Dicţionar de procedură civilă
PRP: 99,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 89,10 lei
Diferență: 9,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Mircea N. Costin
Editura: HAMANGIU
Anul publicării: 2007
Pagini: 928
Format: Carte cartonata
Alertă stoc
DESCRIERE
Dicţionar de procedură civilă - Mircea N. Costin, Ioan Leş, Mircea Ştefan Minea, Călin M. Costin, Sebastian Spine.
Dicţionarul de procedură civilă aduce, comparativ cu prima sa ediţie din anul 1983, o multitudine de noutăţi, astfel încât el reprezintă practic o nouă carte, o nouă elaborare teoretică fundamentală.
Dicţionarul sintetizează esenţialul din textele de lege în vigoare, din lucrările teoretice mai valoroase ale doctrinei noastre juridice, precum şi din soluţiile contributive ale jurisprudenţei.
Pe lângă termenii specifici în exclusivitate dreptului procesual civil, au fost explicaţi şi termenii utilizaţi frecvent în materiile în care normele acestuia primesc, direct sau indirect, vocaţie de aplicare (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul fiscal, contenciosul administrativ, dreptul comercial internaţional, dreptul comunitar etc.).
Acest dicţionar a fost conceput şi elaborat pentru a fi util, în egală măsură, juriştilor dar şi celorlalte categorii de cititori: celor dintâi, el urmează să le servească ca instrument de lucru, iar acestora din urmă ca instrument de cunoaştere. Pentru a avea această dublă funcţionalitate, articolele au fost redactate, în majoritatea cazurilor, ca micromonografii, devenind astfel compendiu.
forma convenþiei arbitrale formalitatea multiplului exemplar
recevoir ” – vizeazã excepþiile ce
puteau fi ridicate cu privire la exerciþiul
acþiunii (prescripþia, autoritatea
de lucru judecat ºi decãderile
din exerciþiul cãilor de atac), iar
f.n.v. – „fin de non valoir ” – excepþiile
ce puteau fi ridicate cu privire
la condiþiile de a fi parte în proces
(lipsa de calitate, de capacitate ºi
autorizare prealabilã). Aceste
expresii, deºi au supravieþuit, în
special prin folosirea lor în practica
judiciarã, nu reprezintã valori
semantice care sã facã necesarã
întrebuinþarea lor în limbajul ºtiinþific
de specialitate pentru redarea
excepþiilor menþionate. Fãrã a mai
pãstra deci semnificaþia lor de origine,
pentru trebuinþele practicii judiciare,
având în vedere ºi ceea ce
se poate înþelege în limba românã
prin aceste expresii, s-ar putea
ajunge la consensul unanim de a fi
folosite pentru a desemna numai
excepþiile care se referã la inadmisibilitatea
acþiunilor; adicã la indicarea
motivelor pentru care anumite
acþiuni nu pot fi primite spre a
fi judecate, deoarece legea le
declarã lipsite de valoare judiciarã.
Astfel, caracterul subsidiar al
acþiunilor în constatare, faþã de
acþiunile în realizarea dreptului,
reprezintã un f.n.p., iar existenþa
unui act de partaj voluntar, faþã de
acþiunea de ieºire din indiviziune
ulterioarã lui, reprezintã un f.n.v.
[v. ºi apãrãri de fond; excepþii de
procedurã]. (S.S.)
forma convenþiei arbitrale,
mijloc de exteriorizare a voinþei
comune a pãrþilor unui contract
comercial (intern sau internaþional)
privind supunerea eventualelor
litigii care ar decurge din executarea
sau interpretarea acelui
contract arbitrajului. În sistemul
Codului nostru de procedurã civilã
se consacrã cerinþa formei scrise a
convenþiei arbitrale, stabilindu-se
cã aceastã convenþie trebuie
redactatã „în scris, sub sancþiunea
nulitãþii”. Pe aceeaºi linie de
gândire, legiuitorul mai dispune cã:
„Tribunalul arbitral este sesizat de
reclamant prin cererea scrisã care
va cuprinde (…) menþionarea convenþiei
arbitrale, anexându-se copie
de pe contractul în care este
inseratã, iar dacã s-a încheiat un
compromis, copie de pe acesta”.
Cerinþa formei scrise a convenþiei
arbitrale în materie comercialã are
caracter derogatoriu de la principiul
probei libere, care dominã dreptul
probator în aceastã materie.
