Hota,

Sticlindu-si ochii ca sa-i arate ca-i vorbise doar ca s-o averti zeze, el se indeparta cu doi pasi marunti si-si turna inca un pahar.

Constienta, dar nu in chip neplacut, de faptul ca avea trup de femeie, mai ales ca atentia tuturor se intorsese iarasi catre ea in timpul conversatiei, Rosemary isi cauta din ochi un loc sa se aseze. Era evident ca fiecare familie stapanea fasia de nisip din fata propriei umbrele; dar in afara de asta intretineau si un schimb animat de vizite si conversatii sustinute in dreapta si-n stanga - atmosfera unei comunitati in care a incerca sa patrunzi ar fi in semnat o lipsa de politete. Mai departe, pe unde plaja era presa rata cu pietris si ierburi moarte de mare, sedea un grup de oameni cu trupurile tot atat de albe ca si al ei. Erau intinsi sub umbre lute mici de mana, in locul celor greoaie de plaja si erau in mod limpede intr-o mai mica masura asimilabili statutului de indi geni ai plajei. Intre oamenii acestia bronzati si cei albi isi gasi un loc si Rosemary si isi intinse halatul pe nisip.

Stand astfel intinsa, intai le auzi vocile si le simti picioarele ocolindu-i trupul si umbrele trecand intre ea si soare. SuRarea unui caine curios ii trecu calda si nervoasa pe ceafa; isi simtea pielea fierbandu-i nitel in arsita si auzea latratul marunt, istovit al valurilor expirand pe tarm. Curand urechea ajunse sa distinga glasurile fiecaruia dintre ei si prinse fara sa vrea faptul ca cineva denumit cu oarecare dispret"North ala" rapise un chelner de la o cafenea din Cannes, in noaptea trecuta, ca sa-I taie in doua cu ferastraul. Cea care acredita aceasta versiune a intamplarii era o femeie cu parul alb, in rochie lunga de seara, evident o relicva din seara precedenta, caci o tiara ii mai era inca agatata pe varful capului si o orhidee descurajata i se ofilea pe umar. Rosemary, alimentandu-si o vaga antipatie fata de ea si de companionii ei, intoarse capul.

Cea mai aproape de ea, de cealalta parte, era o femeie tanara, lungita sub un acoperis de umbrele, transcriind o lista oarecare de obiecte dintr-o carte deschisa in fata ei, pe nisip. Costumul de baie ii era tras in jos de pe umeri, si spinarea, de un cafeniu cu nuante sanatoase, portocalii, scos in evidenta de un sirag de perle albicioase, ii stralucea in soare. Fata ii era aspra, frumoasa si induiosatoare. Ochii ei ii intalnira pe ai lui Rosemary, dar fara s-o vada. Dincolo de ea era un barbat frumos, cu o cascheta de jocheu si cu pantaloni de baie stramti, cu dungi rosii; apoi fe meia pe care Rosemary o vazuse pe pluta si care ii raspunse privirii, vazand-o; apoi un barbat cu o fata prelunga si cap auriu, leonin, cu chiloti albastri, fara palarie, vorbind foarte serios cu un tanar, fara indoiala latin, in chiloti negri, amandoi in vremea asta ciugulind cu degetele bucati de ierburi de mare din nisip. Ea ii aprecie ca fiind mai degraba americani, insa aveau ceva foarte deosebit de americanii pe care-i cunoscuse in vremea din urma.

Dupa un timp ii atrase atentia barbatul cu cascheta de jo cheu care, fara ostentatie, dadea o mica reprezentatie pentru gru pul sau: se misca de colo pana colo cu gravitate manevrand o grebla cu care ar fi urmat sa stranga pietrisul si in vremea asta executa o pantomima burlesca, insa cu un anume inteles, ascuns sub seriozitatea fetei. Cele mai marunte trasaturi ale chipului sau exprimau ceva comic, fiecare cuvant pe care-I spunea dezlantuia hohote de ras. Chiar si cei care, asemenea ei, se aRau prea departe ca sa-I auda, isi indreptau antenele atentiei intr-acolo; singura persoana de pe plaja care nu se prinsese in jocul acesta era tanara femeie cu siragul de perle. Cu modestia posesorului poate, ea raspundea la fiecare salva de amuzamente aplecandu-se tot mai mult asupra listei ei.

Barbatul cu monoclu si sticla vorbi deodata din cer deasupra

lui Rosemary.

- Sunteti o inotatoare pe cinste. Ea isi amana raspunsul.

- Foarte buna. Numele meu este Campion. E aici o doamna care spune ca v-a vazut la Sorrento saptamana trecuta si stie cine sunteti si care vrea mult sa va cunoasca.

In~orcandu-si privirile intr-acolo, cu o plictiseala ascunsa, Rosemary constata ca grupul celor nebronzati o astepta. Fara entuziasm se ridica si se indrepta catre ei.

- Doamna Abrams, doamna McKisco, domnul McKisco - domnul Dumphry.

