Ciuleandra de Liviu Rebreanu - Colectia Esential 20

Cartea autorului Liviu Rebreanu „Ciuleandra de Liviu Rebreanu - Colectia Esential 20" de la editura HOFFMAN

   Ciuleandra, asa de inrudit in esenta cu celelalte romane ale d-lui Liviu Rebreanu, dar marcand din partea autorului o preocupare constanta de innoire, de curiozitate psihologica, chiar daca ceva ar ramane nelamurit in studiul cazului pe care-l alege. Important este, si vom avea prilejul sa staruim, ca lacunele – daca sunt – nu impieteaza cu nimic mersul romanului, pentru ca autorul a preintampinat din vreme obiectiile, asezand pe la rascruci strajeri si calauze, care informeaza si conduc pe cararile firesti ale povestirii, chiar daca, din cand in cand, aceste carari se pierd sau nu par sa duca la obiectivul concluziv al romanului.

   Este in acest nou roman al d-lui Liviu Rebreanu un asa de pretios dar de reconstituire psihologica, incat chiar daca, precum e si firesc, unele trepte vor fi sarite, opera nu sufera in intregul ei. Vorbeam mai sus de lacune, si acum de anume trepte sarite. Sa precizam prin simplificare.

   E in acest roman un caz de obsesie sufleteasca al unui tanar, Puiu Faranga, copilul unic al unui fost ministru, vlastar de protipendada, secatuit, si pe care tatal sau l-a fost insurat cu o virgina faptura de tara, pentru ca sangele boieresc sa se invioreze prin acest altoi de calitate. Alegerea miresei a avut loc intamplator, intr-un sat din Arges, in timpul horei, si mai ales in tipul jocului zvapaiat, coplesitor, devorant care se numeste Ciuleandra si pe care-l joaca cu invoirea batranului si Puiu Faranga, care se nemereste prins in hora alaturi de Madalina, o fecioara peste fire de frumoasa, o domnita rustica, pe care Puiu o si indrageste si care, cumparata aproape de batran, infiata de o matusa a lui Puiu, e crescuta in strainatate si dupa opt ani ajunge sotia lui Puiu Faraga. Or, pe aceasta Madalina, Madeleine astazi, si sotie perfect nobilata, Puiu Franga o omoara tocmai cand trebuia sa se duca la un bal la Curte, si atunci tatal sau, fostul ministru de justitie, si cu matusa sa Matilda, in complicitatea binevoitoare a prefectului de politie Nicolae Spahiu, cauta sa-l scape de urmarile grave ale acestui asasinat ordinar; il interneaza in aceeasi noapte chiar intr-un sanatoriu al unui medic prieten al batranului la Sosea, pentru ca, sub observatie, sa se conchida la iresponsabilitatea asasinului.

   O nenorocire sa nu atraga dupa sine altele, si cum Puiu Faranga, e unicul vlastar al familiei Faranga, el nu trebuie sa ispaseasca o umilitoare pedeapsa si mai ales o anihilanta osanda. Insa din confesiunile pe care Puiu Faranga le are cu sine intre peretii celulei de sanatoriu, unde e si arestat, si in observatie, si din convorbirile cu psihiatrul Ion Ursu, care in lipsa din tara - despre care batranul Faranga abia dupa internarea lui Puiu afla – a profesorului Demarat, conduce sanatoriul, din toata existenta de la asasinat inainte a lui Puiu Faranga se alege o idee fixa, o obsesie devoranta, aceea a dansului exaltat Ciuleandra, pe care Puiu se straduieste sa si-l aduca aminte, si parvine sa-l joace, atat ca nu se mai poate dezbara de el si din sanatos intai si intentionand sa simuleze numai iresponsabilitatea, psihastenie mai apoi, innebuneste de-a binelea in cele din urma, posedat de acest demon al Ciuleandrei.

   Spuneam mai sus ca vom simplifica povestirea. E chiar ceva mai mult. E o serioasa alterare, un fals, al carui procedeu isi va fi dovedit eficacitatea. Astfel redusa, la acest schematism mult prea sumar, povestea, cetitorul surprinde ca punctul dificil al romanului trebuie sa fie acea inoculare a obsesiei dansului, studiului acelei treptate alienari a stapanirei de sine a lui Puiu Faranga. De aceea vorbeam mai sus de lacune si de lipsa.

   Intr-adevar, spectrul Ciuleandrei si devoranta ei influenta nu se surprind in toate amanuntele, nu conving intru totul. Insa nu acesta e romanul si mai ales nu numai acesta. Inchipuiti-va ca toate aceste amanunte pe care le-am inlantuit nu sunt in ordinea romanului enuntate si ca astfel expuse dau despre noul roman al d-lui Liviu Rebreanu o imagine falsa. Eroare cu atat mai vinovata cu cat arta romancierului ni se pare in Ciuleandra, subtilizata, imbogatita de un dar nemaiintalnit pana astazi la Liviu Rebreanu de acea virtuozitate a dozarii misterului, de acel halo cu care se inconjoara toate operele mari in care viata se desfasoara intre umbre si lumina. Mister care ne intampina chiar din pragul romanului, care ne insoteste ca o umbra plina de taina, tulburatoare si vesnic intrebata, in tot decursul povestirii, ce-si dezvaluie din cand in cand enigma, pentru ca iar sa se innoureze, luminand abise ale sufletului omenesc cu intensitatea fulgerelor muscand din intuneric, ca sa sfarseasca intr-o taina vecina cu misterul dintru inceput.

   Nu cunosc, afara de l’Equipage al lui Kessel, o situatie mai indraznet construita ca aceea din Ciuleandra si in acelasi timp convingatoare. Explica aceasta revelatie finala toata taina romanului si motiveaza innebunirea lui Puiu Faranga? Iata ceea ce psihiatrii pot studia cu vadit folos, opinand intr-un sens sau altul. Pe noi, lectori si cronicari in acelasi timp, ne intereseaza abilitatea, abia intru tarziu perceputa, cu care romancierul ne-a calauzit pe drumuri umbrite, pe marginea unei prapastii a sufletului omenesc, inspre lumina la care razbeste, in peregrinarile lui, si Dante.

   Este - voim sa spunem - o drama de complexa umanitate in Ciuleandra si Liviu Rebreanu ne-a dezlegat-o cu o arta noua pentru dansul.
PERPESSICIUS

An aparitie: 2017
Format: 13X20
Numar pagini: 146

OPINIA CITITORILOR