Comuniunea de credinta, marturie a vietii in Hristos si insusire fundamentala a Bisericii

In Simbolul de credinta marturisim ca prima insusire a Bisericii lui Hristos este unitatea. In Teologia ortodoxa, aceasta unitate este extensie si expresie a unitatii Sfintei Treimi, insusire divina care priveste si urmareste intreaga existenta si experienta a crestinului. Astfel, credem „intr-Unul Dumnezeu”, primim un singur Botez, avem o singura credinta, formam un singur „Trup al lui Hristos”, care este Biserica cea Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Aceasta unitate, pe care Sf. Apostol Pavel o rezuma pedagogic prin expresia: „un Domn, o credinta, un botez” (Efeseni 4, 5), este folosita si pentru a exprima realitatea si importanta crestina a comuniunii si a comunitatii. Omul nu poate trai izolat sau, altfel spus, nu se poate mantui aflat in izolare, situatie sau stare inteleasa ca separare voita fata de Dumnezeu si fata de ceilalti oameni. Fiecare actiune si manifestare a omului dobandeste valoare in masura in care ea este raportata la semeni. Cu atat mai mult efortul orientat catre dobandirea vietii vesnice si a Imparatiei lui Dumnezeu este necesar sa apara si sa se dezvolte in cadrul comuniunii omului cu Dumnezeu si cu ceilalti oameni, adica sa se nasca si sa rodeasca continuu in Biserica. In acest sens, Sfintii Parinti il aseamana pe crestin unei ramuri sau unei mladite” care se naste si aduce rod in Hristos – „Vita cea adevarata” (Ioan 15, 1-2). Mladita vie si lucratoare nu poate fi despartita nici de vita, din care isi trage seva si prin care traieste, nici de celelalte mladite, ci formeaza un tot, un intreg. Biserica este un astfel de „intreg”, fiecare crestin intruchipand o mladita, care aduce roade vrednice si care se dezvolta in Hristos. De aceea, prin Evanghelistul Ioan, Mantuitorul ne indeamna pe toti sa ramanem intru El, pentru ca si El sa ramana intru noi, deoarece „mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita” (Ioan 15, 4), adica daca nu are viata.

Hristos este vita si viata care conduc la unitate si la comuniune. In literatura teologica ortodoxa romaneasca, vrednicul de pomenire Parintele Dumitru Staniloae aminteste ca „omul se uneste, pe de o parte, tot mai mult cu Hristos si se intipareste de Duhul Sfant, iar pe de alta parte, realizeaza tot mai mult umanitatea sa, ce poarta in ea setea dupa comuniunea iubitoare si dupa viata vesnica in orizontul infinit al vietii iubitoare dumnezeiesti, aflate in Sfanta Treime”1. Asadar, unitatea de credinta si comuniunea cu Hristos si cu semenii sunt coordonate definitorii ale finalitatii existentei umane. Aceste doua coordonate majore sunt caracterizate de dinamism, pentru ca atat unitatea, cat si comuniunea cresc, rodesc si se dezvolta impreuna, fiind incalzite de „Soarele Hristos”. Din aceasta pricina, indemnul pe care Sfintii Parinti il adreseaza tuturor este acela de a ramane in Hristos si in Biserica, adica de a ramane in comunitate si in unitate de credinta.

Despre cat de importanta este pastrarea unei unitati in credinta sau a unei credinte unitare, izvorata si fundamentata pe unitatea Sfintei Treimi, precum si despre implicatiile pe care aceasta comuniune le presupune la nivel personal, aminteste tot Parintele Staniloae, care subliniaza faptul ca „necredinta in Dumnezeu aduce omului toate amagirile, facandu-le sa prefere placerile trecatoare urmate de descurajarea deplina.

