Bucurestiul sub bombardamente (1941-1944)

Impactul emotional si psihologic al atacurilor aeriene din anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial asupra Bucurestiului este deconstruit la o distanta de 80 de ani de prospetimea marturiei directe. Documentele de arhiva asigura baza unei realitati istorice pe care nu o putem surprinde decat in esenta profund umana, contorsionata si lipsita de aparare a martorilor romani, americani si englezi care au avut sansa de a scapa de focul bombardierelor americane si engleze. Moartea miilor de civili nevinovati amplifica o vinovatie difuza, resimtita de aviatorii prizonieri (supusi ei insisi bombardamentelor propriilor camarazi), uimiti de tratamentul bun si civilizat al romanilor. Traumatizati de actiunile militare ale Aliatilor si vulnerabilizati de apropierea trupelor sovietice, romanii au facut fata acestor momente grele cu profesionalism si empatie.

„Am vrut sa iesim prin scara care duce spre Calea Victoriei, dar nu se putea. Caldura care emana de la Floarea-Soarului era atat de mare, incat unii au suferit grave arsuri, numai fiindca vantul si-a schimbat directia. Cineva a descuiat o usa blindata, de incendiu, care dadea spre strada Luterana. Era soare, dar nu se vedea bine. Mult fum cu miros specific (atunci aveam sa-l cunosc) si fasii lungi de funingine. […] Floarea-Soarelui, hotelul Splendid etc. etc. nu mai existau. […] Ajungand in Piata Buzesti, am vazut o multime care se inghesuia in jurul unui obiect pe care nu-l puteam vedea. Impins de o curiozitate morbida, ma apropiam, cand din zidul de oameni a aparut, scos de subtiori, un disperat care urla. Innebunise de ceea ce vazuse! Cu greu mi-am facut loc prin multimea impietrita de oroare.” Gheorghe Jurgea-Negrilesti