Cei o suta. Agnus Dei (Mielul Domnului). De la mit la amintire

Cuprins

AL NOUAZECI SI PATRULEA Nostradamus din Viena (1817-1881)

Intotdeauna se mai gasesc destui naivi de muls 7

AL NOUAZECI SI CINCILEA Mediumul Raul-O lfert (1837-1871)

Copacul scorburos, "calugarul rosu", Manusa lui Schiller

si stirea secolului 79

ANEXA. Perpetuum mobile 150

AL NOUAZECI SI SASELEA

Peter-Pierre,. Dandy de la Paris" (1854-1937)

Important nu-i ce vezi, important este ceea ce iti imaginezi

ca vezi 155

AL NOUAZECI SI SAPTELEA Rudolph (1878-1918)

Sa (nu) te ratacesti in lectura 229

AL NOUAZECI SI OPTULEA Ruppert (1899-1947)

Acum e acum! Sa nu incerci sa ajungi vreodata la tinta!

(Care tinta?) 295

ANEXA. Partizan si tradator 365

AL NOUAZECI SI NouALEA Constantin-Ahasverus (1922-2006?)

Sa nu iubesti! 377

ALO SUTALEA Gheorghe (1944-)

Sa rezisti! 445

EPILOG. Marea Enciclopedie Universala 509

Intotdeauna se mai gasesc destui naivi de muls

CEI O SUTA INFATISEAZA POVESTEA PRIMULUI si a descendentilor sai, asa cum s-a priceput neindemanaticul scrib s-o astearna pe hartie. Pierdut in desertul unei lumi mitice, intaiul personaj al lungii povest: n-avea cum sa stie pe unde ii vor purta pasii pe descendentii sai, unde li se va termina sirul si cate minuni ale imaginatiei infaptuite le vor impodobi viata. (Viitorul seamana cu un serial SF cu episoade tot mai scurte.) Cine ar fi crezut ca arborele nascut din samanta visatoare a Primului va apuca sa creasca atat de viguros, in ciuda numeroaselor primejdii, astfel incat nu numai ca nu se va prabusi in tarana, ci va mai si acoperi cu coroana sa umbrele multor destine? Primul, copilul venit pe ape la fel ca Sargon, regele, si ca Moise, theonomul, a pornit in lunga-i calatorie prin Netud, spre oaza 'Ieima, prin zapuseala raspandita de "soarele si de stelele ce pareau a. fi uitat sa se invarta in jurul pamantului". Acolo, tanarul a avut tot timpul universului la dispozitie. Murind, putea spera la ceva ce nu era in stare a cuprinde: la viata sa vesnica prin urmasi. Fata morgana apare in desert si sub forma unor preotese in lungi procesiuni ori a unor lei inaripati, insa nu si sub chipurile nepoti lor si a urmasilor nepoti lor, precum si a decorului in care aceia vor trai. Dar se spune ca Primul, in halucinatiile ce-l inghiteau tot mai mult, pregatindu-l pentru pasajul marii treceri, a avut vreme sa intuiasca, in negura, contu rurile roadelor izvorate din melancolica sa samanta. Se spune asa, insa cine ar putea controla o asemenea vorba?

7

Oricum, succesiunea neintrerupta a alaiului Celor O Suta il obliga pe scrib sa urmeze numai anumite destine, doar pe cele provenind din ramura principala a arborelui. Si asta chiar daca pe celelalte crengi au crescut alte istorii, poate mai incitante. De pilda. duar acum, pregatindu-se pentru a continua povestea, regreta ca nu va putea sa se ocupe cat si-ar dori si de-al doilea fiu al Celui de Al Nouazeci si treilea, un medic celebru, savantul care a deschis apetitul lumii pentru viata intima a omului, ridicand valul ipocrit ce acoperea pana la el atatea subiecte tabu, anticipandu-i pe Richard von Krafft-Ebing, pe Magnus Hirschfeld ori pe Sigmund Freud. Mai ales ca al doilea fiu al lui Pip va avea atata influenta in urmatoarele episoade ale serialului Celor O Suta... In loc de aceasta, scribul va nara, persistand neputincios in toate greselile sale, viata intaiului nascut, Simon Al Nouazeci si patrulea. Sa relateze scribul si destine paralele nu mai este loc: pielea de sagri s-a zbarcit tot mai evident, nisipul vietii se scurge nemilos, iar rabdarea bunului cititor are si ea o limita.

Asa ca scribul il va urma - prin voia lui Dumnezeu - cu convingere si incapatanare pe Al Nouazeci si patrulea, ca pe toti cei de dinainte, zicandu-si ca fiecare soarta, fiind zamislita din elementele aceluiasi caleidoscop, este unica pe zecile-i fatete.