Inaltimea in bine se arata si in unitatea intre componentele persoanei omenesti. Coborarea in cele rele inseamna si o dezbinare launtrica a omului. Caci sufletul lui nu se invoieste deplin cu placerile trupesti. Cu cat sporeste satisfacerea acestora, cu atat creste o anumita dezaprobare a sufletului. Caci omul nu poate iesi cu totul din firea lui, creata pentru sporirea lui in bine”2. Cu alte cuvinte, unitatea reprezinta antidotul pacatului si al dezbinarii, dupa cum credinta este medicamentul sau reteta mantuirii: „pacatul, ca fapta si stare opusa lui Dumnezeu si nefireasca, intretine, de obicei, o dezbinare in om, caci sufletul nu se lasa cu totul linistit, supus trupului care-si implineste placerile. Unitatea omului o aduce numai implinirea celor bune, care multumesc sufletul si pornesc de la el, mai ales cand se gandeste la Dumnezeu. Aceasta arata ca omul este facut de Dumnezeu pentru a sta in legatura cu El. Aceasta este starea lui fireasca”.

In Patriarhia Romana, anul 2018 a fost declarat Anul omagial al unitatii de credinta si de neam. Remarcam acest laudabil proiect national ca fiind un context prielnic pentru a descoperi modul in care tema „unitatii de credinta” sau a „credintei unitare” este reflectata in literatura patristica. Acesta este de fapt obiectul lucrarii de fata, anume de a oferi cititorului marturii si marturisiri patristice cu privire la subiectul si realitatea unitatii ortodoxe, tema exprimata prin cugetari, indemnuri si invataturi cu privire la unitatea trinitara, unitatea comunitatii Bisericii, unitatea de credinta si virtute si, nu in ultimul rand, comuniunea omului cu Hristos si cu semenii.

Volumul de fata reuneste mai multe texte din literatura patristica, cu precadere din operele Sfintilor Parinti, care compun colectiile romanesti Filocalia si Parinti si Scriitori Bisericesti. Toate aceste marturisiri si cugetari referitoare la tema unitatii de credinta au fost atent selectate cu prilejul cercetarilor pe care le-am desfasurat in vederea pregatirii si elaborarii unor studii, materiale sau cuvantari. Stranse, mai intai, prin intermediul fiselor de lectura, invataturile Sfintilor Parinti despre unitatea de credinta le oferim cititorilor drept marturii ale faptului ca unitatea si comuniunea se numara intre particularitatile determinante ale „vietuirii in Hristos”. Liantul si totodata fundamentul acestei impreuna-trairi, nu este altul decat virtutea crestina a dragostei, care apropie, care modeleaza si care transforma in Hristos si spre Hristos relatiile dintre persoane.

Virtutea iubirii uneste si desavarseste orice unire. Din aceasta cauza, Mantuitorul Iisus Hristos i-a indemnat pe apostolii Sai sa cultive virtutea dragostei, pentru ca „intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 35). Textele patristice asupra carora ne-am oprit si pe care le oferim spre meditatie cititorului au fost grupate tematic, in notele subliniare fiind indicate, cu acrivie, sursa si autorul lor. In plus, la finalul volumului, am adaugat, ca anexa, mai multe fragmente cu privire la tema unitatii de credinta, al caror autor este marele teolog roman – Parintele Dumitru Staniloae. Toate aceste din urma fragmente au fost culese din cuprinsul textelor explicative pe care Parintele Dumitru Staniloae le ofera in notele subliniare din cele douasprezece volume ale colectiei Filocalia, cu privire la diverse aspecte intalnite in operele Sfintilor Parinti. Tema credintei, mai precis a unitatii de credinta sau a unitatii prin credinta, se numara intre subiectele predilecte analizate si aprofundate de marele teolog roman.

Pastrand in gand cuvintele Parintelui Staniloae: „Dumnezeu n-a facut lumea pentru un singur om, ci pentru multi. Pentru comuniunea intre multi. A cator? Numai El stie deocamdata. La sfarsit vom sti si noi”4, nadajduim ca efortul depus pentru elaborarea lucrarii de fata va constitui un real sprijin si, de ce nu, un reazem pentru toti cei interesati sa descopere si sa inteleaga bucuria comuniunii si a unitatii de credinta. Cu aceasta nadejde sfanta ne rugam lui Dumnezeu ca reflectiile patristice sa infloreasca in sufletul cititorului si sa se transforme in frumoase pilde de viata si de comportament, adevarate modele pentru toti ceilalti semeni.

† Ieronim Sinaitul

Episcop-vicar patriarhal

ISBN: 978-606-29-0286-5

OPINIA CITITORILOR