Cand parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilor

Cand parintii pleaca, daca spatiul nu mai este acelasi, copilul nu se mai regaseste nici chiar in corpul lui, adica in reperele lui spatiale si temporale, pentru ca unele depind de celelalte. Dimpotriva, daca, atunci cand cuplul se desface, copilul poate ramane in spatiul unde parintii au fost impreuna, exista o mediere si travaliul divortului decurge mult mai bine pentru el. Daca nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa in care traieste, cand casa este pentru el distrusa, datorita absentei unui parinte sau dislocarii cuplului, sau cand el insusi trebuie s-o paraseasca, copilul va cunoaste doua niveluri de destructurare: nivelul spatial, care se rasfrange asupra corpului; nivelul afectivitatii, rasfrant in sentimente disociate.
[...]
Cand e foarte mic, copilul nu poate face cu adevarat travaliul afectiv de a pricepe divortul, decat daca ramane in acelasi spatiu. Asa ca, daca parintii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul sa le ramana copiilor si ca parintii insisi sa vina alternativ sa-si indeplineasca aici"datoriile de parinte". Locul de domiciliu obisnuit al copiilor ar trebui sa fie acela unde au trait impreuna cu cei doi parinti si unde vor ramane cu un singur parinte.
Lucru valabil nu doar pentru casa, dar si pentru scoala, cand este vorba de copii de la sapte-opt ani in sus. Este contraindicat ca, datorita unui divort, un copil sa fie constrans sa-si paraseasca scoala pentru a merge la alta scoala. Putem fi siguri ca se va alege cu doi ani de intarziere scolara; nu se va mai duce la scoala pentru ca este prea divizat."
* * *
Una dintre cartile"cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Cand parintii se despart se adreseaza nu numai parintilor si copiilor, ci si juristilor care decid asupra divortului. Ideea asupra careia autoarea insista constant este ca trebuie sa comunicam copiilor adevarul, in forme adecvate, minciunile de tipul"tata (mama) este plecat(a) intr-o calatorie" conducand mai tarziu la efecte nefaste.

Cuprins:
Prezentare

1 Despartirea parintilor si inconstientul copilului
Divortul si structura triangulara a copilului.— Inca din viata fetala, mama este bivocala pentru copil.— Spatiul disociat si continuumurile corporal, afectiv si social.

2 Sa spunem sau sa nu spunem?
De ce si cum sa le spunem copiilor despre despartire?— Motivele de divort invocate de parinti sunt totdeauna false.—„A nu preveni copilul inseamna sa-l traumatizezi."

3 Functia pozitiva a indatoririlor
Dincolo de notiunile judiciare (interes sau drepturi ale copilului?), trebuie avuta in vedere autonomia lui.— Impartirea timpului.—„Parintii nu mai au autoritate, ci raspunderi."— A mentine referinta la celalalt parinte.— Copiii vinovati ai mamelor care„le-au sacrificat totul."— Datoria de a vizita, nu dreptul de a vizita.—„Nimeni nu se poate pune de-a curmezisul datoriei altcuiva."— Reactii psihosomatice la vizitele parintelui discontinuu.— Locuri neutre?— Pensie alimentara.— Impotriva incredintarii alternante a celor mici.

4 Relatia cu noii parteneri ai parintilor
„Este esential pentru dezvoltarea unui copil ca un adult sa-l impiedice de a avea o intimitate totala cu parintele la care sta."—„Un«tati» nu este neaparat tatal."— Cuvantul parintelui il face credibil pe noul partener in ochii copilului.— Parinti homosexuali.

5. Relatia cu doua linii parentale, respectiv cu doua etnii
Bogatia metisajului admis si sustinut social.— Regresia copilului al carui parinte se intoarce impreuna cu el la propriii sai parinti.— Spusele bunicilor temperand reprosurile nepotilor la adresa parintilor.

6 Travaliul de castrare
Dezorientarea copilului in fata a„doua poluri nord".— Vicleniile oedipiene.— A accepta doliul dupa copilaria mica.— Despre responsabilitatea femeilor in alcoolismul sotilor, uneori al fiilor.— Violenta dintre parinti nu este resimtita la fel de copil inainte si dupa Oedip.— Culpabilitatea: embolia dezvoltarii.— Inflatia tatalui si suprainvestirea lui imaginara.— Dorinta necesara de a vrea sa stea la celalalt parinte.— A-ti cinsti parintii nu inseamna sa te identifici cu ei, ci sa-ti preiei raspunderea de tine insuti

7 Copilul si scoala
Tacerea asupra divortului: fie rusinata, fie excitata.— Lectura textelor literare: distantarea fata de incercarile vietii afective.— A raspunde fara erotizare la declaratiile de dragoste ale elevilor.—„Limbajul corpului": te duci la infirmiera, nu la„psi", nici la asistenta sociala.

8 Copilul fata in fata cu justitia
Daunele semnificative:„condamnat";„din greseala";„din vina".— Justitia nu trebuie sa vrea ca„un copil sa fie fericit, ci sa-i permita sa-si continuie dinamica de structura".— A favoriza autonomia mai precoce a copiilor din parinti divortati.— A informa copilul despre procedura.— Copilul sa poata vorbi cu judecatorul.— A respecta copilul in demnitatea lui de subiect.




Numar pagini: 128
Anul aparitiei: 2003