Aceastã cerinþã vizeazã, deopotrivã,
arbitrajul naþional ºi arbitrajul
internaþional. În ambele situaþii, ea
are o dublã semnificaþie: în primul
rând, constituie un mijloc eficient
de atenþionare a pãrþilor asupra consecinþelor
pe care convenþia arbitralã
le are, iar în al doilea rând,
constituie un instrument de punere
în evidenþã a naturii voluntare ºi
liberale a arbitrajului, concretizând
voinþa pãrþilor de a supune litigiul
lor spre soluþionare justiþiei arbitrale.
Cerinþa formei scrise a convenþiei
arbitrale este prevãzutã ºi în reglementãrile
internaþionale. Convenþia
pentru recunoaºterea ºi executarea
sentinþelor arbitrale strãine adoptatã
la New York în 1958 prevede cã:
„Fiecare dintre statele contractante
recunoaºte convenþia scrisã prin
care pãrþile se obligã sã supunã
unui arbitraj toate diferendele sau
anumite diferende”, precum ºi cã:
„Prin convenþie scrisã se înþelege
o clauzã compromisorie inseratã
într-un contract sau un compromis
s emnat de pãrþi sau cuprins e
într-un schimb de scrisori sau telegrame”.
În acelaºi sens statueazã
ºi Convenþia europeanã de arbitraj
comercial internaþional încheiatã la
Geneva în 1961, precizând cã: „(…)
se înþelege prin convenþie de
arbitraj fie o clauzã compromisorie
înscrisã într-un contract, fie un
compromis, contractul sau compromisul
fiind semnat de pãrþi sau
conþinut într-un schimb de scrisori,
de telegrame sau de comunicãri
prin telex (…)”. Tot astfel, Regulamentul
de arbitraj UNCITRAL
(CNUDCI) prevede: „Atunci când
pãrþile contractante au cãzut de
acord în scris ca disputele legate
de contractul respectiv sã fie deferite
arbitrajului (...)”, ceea ce exclude
posibilitatea sesizãrii valabile a
arbitrajului, în absenþa unui acord
scris prealabil realizat de pãrþi. În
fine, cerinþa formei scrise a convenþiei
arbitrale este prevãzutã ºi
de Legea-model adoptatã de
Comisia O.N.U. pentru Dreptul
Comerþului Internaþional în anul
1985, care precizeazã ºi nuanþeazã
conceptul de „înscris”, arãtând cã
el vizeazã ºi schimbul de scrisori,
de comunicãri prin telex, telegrame
sau orice alt mijloc modern de
telecomunicaþii. Raþiunea ce legitimeazã
instituirea formei scrise este
aceea de a atenþiona pãrþile asupra
gravitãþii actului încheiat, pentru a
asigura libertatea ºi certitudinea
consimþãmântului, pentru a se
putea stabili fãrã echivoc intenþia
pãrþilor, întinderea drepturilor ºi
obligaþiilor lor. Forma scrisã a
convenþie arbitrale este cerutã
ad probationem , fapt ce explicã
soluþia legislativã adoptatã de
Codul nostru de procedurã civilã,
în sensul cã orice excepþie privind
existenþa ºi validitatea convenþiei
arbitrale trebuie ridicatã, sub
sancþiunea decãderii, cel mai târziu
pânã la primul termen de înfãþiºare.
Dacã legiuitorul ar fi calificat-o ca
o condiþie de validitate, aceastã
prevedere legalã nu s-ar fi justificat,
întrucât fiind vorba de o nulitate
absolutã, respectiva nulitate ar fi
putut fi invocatã în orice fazã a
procedurii arbitrale [v. ºi convenþie
arbitralã; cauza convenþiei arbitrale].
(C.C.)
formalitatea multiplului exemplar,
cerinþã legalã pentru valabilitatea
înscrisului sub semnãturã
privatã ce constatã o convenþie
sinalagmaticã, potrivit cãreia un
astfel de înscris este valabil întocmit
numai dacã s-a redactat în atâtea
exemplare originale câte pãrþi cu
interese contrarii sunt. Legea dispune
cã pentru toate pãrþile care au acelaºi
interes este suficient un singur
exemplar original din înscrisul
constatator al convenþiei. Pe fiecare
exemplar al înscrisului trebuie sã
se facã menþiunea numãrului originalelor
ce s-au întocmit; cu toate
acestea, lipsa menþiunii cã origina
Dicţionarul de procedură civilă aduce, comparativ cu prima sa ediţie din anul 1983, o multitudine de noutăţi, astfel încât el reprezintă practic o nouă carte, o nouă elaborare teoretică fundamentală.
