Când sfinţii mergeau la teatru. Ecouri dintr-un altfel de Bizanţ

Când sfinţii mergeau la teatru. Ecouri dintr-un altfel de Bizanţ

Prezentare:

În acest eseu deopotrivă ascetic şi fastuos, Răzvan Ionescu revizitează o temă cu adevărat importantă a culturii europene, raportul dintre artă şi sacru, fixându-se asupra teatrului în perioada bizantină şi postbizantină.
Prospeţimea abordării se datorează atât formaţiei de actor, cât şi talentului de scriitor al lui Răzvan Ionescu. Într-un fel, ne spune acesta, viaţa bizantină este în sine o viguroasă şi infinită piesă de teatru, dat fiind că totul stă sub semnul dramatic al sacrului cristocentric. Drama Patimilor îşi răsfrânge ecourile din naosurile bisericilor până pe gradenele hipodromului.
Dincolo de teza principală există însă o sumedenie de nuanţe şi analize punctuale (privind liturgica, literatura, omiletica, martirologia), care întregesc un decor cu personaje aproape reale. Volumul nu se rezumă la o abordare sec istorică, el este şi o profesiune de credinţă întru regăsirea dimensiunii soteriologice a teatrului.