Chirurgia de cabinet (Filip Bomchis)
PRP: 30,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 29,40 lei
Diferență: 0,60 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Filip Bomchis
Editura: VIATA MEDICALA ROMANEASCA
Anul publicării: 2014
Alertă stoc
DESCRIERE
Ma simt onorat cand un fost coleg de facultate incredinteaza editurii pe care inca o conduc prima sa carte, cu rugamintea de a o ridica spre stralucitoarea lumina a paginii tiparite. Caci„Galaxia Gutenberg“ nu s-a stins, iar era digitala o tolereaza, multumita si bunavointei numerosilor adepti, cititorii traditionali. Iar aceasta solicitare„tintita“ - facuta in respectul conditiilor impuse oricarui alt autor - are, cred, o dubla semnificatie. Prima, solidaritatea de breasla si de generatie. A doua, convingerea ca manuscrisul sau, care este cel al unei lucrari de stiinta, va beneficia de cel mai profesionist tratament la„Viata Medicala Romaneasca“, editura care, de-a lungul anilor, a dobandit o recunoastere in acest sens. Autorul este chirurgul Filip Bomchis, medic primar, absolvent, in 1960, al Institutului Medico-Farmaceutic Bucuresti - Facultatea de Medicina Generala. Sarguincios elev al profesorului Ion Juvara, la Clinica de Chirurgie a Spitalului„Cantacuzino“, isi va desavarsi sub conducerea maestrului sau, marele clinician si ilustrul operator, nobila si dificila sa vocatie. Devenind specialist, apoi medic primar chirurg, doctorul Filip Bomchis si-a indeplinit cu cinste si devotament misiunea inchinata omului bolnav, oriunde a fost nevoie de cunostintele, mintea, inima si abilitatea mainilor sale. Asa s-a intamplat inca de la absolvire, cand tanar medic fiind, a lucrat mai intai in mediul rural (judetul Mehedinti), la circumscriptii sanitare si la un spital mixt. N-a respins cerinta acordarii asistentei medicale populatiei de la tara, asa cum prea adesea se intampla astazi, desi provenea dintr-un mediu citadin, adaptandu-se conditiilor de viata nu intotdeauna confortabile. Apoi a fost chirurg si sef de sectie timp de mai multi ani intr-un spital din apropierea Capitalei, cu o patologie variata, inclusiv cu probleme de chirurgie traumatologica, urmare a deselor accidente de circulatie inregistrate pe importanta sosea nationala ce strabate zona. In acelasi spital (Urziceni, judetul Ilfov), a fost, intre 1990 si 1997,si director, sustinut de colegii sai in punerea in aplicare a ideilor sale novatoare pentru imbunatatirea ingrijirii bolnavilor internati. De asemenea, mai multi ani, a predat ore de anatomie si chirurgie la scoli postliceale sanitare, intelegand importanta bunei pregatiri a asistentilor medicali care, in functie de specialitatea lor, contribuie la reusita actului operator. Dupa cum scrie in CV-ul sau, dr. Filip Bomchis continua sa lucreze la un cabinet de chirurgie. Personal, cred ca ideea alcatuirii monografiei Chirurgia de cabinet (2014) este rezultatul constatarilor facute de autor cand, parasind sala de operatii, a trecut sa lucreze in ambulatoriu, dar poate fi si urmarea observatiilor facute in perioada petrecuta la catedra. Chirurgii, ca rezidenti, si tinerii care se formeaza pentru a deveni asistenti de chirurgie in scolile postliceale au in vedere aproape in exclusivitate spitalul si patologia, indeobste grava, care se adreseaza acestuia. Acolo doresc sa ajunga si dorinta lor corelata cu varsta tanara e de inteles. Exista insa si o solicitare, deloc redusa, pentru o varietate de situatii ce nu necesita internarea, ci rezolvarea in cabinetul de chirurgie al policlinicii si, de ce nu, in cabinetul medicului de familie - generalistul de altadata - care isi poate avea„locul de munca“ departe de un centru urban, intr-o zona cu accesibilitate geografica si conditii meteorologice dificile. Or, acesti specialisti trebuie sa fie pregatiti temeinic inclusiv in directia solutionarii optime a problematicii chirurgiei de ambulatoriu, care in„scoala“ este fie neglijata, fie considerata neinteresanta din punctul de vedere al formatorului - cadru didactic - ce provine dintr-o clinica universitara de specialitate. Sesizand aceste nevoi reale, dr. Filip Bomchis, pe baza experientei sale si nu numai„din carti“, a intocmit monografia sa aratand de-a lungul mai multor capitole cum trebuie organizat cabinetul de chirurgie si ce zestre materiala trebuie sa i se asigure: mobilier specific, instrumentar, materiale sanitare, substante antiseptice. A insistat apoi pe riguroasa respectare a regulilor de antisepsie; a enumerat si explicat manevrele chirurgicale de baza, precedate, dupa caz, de anestezia ce poate fi aplicata pacientului in cabinet. A descris patologia frecventa care poate fi rezolvata cu succes (economisindu-se timp si costuri) in cabinetul de chirurgie - de la infectiile acute superficiale, tumorile benigne rezolvabile chirurgical, atitudinea in diversele traumatisme si boli vasculare, pana la masurile de urgenta in soc si profilaxia obligatorie a tetanosului. Autorul, fara a fi prolix, nu-si pierde vremea glosand pe marginea unor teorii mai mult sau mai putin cunoscute ori referindu-se la ce au spus altii despre cutare sau cutare lucru, ci se exprima clar, coerent, la obiect, adica in stilul acestui adevarat ghid practic de chirurgie in ambulatoriu. Cartea completeaza, dupa cum se spune cu o formula consacrata, un gol in literatura noastra de specialitate, preocupata de teorii si tehnici de ultima ora. Personal, de la„Mica chirurgie fiziopatologica“ din anii’60 a profesorului Ion Turai, nu-mi amintesc sa fi remarcat un titlu asemanator in librarii.
Nr. de pagini : 142
Anul aparitiei : 2014
Nr. de pagini : 142
Anul aparitiei : 2014
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
OPINIA CITITORILOR