Dicţionarul sintetizează esenţialul din textele de lege în vigoare, din lucrările teoretice mai valoroase ale doctrinei noastre juridice, precum şi din soluţiile contributive ale jurisprudenţei.
Pe lângă termenii specifici în exclusivitate dreptului procesual civil, au fost explicaţi şi termenii utilizaţi frecvent în materiile în care normele acestuia primesc, direct sau indirect, vocaţie de aplicare (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul fiscal, contenciosul administrativ, dreptul comercial internaţional, dreptul comunitar etc.).
Acest dicţionar a fost conceput şi elaborat pentru a fi util, în egală măsură, juriştilor dar şi celorlalte categorii de cititori: celor dintâi, el urmează să le servească ca instrument de lucru, iar acestora din urmă ca instrument de cunoaştere. Pentru a avea această dublă funcţionalitate, articolele au fost redactate, în majoritatea cazurilor, ca micromonografii, devenind astfel compendiu.
forma convenþiei arbitrale formalitatea multiplului exemplar
recevoir ” – vizeazã excepþiile ce
puteau fi ridicate cu privire la exerciþiul
acþiunii (prescripþia, autoritatea
de lucru judecat ºi decãderile
din exerciþiul cãilor de atac), iar
f.n.v. – „fin de non valoir ” – excepþiile
ce puteau fi ridicate cu privire
la condiþiile de a fi parte în proces
(lipsa de calitate, de capacitate ºi
autorizare prealabilã). Aceste
expresii, deºi au supravieþuit, în
special prin folosirea lor în practica
judiciarã, nu reprezintã valori
semantice care sã facã necesarã
întrebuinþarea lor în limbajul ºtiinþific
de specialitate pentru redarea
excepþiilor menþionate. Fãrã a mai
pãstra deci semnificaþia lor de origine,
pentru trebuinþele practicii judiciare,
având în vedere ºi ceea ce
se poate înþelege în limba românã
prin aceste expresii, s-ar putea
ajunge la consensul unanim de a fi
folosite pentru a desemna numai
excepþiile care se referã la inadmisibilitatea
acþiunilor; adicã la indicarea
motivelor pentru care anumite
acþiuni nu pot fi primite spre a
fi judecate, deoarece legea le
declarã lipsite de valoare judiciarã.
Astfel, caracterul subsidiar al
acþiunilor în constatare, faþã de
acþiunile în realizarea dreptului,
reprezintã un f.n.p., iar existenþa
unui act de partaj voluntar, faþã de
acþiunea de ieºire din indiviziune
ulterioarã lui, reprezintã un f.n.v.
[v. ºi apãrãri de fond; excepþii de
procedurã]. (S.S.)
forma convenþiei arbitrale,
mijloc de exteriorizare a voinþei
comune a pãrþilor unui contract
comercial (intern sau internaþional)
privind supunerea eventualelor
litigii care ar decurge din executarea
sau interpretarea acelui
contract arbitrajului. În sistemul
Codului nostru de procedurã civilã
se consacrã cerinþa formei scrise a
convenþiei arbitrale, stabilindu-se
cã aceastã convenþie trebuie
redactatã „în scris, sub sancþiunea
nulitãþii”. Pe aceeaºi linie de
gândire, legiuitorul mai dispune cã:
„Tribunalul arbitral este sesizat de
reclamant prin cererea scrisã care
va cuprinde (…) menþionarea convenþiei
arbitrale, anexându-se copie
de pe contractul în care este
inseratã, iar dacã s-a încheiat un
compromis, copie de pe acesta”.
Cerinþa formei scrise a convenþiei
arbitrale în materie comercialã are
caracter derogatoriu de la principiul
probei libere, care dominã dreptul
probator în aceastã materie.
