Burt Goldman, Salturi in vestul salbatic

Burt Goldman ne vorbeste despre un tanar de 19 ani, Jason Oheso, care rataceste prin Vestul Salbatic, la sfarsitul anilor 1890. Rasfoieste doar cartea, si citeste orice capitol vrei, ca un divertisment, la fel cum au facut majoritatea celor care au citit-o, si vei fi captivat de fiecare capitol. 


Cuprins:

1. WILLIAMS COADA-DE-SCONCS FACE BAIE... 3
2. EMMA SI SAUA DIN PIELE DE OAIE... 14
3. JASON SI TRIBUL CHEYENNE - IN CAUTAREA AURULUI... 31
4. JASON INVATA SA TRAGA CU PISTOLULSI SE INCAIERA CU FRATII WILLLAMSON... 45
5. MATTY IL SALVEAZA PE JASON... 53
6. JASON INVATA SA CITEASCA... 57
7. BB CALHOUN RAMANE FARA PAR IN NAS... 65
8. PLOAIE DE LA FEREASTRA... 75
9. FRIPTURA DE SA IN PRERIE... 84
10. JASON IL CUNOASTE PE FULGER... 93
11. CUM SI-A CAPATAT BETTY-PUNCT-OCHIT NUMELE... 99
12. CUVINTELE LUI SPRANCEANA EKPARIAN& CRATERUL... 119
13. NEW ORLEANS& DOAMNA LEE... 132
14. MARELE CONCURS"CONCERTUL DOSNIC" DIN DRYWATER FLATS... 140
15. MARELE SEMN IN FORMA DE U ARDE DIN TEMELII... 154

POSTFATA... 160


Fargmente:


