Cristian Harghel, Medicina Iubirii. Cum sa ne vindecam prin credinta
DESCRIERE
Medicina Iubirii este mai mult decat o invitatie la meditatie. Este o introspectie intr-o calatorie imaginara catre eul nostru tot mai „tehnic”, tot mai consumist. Este o invitatie la rugaciune, la vorbirea cu Dumnezeu incercand sa ne despovaram de grijile acestei lumi secularizate in care ne ducem cu totii existenta, uitand ca fosnetul timpului cerne peste noi pulberile „veacului ce va sa fie”, si catre care inca nu ne-am indreptat gandul, caci graba este cuvantul de ordine al acestui secol framantat.
Cartea este o marturie a unei exepriente profesionale exercitata in societati multietnice, multiculturale si multireligioase din care razbate nevoia de comunicare cu omul, cu aceasta delicata creatie a lui Dumnezeu care nu conteneste a face minuni si oamenii. Caci actul medical savarsit cu dragoste, este o impreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu intr-o sinergie aproape perfecta: pacient – doctor – Dumnezeu.
Lupta pentru viata arata cat de mare este acest dar al vietii facut omului de Dumnezeu si din aceasta perspectiva, invesmantati pentru o clipa cu intelesul adanc al Iubirii jertfelnice a lui Iisus Hristos de pe Cruce, vom intelege ca iubire fara jertfa nu exista, precum nici moarte fara Inviere!
CUPRINS:
CUVANT INAINTE
INTRODUCERE
MULTUMIRI
1. IUBIREA ESTE VIRTUTEA SUPREMA IN CARE MEDICINA SI CRESTINISMUL SUNT UNA;
2. ORTODOXIA ESTE MEDICINA – STIINTA TRADITIONALA A VINDECARII. MEDICINA CA DAR;
Chemarea. Medicina ca dar. Medicina regenertiva. Clonarea
3. TRUPUL IN CRESTINISM;
4. IUBIREA DE DUMNEZEU;
5. IUBIREA – FACTOR VINDECATOR;
6. IUBIREA SI SFINTELE TAINE.
Taina Euharistiei. Taina Sf. Maslu. Dialogul cu pacientul;
7. DESPRE CAUZELE BOLILOR IN CONCEPTIA CRESTIN-ORTODOXA.
Neiubirea. Pacatul. Diavolul. Complicitatea personala la distrugerea lumiii. Efectul informational si mediatic nociv. Nepostirea. Patimile. Indepartarea de Dumnezeu;
8. SANATATEA IN PERSPECTIVA CRESTINA;
9. RAPORTAREA CRESTINA LA SUFERINTA.
Despre boala. Rolul suferintei;
10. BISERICA SI SPITAL;
11. „CE A ADUS CRESTINISMUL LUMII“;
12. CONTEXT SI HIPERCONTEXTUALIZARE IN MEDICINA;
13. CRITICA TRANSUMANISMULUI;
14. IUBIREA SI MEDICINA;
15. IUBIREA INSEAMNA VEDERE;
16. PIERDEREA INSTINCTULUI DE CONSERVARE;
17. MEDICUL SEAMANA, BOLNAVUL SECERA;
18. PACIENTUL POSTMODERN;
19. CUNOASTE-TE PE TINE INSUTI;
20. SUFERINTA: NECESITATE, SENS, ABORDARE;
21. MORALA CRESTINA SI BIOETICA;
22. MEDICINA IUBIRII, O MEDICINA A DESPATIMIRII;
23. O TEOLOGIE A SUFERINTEI;
24. SACRALITATEA MEDICINEI;
25. VIATA – PUTERE A LUI DUMNEZEU-CRUCE;
26. HARISMA MEDICULUI;
27. POSTUL CA TERAPIE SI PROFILAXIE.
Postul si Iubirea. Ce este postul?
