Casa Domnului - vol. 4 - primele civilizaţii evoluate - decăderea lor şi purificarea pământului prin intermediul potopului

Preț: 24,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2008
Pagini: 396
Format: 13x20cm

DESCRIERE

Casa Domnului - Jakob Lorber.

La data de 15 martie 1840, imediat după rugăciunea de dimineaţă, Jakob Lorber a auzit cu claritate o Voce în regiunea inimii, care i-a poruncit: "Ridică-te, ia-ţi pana şi scrie!"
Ascultător, a renunţat la pregătirile pentru călătorie, s-a aşezat şi a început să scrie ceea ce îi dicta misterioasa voce. Era introducerea la prima sa lucrare, Casa Domnului: "Şi astfel, bunul Dumnezeu se adresează tuturor; iar cele spuse aici sunt adevărate, autentice şi sigure. Oricine doreşte să vorbească cu Mine, trebuie să se îndrepte către Mine, iar Eu îi voi răspunde în inima lui. Dar numai cei Puri, cu inima plină de smerenie, vor auzi Vocea Mea. Iar Eu voi păşi braţ la braţ cu cei care Mă vor prefera lucrurilor lumeşti şi care Mă vor iubi la fel cum îşi iubeşte mireasa mirele. Acestea sunt adevăratele Fiinţe Umane, cele care Mă privesc la fel cum un frate îl priveşte pe fratele lui, şi cum le-am privit Eu dintotdeauna, încă înainte ca ele să fi existat".
Nu îl putem descrie pe Jakob Lorber decât în superlative. Dacă l-am privi ca pe un scriitor, el i-ar depăşi prin opera lui pe toţi scriitorii, poeţii şi gânditorii din toate timpurile. Căci unde mai putem găsi o cunoaştere atât de completă, o interpretare de o asemenea profunzime, cunoştinţe mai exacte despre ştiinţele geografice, istorice, biologice şi naturale, descrierea unor fapte care s-au petrecut imediat după crearea cosmosului? Lucrările sale umplu 25 de volume, fiecare a câte 500 de pagini, ca să nu mai vorbim de cele mai mici. Dacă l-am privi ca pe un geniu al profeţiei, el i-ar depăşit cu siguranţă pe toţi iniţiaţii pe care i-a cunoscut umanitatea. încă nu s-au născut cuvintele care l-ar putea descrie pe Jakob Lorber, iar dacă el a preferat să se auto-numească "Scribul Domnului", putem pune acest lucru numai pe seama smereniei lui înnăscute.

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.2652 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.