pag. 41-42

   Tribul trecuse prin niste vremuri cu adevarat grele. Soldatii albi l-au mutat de nenumarate ori dintr-un loc in altul. Triburile au incercat sa puna capat mutarilor de colo-colo si, chiar inainte sa fiu luat, in 1876, vitejii din triburile Cheyenne, Dakota si Sioux au luptat in cea mai mare batalie a noastra impotriva albilor. A fost Batalia de la Little Bighorn, cand Generalul Custer si cei 300 de oameni ai lui au fost ucisi. Nu ne-a ajutat cu nimic: tribul Cheyenne s-a predat un an mai tarziu si au fost trimisi in Teritoriul Indian, care era Oklahoma. Mai auzisem toate astea inainte, dar se parea ca Ursul Adormit voia sa le mai aud.
   - Oheso, aseaza-te si fumeaza cu mine. Asa am inceput. Eram singuri in cortul lui. Era o onoare sa fumez pipa cu el si, intrucat era prima data, am crezut ca ma pregateste pentru Dansul Soarelui. M-am gandit la cicatricile de pe spatele razboinicilor care trecusera prin chinul acela si m-am infiorat la gandul acela, dar m-am inselat.
   - Cu multe ierni in urma, a inceput el cu o voce plina de tristete, eram un popor maret. Eram cata frunza si iarba. Eram fermieri si locuiam in case de pamant si vanam animale mici si pasari. Stramosii nostri erau multumiti. Apoi a aparut calul si totul s-a schimbat. Vitejii nostri au inceput sa cutreiere si sa urmareasca bizonul, iar femeile si varstnicii au devenit si ei cutreieratori.
   Omul de Sus a fost bun cu triburile, iar noi practicam Dansul Soarelui ca sa ne aratam curajul si loialitatea fata de Marele Spirit. Toate triburile faceau asta. Arapaho, Shoshone, Kiowa, Blackfoot, Cree, Crow, Sioux, Ojibway, Ponca, Ute si noi, Cheyenne, toti dansam in jurul stalpului soarelui, cu spinarile strapunse, pana ne smulgeam ca sa ne eliberam. Asta ne aducea mai aproape de Marele Spirit, dar nu mai aproape unul de celalalt. Ne luptam si ne furam femeile si copiii unii altora si eram fericiti.
   Vitejii nostri erau masurati dupa faptele lor curajoase, dupa inteligenta si marinimia lor. Apoi au venit albii, cu obiceiurile lor lase, cu lipsa lor de intelegere si atitudinile lor egoiste. Erau prea numerosi ca sa ne putem impotrivi. Ne-au vrut pamanturile si au vrut ce se afla in pamanturile noastre. Au venit tot mai multi sa caute pietrele galbene pe care le pretuiau atat de mult, pana cand nu am mai putut sa ii alungam.
   - Oheso, ne mutam din nou. Ne vom adanci tot mai mult pe pamantul care ni se permite, cu ape fara gust, sunete straine si mirosuri stranii. S-a oprit din vorbit si a tras din pipa. A oftat si s-a uitat la pamantul din fata lui. Urmatoarele lui cuvinte m-au facut sa ma infior.
  - De data aceasta nu vei veni cu noi.
   Am inceput sa protestez, dar Ursul Adormit a ridicat mana, asa ca m-am potolit. A continuat, ochii umezindu-i-se de la fumul care se inalta din focul din centrul cortului.
   - Vreau sa te intorci la albi. Intoarce-te si spune-le despre noi. Nu ne vei ajuta. Nimeni nu ne poate ajuta. Nimic nu ne poate ajuta. E prea tarziu. Albii sunt prea lacomi. Sunt ca noroiul care aluneca de pe munte dupa o ploaie torentiala, maturand totul in calea lui. Trebuie sa pleci si sa nu privesti in urma. Intoarce-te la a fi un om alb din nou, dar ia cu tine tot ce ai invatat si poate ca, intr-o zi, vei putea din nou sa spui ca odata ai fost Cheyenne si asta te va imbarbata.
   Nu as fi putut spune nimic ca sa il fac sa se razgandeasca. Stiam asta si am simtit un gol in stomac si gura uscata. Urma sa merg intr-un tinut mai strain decat cel in care mergea el. Dar nu aveam sa merg cu mana goala. Tribul nu s-a atins de monezile de aur pe care le adusesem cu ani in urma si am gasit saculetul de piele legat in partea din spate a calului. Mai tarziu am descoperit ca erau o mie sapte sute de bucati de aur de douazeci de dolari, adica treizeci si patru de mii de dolari. Pe atunci, nu aveam habar cat insemna asta, ci era pur si simplu o gramajoara de metal galben pentru mine, dar stiam ca omul alb ucidea si chinuia pe altii pentru o singura bucata de aur.
   Ar fi fost imposibil sa plec din tabara daca mi-as fi luat la revedere de la toata lumea. Am plecat cu cateva ore inainte de mijirea zorilor, cand toti dormeau, mai putin cativa viteji care pazeau tabara. Cand am trecut pe langa foc, Ameyoheh mi-a facut cu mana. In noaptea aceea i se oferise privilegiul de a pazi tabara. M-am uitat la el cu ochii impaienjeniti de lacrimi, incat abia de-l zaream, si am observat lacrimile care ii siroiau si lui pe obraji. Cu stomacul greu, ca de plumb, si o goliciune in suflet cum nu mai simtisem vreodata, am plecat - nici eu nu stiam incotro. Gandeam in limba Cheyenne si aratam intocmai ca un Cheyenne. Eram doar un flacau, dar stiam ca ar fi fost bine sa incep sa gandesc in engleza daca voiam sa ma descurc in lume. Dar mai intai trebuia sa ma curat, sa imi leg parul la spate, dupa moda albilor, si sa fac rost de niste haine. Mi-am amintit conversatiile cu prietenul meu Heyach. Abia atunci mi-am dat seama cat de intelept fusese Ursul Adormit. Heyach m-a ajutat sa imi pastrez cunostintele de engleza. Desigur, nu stiam multe cuvinte, intrucat aveam doar vocabularul unui copil de opt ani, de la ferma. Dar era limba engleza.



