Canoane de mangaiere la Domnul Iisus Hristos si la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu - Sf. Ioan Mavropous

PRP: 28,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 25,20 lei
Diferență: 2,80 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2015

DESCRIERE

Autor al unei bogate opere imnografice, Ioan Mavropous a trait in sec. IX, in timpul celei mai productive perioade a imnografiei bizantine, cunoscuta sub numele de perioada melozilor (sec. V-XI). Traditia Bisericii consemneaza faptul ca Sfantul Ioan Mavropous a fost cel care - in urma unei viziuni - a instituit impreuna-sarbatorirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si Grigorie de Nazianz in data de 30 ianuarie.

Lucrarea de fata contine opt canoane catre Mantuitorul Iisus Hristos si trei catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, acestea din urma fiind canoane de mangaiere la vreme de ispita si de boala. Strofele canoanelor catre Domnul nostru Iisus Hristos sunt strabatute de un adanc sentiment de pocainta si ne prezinta realitatea Judecatii de Apoi. In centrul lor se afla Mantuitorul in ipostaza de Judecator. Aceasta tema, recurenta pe parcursul celor 8 canoane, are rolul de a trezi o profunda metanoia, o schimbare a modului in care ne raportam la Hristos si la lume:„Schimba-ma, Stapane, cu schimbarea cea buna, calauzindu-ma de la rautate la virtute dreapta si puterea cea fara de schimbare a lui Dumnezeu“ (Can. 8, 9).

Ceea ce deosebeste aceasta antologie a Sfantului Ioan Mavropous de alte scrieri patristice este tocmai structura creata de coordonatele poezie - rugaciune ce caracterizeaza creatia imnografica bizantina. Printr-o scriitura cu multa sensibilitate poetica si adancime duhovniceasca, rugatorul este purtat inaintea tronului Pantocratorului Iisus Hristos si la cel al Preasfintei Fecioare Maria Theotokos, invatand sa se inchine, sa se roage cu lacrimi si suspine pentru izbavirea de negura pacatului si de cugetul mincinos:„Invredniceste-ma sa-mi starpesc din minte cugetele sterpiciunii si sa rodesc dumnezeiesti intelesuri si sa nasc ganduri mantuitoare si bune socotinte, Nascatoare de Dumnezeu, Stapana, rodul cel preasfant al celei sterpe“ (Can. I, 3). Canoanele respira o psihologie ascetica specifica nevoitorilor rasariteni, cutitul discernamantului scotand la iveala puroiul pacatului tainuit de straturile constiintei adormite:„Radacina putreda rod sanatos nu va mai odrasli niciodata, izvorul amar apa dulce nu va mai izvori, cum atunci o inima stramba va mai revarsa cuvinte drepte?“ (Can. IV, 9). Poate de asteptat la un autor bizantin erudit si bun cunoscator al instrumentelor de exprimare poetica, se remarca bogatia metaforelor, intrebuintarea fina a chiasmului sau comparatiile frapante care-l poarta pe cititor de la un capat la celalalt al Vechiului si Noului Testament, cu subtile nuante patristice (de exemplu, referirile constante la calitatea de Theotokos a Fecioarei Maria inspirate din mariologia lui Ioan Damaschinul si Chiril al Alexandriei).

Prin antologia imnografica„Canoane de mangaiere la Domnul nostru Iisus Hristos si la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu“ a Sfantului Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, Editura Doxologia reuseste sa readuca in atentia cititorilor romani un autor ignorat, foarte putin cunoscut, si ne propune spre lectura - si mai ales spre rugaciune - un sirag de canoane inedite, ce poarta pecetea teologiei bizantine autentice.

Nr. de pagini: 176
Anul aparitiei: 2015

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.3012 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.