Cartea ceaiului 1921-1925

Ceaiul a inceput ca doctorie si a ajuns cu vremea o bautura. In China, el a patruns prin al VIII-lea secol in hotarele poeziei, ca una din desfatarile de lume.

In secolul al XV-lea, Japonia l-a ridicat pana la o religie a estetismului – ceismul.

Ceismul e un cult intemeiat pe inchinarea la frumos in mijlocul intamplarilor de rand ale vietii de toate zilele. El vorbeste de neprihanire si armonie, de taina iubirii intre oameni, de romantismul ordinii sociale. El e, in fiinta lui, o credinta a nedesavarsirii, precum e si o gingasa incercare de implinire a ceva cu putinta in lucrul acesta cu neputinta caruia ii zicem viata.

Cartea ofera o sinteza concentrata a Japoniei traditionale. Actul de a bea ceai, atat de banal pentru noi, are, la japonezi, sensul si importanta unui ceremonial cultural si isi anexeaza, in desfasurarea lui complexa, toate artele, de la arhitectura adecvata, de la literatura si pictura pana la artele minore: vestimentatia, decoratia interioarelor, in care un rol esential il au aranjamentele florale – asa-numita ikebana, forma, am spune, poate cea mai poetica si mai gingasa a arhitecturii si arta characteristic nipona. Aceasta „drama improvizata”, cum o numeste Kakuzo, traduce astfel un mod exclusiv japonez de a gandi si de a fi. Descrierea ei in cartea de fata a fost de la bun inceput destinata cititorului occidental dornic sa inteleaga, fara partinire si prejudecati, o alta lume decat a lui.

OPINIA CITITORILOR