Scribul il va urma si pe Al Nouazeci si patrulea cu aceleasi posibilitati marginite, cu aceeasi spaima ca viata i se aduna tot mai vertiginos pe fundul depsidrei.

Fiul cel mai mare al lui Pip s-a nascut in Lombardia, langa Milano, in minunatul Castel de la Segrate. Si nimeni n-ar fi putut spune, in acel An al Domnului 1817, ca Al Nouazeci si patrulea si fratii sai vor fi ultimii descendenti ai Celor O Suta ce-si vor petrece copilaria in complexul cu interior de muzeu, in nesfarsitele parcuri ornamentate de cei mai prestigiosi gradinari ai unor generatii succesive.

Copilaria lui Simon s-a desfasurat sub clopotul de sticla din domeniul natal, un loc ce n-a putut fi perturbat semnificativ de nici una dintre furtunile abatute fara incetare asupra lumii. Nici urma rile trecerii trupelor napoleoniene, nici ecourile tot mai puternice ale miscarilor de afirmare nationala; nici chiar crizele economice, cau zate de nesiguranta investitiilor intr-o lume atat de framantata, cu

8

granitele mereu schimbatoare, nu au reusit sa modifice atmosfera din imperiul celor doi Ambrogio, Al Optzeci si optulea si Al Noua zeci si doilea. Si nici tot mai agresivele inventii ale tehnicii. Acolo, la Segrate, totul parea ca se petrece in favoarea nobilei familii. Pana si evenimente "cum n-au fost niciodata in istorie" n-au izbutit sa modifice cutumele ce constituiau carnea vie a acelei structuri: orice alerta se oprea la portile domeniului, orice incident se disipa in inte rior. Nici chiar nesfarsitele procese pentru succesiunea mostenirii Casei n-au putut tulbura aerul de la Castelul Segrate.

In primele decenii ale veacului al XIX-lea, pe acel domeniu sef suprem era inca Ambrogio al II-lea, Tanarul Conte, un "aristocrat pur sange" - politicos, rece, greu abordabil chiar si de catre rudele cele mai apropiate. Complicatele - si niciodata prea cunoscutele - afaceri din cancelariile sale erau supravegheate de el, Al Nouazeci si doilea, la fel cum vechea Elada era monitorizata de Zeus din inalti mile Olimpului. Treburile curente le executa, cu mana de fier, un staff ales cu grija, barbati devotati pana la sacrificiu, omnipotent fie care pe felia sa, dar niciunul vreodata mai mult decat un functionar.

Ambrogio al II-lea, exemplul desavarsit al contradictiei perfecte, pragmatic extrem, si-a luat o prima nevasta dintr-o familie de uni versitari, a doua tragandu-se dintr-o veche familie de bancheri hel veti. Cu prima sotie s-a bucurat de trei copii, un baiat si doua fete. Intrucat Laura Estera nu i-a dat si un al doilea fiu - "rezerva intot deauna necesara pentru perpetuarea numelui, intrucat niciodata nu se stie ce se poate intampla cu un singur mostenitor de sex mas culin" -, Ambrogio al II-lea nu s-a linistit decat atunci cand fiul, la randul sau, a avut si el baieti. (Dupa moartea primei sotii, Tanarul Conte s-a casatorit nu cu o matroana vaduva dintr-o stirpe nobiliara, ci cu Maria Frederike, singura urrnasa a unui bancher din Zurich, o tanara care, la randul ei, i-a facut si ea doi baieti. "De ce? s-a intre bat atunci Al Nouazeci si treilea. Daca , tot ar ramane copiii mei... ")

La randul sau, fiul Stapanului, fiul lui Ambrogio al II-lea, Pip, a fost casatorit de foarte tanar cu Cristina Theodora Carmelli. Am putea spune ca sotia Celui de Al Nouazeci si treilea urma pe linia

9

mamei, intrucat era si ea fiica unui universitar, ca si Laura Estera, soacra ei. Cristina Theodora, nevasta si mama atat de tanara, a ramas pana la capat indragostita lulea de Pip, si nu si-a revenit niciodata dupa moartea lui dramatica. Al Nouazeci si treilea si Cristina au avut sapte copii: trei baieti, unul dupa altul, doi imediat dupa nunta - parca spre a-l linisti pe Ambrogio al II-lea in privinta succe siunii -, al treilea mai tarziu, impreuna cu patru fete. Se pare ca, in ciuda insistentelor incercari, provizia de baieti s-a epuizat in samanta lui Pip, baiatul cel mic murind de copil.