Aceastã cerinþã vizeazã, deopotrivã,
arbitrajul naþional ºi arbitrajul
internaþional. În ambele situaþii, ea
are o dublã semnificaþie: în primul
rând, constituie un mijloc eficient
de atenþionare a pãrþilor asupra consecinþelor
pe care convenþia arbitralã
le are, iar în al doilea rând,
constituie un instrument de punere
în evidenþã a naturii voluntare ºi
liberale a arbitrajului, concretizând
voinþa pãrþilor de a supune litigiul
lor spre soluþionare justiþiei arbitrale.
Cerinþa formei scrise a convenþiei
arbitrale este prevãzutã ºi în reglementãrile
internaþionale. Convenþia
pentru recunoaºterea ºi executarea
sentinþelor arbitrale strãine adoptatã
la New York în 1958 prevede cã:
„Fiecare dintre statele contractante
recunoaºte convenþia scrisã prin
care pãrþile se obligã sã supunã
unui arbitraj toate diferendele sau
anumite diferende”, precum ºi cã:
„Prin convenþie scrisã se înþelege
o clauzã compromisorie inseratã
într-un contract sau un compromis
s emnat de pãrþi sau cuprins e
într-un schimb de scrisori sau telegrame”.
În acelaºi sens statueazã
ºi Convenþia europeanã de arbitraj
comercial internaþional încheiatã la
Geneva în 1961, precizând cã: „(…)
se înþelege prin convenþie de
arbitraj fie o clauzã compromisorie
înscrisã într-un contract, fie un
compromis, contractul sau compromisul
fiind semnat de pãrþi sau
conþinut într-un schimb de scrisori,
de telegrame sau de comunicãri
prin telex (…)”. Tot astfel, Regulamentul
de arbitraj UNCITRAL
(CNUDCI) prevede: „Atunci când
pãrþile contractante au cãzut de
acord în scris ca disputele legate
de contractul respectiv sã fie deferite
arbitrajului (...)”, ceea ce exclude
posibilitatea sesizãrii valabile a
arbitrajului, în absenþa unui acord
scris prealabil realizat de pãrþi. În
fine, cerinþa formei scrise a convenþiei
arbitrale este prevãzutã ºi
de Legea-model adoptatã de
Comisia O.N.U. pentru Dreptul
Comerþului Internaþional în anul
1985, care precizeazã ºi nuanþeazã
conceptul de „înscris”, arãtând cã
el vizeazã ºi schimbul de scrisori,
de comunicãri prin telex, telegrame
sau orice alt mijloc modern de
telecomunicaþii. Raþiunea ce legitimeazã
instituirea formei scrise este
aceea de a atenþiona pãrþile asupra
gravitãþii actului încheiat, pentru a
asigura libertatea ºi certitudinea
consimþãmântului, pentru a se
putea stabili fãrã echivoc intenþia
pãrþilor, întinderea drepturilor ºi
obligaþiilor lor. Forma scrisã a
convenþie arbitrale este cerutã
ad probationem , fapt ce explicã
soluþia legislativã adoptatã de
Codul nostru de procedurã civilã,
în sensul cã orice excepþie privind
existenþa ºi validitatea convenþiei
arbitrale trebuie ridicatã, sub
sancþiunea decãderii, cel mai târziu
pânã la primul termen de înfãþiºare.
Dacã legiuitorul ar fi calificat-o ca
o condiþie de validitate, aceastã
prevedere legalã nu s-ar fi justificat,
întrucât fiind vorba de o nulitate
absolutã, respectiva nulitate ar fi
putut fi invocatã în orice fazã a
procedurii arbitrale [v. ºi convenþie
arbitralã; cauza convenþiei arbitrale].
(C.C.)
formalitatea multiplului exemplar,
cerinþã legalã pentru valabilitatea
înscrisului sub semnãturã
privatã ce constatã o convenþie
sinalagmaticã, potrivit cãreia un
astfel de înscris este valabil întocmit
numai dacã s-a redactat în atâtea
exemplare originale câte pãrþi cu
interese contrarii sunt. Legea dispune
cã pentru toate pãrþile care au acelaºi
interes este suficient un singur
exemplar original din înscrisul
constatator al convenþiei. Pe fiecare
exemplar al înscrisului trebuie sã
se facã menþiunea numãrului originalelor
ce s-au întocmit; cu toate
acestea, lipsa menþiunii cã origina
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
- 74,25 leiPRP: 99,00 lei
- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
OPINIA CITITORILOR