- Stim cine sunteti, vorbi femeia in rochie de seara. Sunteti


Rosemary Hoyt si eu v-am recunoscut la Sorrento si l-am intrebat si pe functionarul de la receptie, la hotel, si cu totii am cazut de acord ca sunteti intr-adevar minunata si vrem sa stim acum de ce nu va intoarceti in America sa mai jucati inca intr-un film din astea minunate.

Facura cu totii gestul superRuu de a se da la o parte sa-i faca loc. Femeia care o recunoscuse nu era evreica, in ciuda numelui. Era una dintre acele"fete de viata", mai batraioare, conservate de gradul de opacitate fata de experienta si de o buna digestie si trecuta astfel in generatia urmatoare.

- Voiam sa-ti atragem atentia sa nu te prajesti prea tare din prima zi, continua ea joviala, pentru ca pielea dumitale e impor tanta; insa pe plaja asta e atata formalism blestemat ca nu stiam daca n-ai sa te superi.



- Credeam ca poate si dumneata esti in complot, spuse doam na McKisco. Era o femeie tanara, draguta, cu ochii obositi, de o onestitate dezarmanta. Nu stim exact cine e in complot si cine nu e. Un om cu care sotul meu s-a purtat deosebit de amabil s-a dovedit a fi unul dintre organizatori - practic, adjutantul celui care pune totul la cale.

- Complot? intreba Rosemary intelegand numai pe juma tate. Exista vreun complot?

- Draga mea, nu stim, spuse doamna Abrams cu un chicotit convulsiv, de femeie voinica. Noi nu facem parte din el. Noi for mam galeria.

Domnul Dumphry, un tanar efeminat, cu un cap ascutit ca o prora, remarca:"Mama Abrams numai ea singura reprezinta un complot"; si Campion isi clatina monoclul spre el spunandu-i:

"Haide, Royal, nu fi mai nesuferit decat e cazul". Rosemary ii privea, unul dupa altul, cu un sentiment de stanjeneala, si-si dorea ca mama ei s-o fi insotit aici. Nu-i placeau oamenii acestia, mai ales acum cand ii compara nemijlocit cu cei care o intere sasera cu adevarat la capatul celalalt al plajei. Inzestrarile modeste, insa solide din punct de vedere social, ale mamei sale le scosesera pe ele doua, pana acum, repede si cu fermitate, din situatii nedorite. Insa Rosemary era o celebritate numai de sase luni si uneori se intampla ca manierele frantuzesti ale adolescentei ei timpurii si cele democratice ale Americii - acestea din urma suprapuse mai tarziu - sa creeze o anumita confuzie si s-o vare in exact aseme nea situatii.

Domnul McKisco, un barbat de vreo treizeci de ani, pistruiat si rosu la fata, cu trupul numai tendoane, nu gasea subiectul de discutie al"complotului" deosebit de amuzant. Privise pana atunci in largul marii; acum, dupa ce aruncase o privire catre nevasta-sa, se intoarse catre Rosemary si o intreba agresiv:

- De mult pe-aici?

- Numai de o zi.

-Aha.

Evident, simtind ca subiectul fusese acuma schimbat, asa cum avea neaparata nevoie, ii privi pe ceilalti, pe fiecare pe rand.

- Si stai toata vara? intreba inocenta doamna McKisco.

Daca stai, ai sa poti vedea cum evolueaza complotul.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Violet, lasa dracului gluma

asta, exploda sotul ei. Mai gaseste si alt subiect de bancuri!

Doamna McKisco se legana spre doamna Abrams si suRa sonor: - E nervos.

- Nu sunt nervos, dezaproba McKisco. Tocmai ca nu sunt

nervos deloc.

Ardea tot, in chip vizibil - o roseata cenusie i se raspandise pe toata fata, dizolvandu-i orice expresie intr-una de vasta ine ficienta. Deodata cetos, constient de starea in care se aRa, se ridica in picioare ca sa se indrepte spre apa. Fu urmat de sotia sa, si profitand de acest prilej Rosemary porni dupa ei.

Domnul McKisco inspira adanc, se arunca in apele prea putin adanci de langa tarm si incepu o lupta incordata, cu bratele tepene, in mod evident menita sa sugereze un erau], impotriva Medi teranei. Cu respiratia istovita, se ridica si privi in jur parca sur prins ca mai era inca in raza de vedere a tarmului.

- N-am invatat inca sa respir. N-am inteles niciodata cum fac astia sa respire. O privi intrebator pe Rosemary.

- Cred ca trebuie sa dai drumul la aer sub apa, explica ea.

Si la fiecare a patra bataie din brate iti ridici capul pentru aer.

15

Cuprins

Cartea Intai............................................... 7

Cartea a doua o. 133

Cartea a treia.......................................... 275

Postfata - Blanda noapte racoroasa de Mihaela Anghelescu Irimia 365


An aparitie: 2013
Pagini: 384
Format: 13x20 cm
Traducere: Mircea Ivanescu
Postfata: Mihaela Anghelescu Irimia