A fost aceea o copilarie idilica intr-un spatiu rafinat si securizat, care n-a fost pus la indoiala multa vreme de nimeni si de nimic, chiar intr-o atmosfera dulceaga, cea pe care o raspandea in jur Cristina Theodora, fata ajunsa atat de devreme in bratele printului loc tanjit. Al Nouazeci si patrulea s-a nascut si a crescut intr-un spatiu unde fiecare lucru si fiecare fiinta erau asezate la locul ce se considera ca li se cuvenea. Ordine ce parea menita pentru vecie, eliminand alter nativele, eliminand suferintele inutile. Pana ce, brusc, Pip a ajuns, pe rand, personalitate politica, conducator respectat, vinovat de inalta tradare, executat si... trecut in istoria locala drept erou.

Spre a face si "legatura documentara" pentru ascendentii lui Simon, poate ca lucrul cel mai bun ar fi sa reluam Post Scriptum-ul de la sfarsitul capitolului dedicat Celui de Al Nouazeci si treilea, respec tiv randurile care incheie sectiunea intitulata de scrib "Bastonul contelui", parte a lungii povesti:

"Post Scriptum:

Dupa moartea lui Pip, procesele pentru succesiune au continuat in virtutea inertiei, dar cu toate eforturile familiei Panzaritti 1 de a profita de condamnarea Celui de Al Nouazeci si treilea pentru inalta tradare, Casa de la Segrate s-a stins, pas cu pas, in mai putin de un an. Tipor-', inainte de a parasi Castelul, a avut grija sa faca disparute

1 Pretendenta la averea Casei, intrucat membrii ei se legitimau drept rudele cele mai apropiate ale Stapanului disparut in enigmatica noapte de 20 spre 21 august 1771.

2 "Administratorul interimar".

10

actele contabile, iar despre majoritatea diferitelor sucursale nu s-a (mai) stiut nimic, unele functionand inca si astazi independent, suveran, in onorabilitate si belsug.

Baiatul cel mai mare al lui Pip si al Cristinei Theodora a devenit ofiter. Al doilea fiu a practicat medicina la Viena, ajungand un psihia tru renumit. Al treilea baiat a murit de copil, in 1823, intr-o epide mie de rujeola, iar cele doua fete, ajunse la maturitate, s-au casatorit la timp, bucurandu-se de o zestre considerabila. Una a trait la Milano, cealalta in Sicilia, la Palermo si la Messina. La moartea atat de dra matica a sotului ei, Cristina Theodora a intrat intr-o depresie din care nu a mai iesit niciodata. N-a mai vorbit aproape deloc, statea ore in sir rememorandu-si trecutul. S-a stins in locuinta fiului ei, medicul din Viena.

Despre copiii din cea de a doua casatorie a lui Ambrogio al II-lea, scribul nu stie nimic.

Max Panzaritti a murit in 1857, pe strada, in drum spre tribunal, in ziua in care a fost convins ca a gasit metoda de a castiga definitiv unul dintre cele mai importante procese ale succesiunii averii lui Ambrogio 1. (Avere de mult evaporata misterios... )

Tipor, Jammes si van Walder3 erau in varsta cand au fost conce diati. Primii doi nu s-au mai bucurat decat cateva luni de generoasa renta viagera, asigurata din vointa lui Pip, unul murind la Viena, celalalt in conditii neelucidate, la Berna. Van Walder a plecat peste ocean. Doar Brun, care, la venirea la Castel, a pretins ca profita de marinimia Tanarului Conte, pentru a-si petrece in pace ultimii ani (<}, a mai ramas in vechiul sau apartament. Pana ce a murit la varsta de aproape 100 de ani, fara a resimti ceva din tulburarile vremurilor. Toata lumea l-a socotit o personalitate de anvergura mondiala si l-a respec tat ca atare. Totusi, scribul nu i-a descoperit opera.

Casa de la Segrate a continuat sa fie subiectul mai multor pro cese pentru succesiune, chiar si atunci cand Casa de la Segrate, prac tic, n-a mai existat de mult."

3 Alaturi de Tipor, membrii staffului lui Ambrogio II, Tanarul Conte.

11

Inceputa in urma cu 27 de ani, cea mai ambitioasa aventura a prozei romanesti, suita romanesca de 11 volume A CELOR O SUTA, insumand peste 4 000 de pagini, ajunge la final cu AgnttS Dei (Mielul Domnului), unde citirorul va putea parcurge captivat - ghidat de aceeasi scriirura complexa, care istoriseste si se neaga in acelasi timp - biografiile unor Nostradamus din Viena, Oandy de la Paris, Rudolph ratacit in Lectura sau Ahasverus, cu socanre descrieri ale ororilor celor doua totalitarisme care au marcat secolul xx.

Impunand un povestitor de prima marime, ciclul CEI O SUTA Imbina neuitarea fabuloasa a unui istoric ce trabare memoria ecoJelor cu virtutea inventiva a creatorului de povesti, Totul cu ajutorul cuvintelor. "intre cuvinte se aRa singura certitudine."

Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 512
Format: 13 × 20 cm