Ce nu este postul? Scopul postului. Tipuri de post. In ce consta postul? Efectele postului;
28. MILA IN STIINTA VINDECARII;
29. CANTAREA CANTARILOR SI MEDICINA IUBIRII;
30. INTALNIREA CU PACIENTUL SI CU DUMNEZEU;
31. BINEFACERILE SUFERINTIE IN PERSPECTIVA CRESTIN-ORTODOXA;
32. MEDICINA ESTE „SCARA IUBIRII“;
33. RELATIA MEDIC – PACIENT;
34. RUGACIUNEA SI PUTEREA EI;
35. MEDICINA INTEGRATIVA;
36. CATEVA RUGACIUNI ADECVATE IZBAVIRII DE SUFERINTA;
37. DE CE IUBIREA ESTE O TAINA?;
38. SANATATEA DIN PERSPECTIVA CRESTINA;
39. BOALA SI ROLUL SUFERINTEI;
40. SPIRITUALITATE SI SANATATE – CONTEXTUL STIINTIFIC SI PSEUDO-STIINTIFIC;
41. EDUCATIA SPIRITUALA. DOVEZI STIINTIFICE IN SPRIJINUL IMPACTULUI POZITIV
AL RELIGIEI ASUPRA SANATATII;
42. PROBLEMELE TERAPIILOR ENERGETICE;
43. RECUPERAREA COMPONENTEI SPIRITUALE A MEDICINEI;
44. TERAPIA REVELATA A NOULUI TESTAMENT.
1. Amputatia in duh a membrelor si ablatia organelor duhovnicesti compromise (Taina Sfintei Spovedanii); 2. Medicatia nespecifica a bolilor sufletesti si trupesti (Taina Sfantului Maslu); 3. Leacul nemuririi (Sfanta Taina a Impartasaniei) – Panaceul; 4. Ablatia ereditatii malefice insamantate in duh de pacatul stramosesc – Taina Sf. Botez; 5. Igiena si terapia recuperatorie a duhului – Pocainta; 6. Medicamentul paradoxal: Boala (Suferinta); 7. Imunizarea nespecifica: Morala;
45. FARMACOPEEA IUBIRII. METODE DE TRATAMENT.
Rugaciunea. Credinta. Predarea in grija lui Dumnezeu. Crucea. Ispitele. Durerea. Harul. Euharistia. Neagonisirea. Rusinea;
46. IUBIREA ADEVARATA CA TAINA LUCRATOARE;
47. PATOLOGIA IUBIRII;
48. PIEDICILE IUBIRII IN MEDICINA;
49. FACTORII CE SE OPUN MEDICINEI IUBIRII.
Incompleta definire a cauzelor bolilor. Ereziile;
50. INVENTATORII DE BOLI;
51. MEDICINA INTR-O CULTURA POSTCRESTINA;
52. MANDRIA IN MEDICINA;
53. MEDICINA IUBIRII IN FATA MORTII;
54. ATITUDINEA MEDICULUI INAINTEA SFARSITULUI IMINENT AL BOLNAVULUI;
55 VINDECAREA SI MANTUIREA;
56. PROTEZAREA – PANA UNDE?
1. Ingineria genetica. 2. Ingineria neuronala. a. Creierul nu este computer. b. Nu dispunem de tehnologii destul de performante. c. Nu sta totul in reproducerea neuronilor. d. Creierul este numai o parte a sistemului nervos;
57. REPOZITIONAREA PRIN INTERMEDIUL PSIHOLOGIEI, PSIHIATRIEI SI BISERICII ORTODOXE, A RAPORTULUI MEDIC–BOLNAV PE TEMEIURILE IUBIRII CRESTINE;
58. MEDICINA SI TEOLOGIA, INTRE SEPARARE SI UNIFICARE;
59. VINDECAREA – ACT TEANDRIC;
60. IMNELE IUBIRII DUMNEZEIESTI ALE SF. SIMEON NOUL TEOLOG SI MEDICINA IUBIRII.
Nr. de pagini: 366
Anul aparitiei: 2017
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
OPINIA CITITORILOR