Cler si cultura in principatele dunarene (1600-1774)
Alertă stoc
DESCRIERE
Iolanda Tighiliu prezinta, in acest volum, locul si rolul Bisericii – in special contributia slujitorilor sfintelor altare – in viata spirituala a neamului romanesc.
De la truditorii ctitorii care si-au dedicat timpul creatiilor arhitectonice bisericesti, la munca carturarilor si a isihastilor si pana la efortul pictorilor si gravorilor – care erau inchinati slujirii sfintelor altare –volumul evidentiaza stradania clerului romanesc si a Bisericii stramosesti, pentru conservarea valorilor crestine.
Pana in 1989, precizeaza autoarea, „un singur domeniu a ramas interzis investigatiei istorice, cel al vietii religioase. Intr-o epoca ce s-a proclamat cu trufie atee, credinta si biserica au fost deliberat impinse in zone periferice cercetarii. Intr-o epoca in care chiar cuvantul biserica nu putea fi tiparit, istoricii fiind obligati sa-l inlocuiasca prin diferite sintagme, precum locas de cult sau asezamant de cultura, intr-o perioada in care din fotografia unei biserici nu trebuia sa se vada crucea, singura modalitate de a recupera, pentru stiinta istorica, secole intregi cu exceptionale valori crestine si spirituale era abordarea lor, mai ales, sub raport artistic (...).
Clerici si mireni au dat Bisericii martiri si sfinti, de n-ar fi sa-i pomenim aici decat pe domnitorul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu si pe mitropolitul sau, Antim Ivireanul, infratiti in campul culturii, dar si in moartea de mucenici. Ei au stiut si au demonstrat cu munca si viata lor, precum toti carturarii ce i-au precedat in acest demers, ca valoarea unui popor se afirma durabil numai in cultura, iar ei au apartinut unei singure si perene categorii, cea a aristocratiei spiritului”.
„Religio est modus cognoscendi et colendi Deum/ Religia este modul de a cunoaste si de a cinsti pe Dumnezeu” – Fericitul Augustin.
Categorii
+-- Carte straina
- Carte scolara
- Carti medicale
- Dictionaries
- Grammar
- Carti pentru copii in limba engleza
- Activity books
- Art and craft books
- Babies and toddlers books
- Childrens fiction books
- Christmas books
- Colouring books Tweet
- Cooking and gardening books
- Encyclopedias, general knowledge
- English language
- Fairy tales and classic stories
- Foreign languages
- Geography books and atlases
- Gift books
- Growing up and mental health
- History books
- Maths books
- Music books
- Nature and outdoors
- Picture books
- Puzzles, games and quizzes
- Religions
- Science books
- Sports books
- Sticker books
- Literatura
- Carti diverse
- Carti in dar
- Carti la pret redus
- Jucarii si jocuri
- Beletristica
- Carte scolara
- Carti diverse
- Colectii
- Drept
- IT&Calculatoare
- Limbi straine
- Literatura pt. copii
- Manuale scolare
- Medicina
- Multimedia
- Stiinte economice
- Stiinte exacte
- Stiinte umaniste
- Materiale didactice
- Biologie
- Stiinte pentru clasele primare
- Fizica
- Chimie
- Matematica
- Informatica - planse
- Geografie
- Istorie
- Limba romana
- Limbi straine
- Arte
- Planse pentru clasele I-IV si V-VIII
- Sport
- Mobilier scolar
- Mobilier de laborator
- Tablete interactive
- Videoproiectoare interactive si clasice
- Echipamente audiovizuale (ecrane de proiectie)
- Aviziere si table scolare
- Jucarii matematice
- Birotica si papetarie
- Accesorii computer
- Afisare si prezentare
- Accesorii table magnetice
- Agende
- Agrafe, pioneze, ace cu gamalie
- Benzi adezive si dispensere
- Cabinete, flipcharturi si hartie
- Capsatoare, capse, decapsatoare