pag. 140-141

   MARELE CONCURS"CONCERTUL DOSNIC" DIN DRYWATER FLATS

   Cand marele incendiu din '72 a ars cinci cladiri chiar din centrul orasului Drywater Flats, am tinut prima data o adunare oraseneasca. Stiam cu totii ce anume provocase incendiul, dar nu voiam cu niciun chip sa mai afle careva, undeva, candva. Nu voiam sa ajungem de rasul teritoriului. Nici vorba, dom'le. Am fost si eu acolo si eram de acord cu opinia generala cum ca ar fi trebuit sa ne tinem gura si sa nu vorbim deloc despre ziua aia. Am votat ce aveam sa spunem daca se isca vreodata subiectul si am fost cu totii de acord ca un vant puternic a suflat flacara unei lumanari intr-o draperie. Toata lumea parea sa fie de acord cu aceasta cauza a incendiului. Si, daca te gandeai bine, cam asa s-a si intamplat. Totul a inceput cand a venit Willie Gomez in oras.
   Ii spuneam Pewcloud, desi numele lui de botez era Wilbur si ar fi trebuit sa i se spuna Will sau macar Willie. Inteleg ca mama lui il striga Willie Boy, iar el jura ca si astazi tot asa ii spune.
   Dar lucrurile stateau altfel cu cativa ani in urma, cand a sosit in Drywater Flats. Ce-i drept, i se spunea Willie cand a ajuns in oras. Si s-a prezentat ca Willie Gomez prima data cand a intrat in 4 Queens. Pot sa confirm asta, caci am fost acolo. De fapt, am fost primul care i-a dat binete si i-am facut cinste cu bautura. De fapt, i-am cumparat trei bauturi si discutam frumos despre cum sa il faci pe un cal sa mearga inapoi, cand s-a intamplat.
   Fata i s-a strans ghem, de parca s-ar fi chinuit sa sara peste un gard si a tras cel mai ingrozitor part pe care l-ai putea auzi vreodata. Pe bune, a fost ca o explozie. Si nu doar ca a fost zgomotos, ci parea si ca nu se mai sfarseste. S-a incheiat cu un ragait, dupa care fata lui Willie a revenit la normal. Si-a dat capul pe spate si a continuat pur si simplu conversatia, de parca nu s-ar fi intamplat nimic necuvenit.
   Nu prea stiam ce sa spun. Recunosc ca ma scapasem si eu de cateva ori in trecut, dar fiindca sunt politicos de felul meu, nu as face-o in compania cuiva, sau in public, cum ar fi la barul din 4 Queens.
   Si niciodata asa de tare ca acel prim part al lui Willie. Desi am tras si eu de cateva ori niste parturi. Apai, imi amintesc ca eram odata intr-o calatorie lunga si de vreo trei zile mancasem doar niste tortilla vechi si ceva fasole chowchilla si am tras atunci un part care jur ca m-a ridicat cinci centimetri din sa. Pe Matty nu a parut sa il deranjeze, intrucat el se partaia la mod automat si dosul ii era atat de departe de nas, incat probabil ca nu s-a prins niciodata ca zgomotul ii apartinea. Dar nu am tras niciodata parturi lungi la 4 Queens. De fapt, nu as face-o nici macar in compania unei fete, desi Betty-Fund-Rotund a tras cateva in compania mea. Mereu rade cand trage unul.
   Oricum, cand a tras Willie Gomez o basina in ziua aia, in incapere s-a facut liniste pret de un minut. Cativa au zambit, iar BB, care vorbea cu Jerry McCoy, care servea atunci la bar, a inceput sa rada in hohote, de parca auzise cea mai grozava gluma din lume. Pana si Jerry a zambit intrucatva. M-am uitat la Fulger, care nu a zambit sau ras de cand un fulger i-a nimicit muschii fetei si am vazut ca pana si capul lui i se misca in sus si in jos, cum ar face al oricarei persoane cand rade, dar trasaturile ii erau aceleasi. inmarmurite, ca intotdeauna.
   Nu stiam ce sa spun, asa ca doar am oftat. Apai, cand oftezi, trebuie sa inspiri putin. Asta presupune oftatul: inspiri aer si il expiri lent. Din pur ghinion, am inspirat pe nas, iar aerul a venit insotit de cel mai ingrozitor miros pe care am avut vreodata ghinionul de a-l simti. Asa ca, iata-ma, in toiul oftatului, inspirand lent si usor, cand m-a trasnit un miros care ar face si un tap matur sa verse. M-am intrerupt numaidecat din oftat si m-am dat putin in spate.
   Cam pe atunci, norul de putoare a ajuns la primele mese. Dintr-odata, au inceput sa zboare scaune in jur si cowboy, fermieri si colonisti, care intrasera sa bea ceva rapid, sareau peste mese, incercand sa scape de-acolo.
   Patru dintre noi am ajuns la usa in acelasi timp si ne-am agitat putin, caci prin deschizatura puteau trece cel mult doi oameni in acelasi timp. Ne-am imbrancit de zici ca incercam sa scapam de un diavol iesit din iad. In cele din urma m-am opintit din rasputeri si in clipita urmatoare am iesit din 4 Queens, impreuna cu toti ceilalti, inclusiv Jerry McCoy, despre care se stia ca nu pleca nici macar o clipa de la bar cand era de serviciu. Ba chiar avea si o carafa mare goala ascunsa sub tejghea in caz ca avea nevoie de a se usura. Jerry s-a uitat peste usa batanta pe care o foloseam inca de pe la sfarsitul primaverii si a vazut...

Nr. de pagini: 164
Anul aparitiei: 2016