Cunoaste-ti copilul. Joaca, integrarea in grup si situatii aparte de invatare

Empatia ca lumea copilului propusa ca modalitate de cunoastere a universului sau. Jocul devine un mod de a simti ce simte copilul. Ficare capitol este o invitatie in care mama poate intra cu o parte din ea in lumea copilului si sa devina ci atare. A privi jocul ca o lume in sine este important pentru fiecare parinte. Jocul este si starea copilului inaintea separarii.

…aceasta carte a plecat de la o necesitate punctuala - plecarea in prima clasa (sau clasa zero) a copilului. Ea isi depaseste scopul initial devenind o busola pe care un parinte o poate avea in cautarea raspunsurilor sale.

Cum se citeste cartea?

Cartea nu este un ghid punctual, ci propune mult mai mult.

Ne propune sa intelegem invatarea altfel decat ca o insusire a unui punct de vedere care se memoreaza ca atare. Este o invatare in sensul formulat de J. Bleger de schimbare in atitudine si in gandire. Ca urmare, invatarea inseamna a intra in universul copilului.

Daca mama o citeste, ea intra in universul copilului. Dupa ce o inchide, ea poate avea capacitatea de a vedea copilul cu ochii propusi de autoare.

Mama respectiva va putea gandi liber cu privire la propriul copil si isi poate construi propria imagine despre acesta fara a se limita la unele retete deja existente.

Este marele atu al acestei carti pentru ca reuseste sa se adreseze oricarui parinte, intr-un mod liber, dandu-i modalitatile de a intelege singur ceea ce se intampla cu copilul sau. Iar acest lucru devine o invatare cu doua sensuri: atat de la adult la copil dar si de la copil la adult.

Impartita in trei capitole majore - joaca, integrarea in grup si situatii aparte de invatare, cartea isi atinge scopul propunand parintilor sa intre in lumea copiilor si sa devina ei copii.

Prima parte vorbeste despre un mecanism de intelegere a lumii copilului, bazat pe empatia cu acesta, pe valorificarea a ceea ce este„infantil" in sensul de copilul din parinte.

Din acest punct de vedere, capitolul valorifica acea capacitatea spontana a parintelui, a mamelor in special, de a fi fost copil. De aici se creeaza un mod de parentalitate in care adultul nu mai este rupt de un copil pe care il gestioneaza ci devine o parte interioara in care narcisismul parintelui si necesitatile copilului se intrepatrund intr-o logica ce devine fireasca.

In a doua parte, parintele este invitat sa lase copilul sa mearga in grupul lui, altul decat cel familial. Parintele isi cauta acum un scop. Dupa 6 ani petrecuti impreuna cu acesta, parintele este pus in situatia de a vedea cum copilul lui are o lume proprie.

El vrea ca acesta sa mearga in lumea mare dar sa se simta si in siguranta in acelasi timp. Acum, o parte din atributii sunt preluate de scoala iar parintele este pus in situatia sa invete sa se adapteze la noul context. Invitatia Ancai Munteanu este de a gandi si intelege ceea ce se intampla.

Aici are sens pozitia parintelui si cum poate deveni un apropiat al copilului care ramane parinte si care poate intelege ceea ce il depaseste pe copil. Sunt situatii aparte pe care copilul le parcurge.

Cea de-a treia parte se refera la aceste situatii aparte de invatare, care in familii functioneaza implicit si asupra carora autoarea atrage atentia alternand pozitiile parintelui si copilului.

Acest capitol are un rol de traducere din reprezentarile copilului in gandirea adultului, stabilind o comunicare intre cei doi. In mod obisnuit, copilul si parintele vorbesc limbi diferite folosind aceleasi cuvinte. Acesta este un mod de invatare necesar, social. Anca Munteanu propune aici un instrument de translatie care sa faca explicit parintelui ceea ce spune copilul.

Limbajul cartii este accesibil si plin de exemple, ceea ce face ca un parinte sa fie in sine capabil sa inteleaga ca lumea copilului sau este vie, populata cu multe exemple, ca poate sa il inteleaga si oricum ar aparea senzatia„Cum de nu m-am gandit pana acum!".

Autoarea transmite o nota de simplitate si de naturalete care ar putea sa fie regasita in relatia parinte— copil.

Astfel, ne propune un ideal care este diferit de cele educationale obisnuite si anume ca relatia cu propriul copil poate sa fie naturala si poate sa fie dincolo de anumite percepte educationale impuse care nu se aplica in toate situatiile.

Fara ideologie, fara patima si fara tensiune, Anca Munteanu ne explica cum se poate patrunde in lumea copilului. Iar usa pe care o deschide cartea este data de propria copilarie, de capacitatea adultului de a relationa cu copilul dar si cu fostul copil din mama sau din tata care a devenit intre timp adult si parinte...

……………………………


Daca am face un rezumat al cartii, acesta ar suna asa:

1)Empatia cu lumea copilului propusa ca modalitate de cunoastere a universului sau.

Jocul devine un mod de a simti ce simte copilul.

Fiecare capitol este o invitatie in care mama poate intra cu o parte din ea in lumea copilului si sa devina cu atare.

A privi jocul ca o lume in sine este important pentru fiecare parinte.

Jocul este si starea copilului inaintea separarii.

2) Gandirea ca mod de a intelege ceea ce se intampla in conditiile separarii.

Copilul ramane prezent in mintea parintelui dar absenta acestuia il face sa capete o alta dimensiune. Acum apar anxietati si temeri importante.

Lasand libertatea copilului, parintele este pus in situatia sa gandeasca atat situatia lui cat si a copilului. Parintele are acum energie, timp, disponibilitate pentru alte investiri decat copilul.

Intrebarea care apare in fundal—„cu parintele cum ramane?".

Am putea spune ca acest capitol ofera libertatea parintilor de a se ocupa de ei.


CUPRINS:

Prefata

De ce ne jucam?

Ce inseamna integrare in grup?

Despre invatare si dificultatile ei

In loc de incheiere


Anul aparitiei: 2013
Nr pagini: 112

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review