- Cosuri pentru hartii
- Ecusoane si accesorii
- Elastice, accesorii ambalare
- Foarfeci
- Mape pentru birou
- Panouri, suporti, aviziere
- Perforatoare de birou
- Seturi pentru birou
- Suporti articole birou
- Table magnetice, plannere
- Tavite, suporti documente
- Tipizate
- Articole birotica
- Consumabile imprimante
- Coperti si etichete
- Crafting si hobby
- Hartie si accesorii
- Instrumente de scris
- Ascutitori
- Corectoare
- Creioane mecanice, creioane
- Instrumente de scris de lux
- Linere
- Markere cerneala pe baza de apa
- Markere cu destinatie speciala
- Markere pentru CD/DVD
- Markere pentru desen
- Markere pentru textile
- Markere permanente
- Markere table si flipcharturi
- Markere universale
- Mine creion mecanic
- Pixuri cu gel
- Pixuri cu mecanism
- Pixuri de unica folosinta
- Pixuri fara mecanism
- Pixuri metalice
- Pixuri multifunctionale
- Rezerve pixuri
- Rollere
- Seturi pix si stilou
- Stampile, tusuri, tusiere
- Stilouri si rezerve
- Textmarkere
- Lucru
- Mobilier si accesorii
- Organizare si arhiva
- Protocol si curatenie
- Rechizite scolare
- Acuarele si seturi pictura
- Adeziv / Lipici
- Ascutitori
- Caiete scolare format A4, A5
- Caiete speciale
- Carioci si markere
- Carnetele A6, A7
- Creioane si creioane colorate
- Foarfeci pentru copii
- Genti, rucsaci si penare scolare
- Ghiozdane
- Instrumente de desen
- Instrumente de scris
- Plastilina si materiale modelaj
- Portofele
- Radiere
- Uz didactic
- Tehnica de birou
- Reviste si integrame
Transport in Bucuresti
+-Edituri
+-- ARAMIS [-25%]
- PRESTIGE [-20%]
- TREI [-25%]
- NATIONAL [-18%]
- POLIROM [-14%]
- CORINT [-40%]
- FARMA MEDIA [-15%]
- BUSINESSTECH [-35%]
- CARTEX [-30%]
- ROXEL [-35%]
- C.H.BECK [-14%]
- HUMANITAS [-20%]
- CORUT PAVEL
- RAO GRUP EDITORIAL [-25%]
- METEOR PRESS [-15%]
- SHIK [-26%]
- UNIVERSITARA [-14%]
- 3D MEDIA COMMUNICATIONS [-30%]
- MIX [-18%]
- NICOL [-10%]
- ALL [-10%]
- ...alte edituri
Top 10
+-- Elemente de pedagogie. Ghid de pregatire pentru examenul de titularizare si definitivare in invatamantul primar si prescolar - Aida Stoian
- Set de 4 caiete pentru gradinita, nivel 5-6 ani. Domeniul, limba si comunicare, om si societate, stiinte (matematica), stiinte (cunoasterea mediului) - Editia, 2019
- Comunicare in limba romana, manual pentru clasa a II-a - Cleopatra Mihailescu si Tudora Pitila
- Noul cod rutier 2020 pe intelesul tuturor, pentru obtinerea permisului de conducere la orice categorie (Contine un NOU set de intrebari)
- Antrenament grafic. Nivel II, 5-6 ani - Mirela Tabirca si Alexandra Manea
- Set 2 caiete. Domeniu stiinte, activitate matematica si cunoasterea mediului. Domeniu limba si comunicare, educarea limbajului. Nivel II, 5-6 ani. Editia 2019
- Marius Stanculescu - Noul cod rutier 2019 pe intelesul tuturor, pentru obtinerea permisului de conducere la orice categorie (Contine un NOU set de intrebari)
- Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali (Manual pentru colegiile si scolile postliceale sanitare)
- Set 3 caiete. Domeniu stiinte, activitate matematica si cunoasterea mediului. Domeniu limba si comunicare, educarea limbajului, Domeniu om si societate. Nivel I, 3-4 ani - 2019
- Set 2 caiete. Domeniu stiinte, activitate matematica si cunoasterea mediului. Domeniu limba si comunicare, educarea limbajului. Nivel I, 4-5 ani. Editia 2019
Cărţi noi
+-Promoţii
+-- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
- 74,25 leiPRP: 99,00 lei
- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
OPINIA CITITORILOR