Distrugerea si cucerirea Romaniei fara razboi. Volumul 4 (Carte document)
Preț: 44,69 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Mircea Valcu Mehedinti
Editura: MIRCEA VALCU-MEHEDINTI
Anul publicării: 2012
DESCRIERE
Recunosc, in Romania s-au edificat lucruri marete (dar nu in zilele noastre), nu o data intrecand alte state europene; s-au dat unele legi deosebit de bune; tara nu a stat pe loc; in multe domenii de activitate au aparut rezultate (in trecut), chiar intrecand unele state avansate. Geniul romanesc, recunoscut chiar si de dusmanii nostri, in multe privinte a depasit hotarele tarii. Au fost si sunt valori, si uneori elite sociale, sau chiar politice, cu care, pe buna dreptate, ne mandrim. Sunt virtutile noastre, pe care altii nu le au. Dar astazi, dusmanii dacoromanitatii, acesti inamici ai stirpei noastre, care vegeteaza chiar in interiorul tarii, in varful ei, ne-au ingenunchiat populatia autohtona (lasata cu premeditate sa musteasca in ignoranta) si au acceptat, cu multa bunavointa, tot ce ne-a poruncit si ne porunceste strainatatea. Dintr-un simtamant de lasitate, pentru a-si pastra scaunul vremelnic ce-l ocupa (datorita votului populatiei infantile in discernamantul indus, precum si a manipularii acesteia), ahtiati dupa imbogatiri rapide si fara munca, guvernantilor le este indiferenta pastrarea identitatii patriei, a limbii. Incetul cu incetul, noi nu mai avem traditii (obiceiuri, sarbatori autohtone– mostenite de la stramosii stramosilor nostri–, cantece, literatura clasica romaneasca etc.). Toate actele de cultura, pur romanesti, se pierd pe zi ce trece. Agresiunea tradatorilor se accentueaza. Chiar vinderea catre straini a pamantului patriei, bucata cu bucata - legiferata de actualii conducatori -, gonirea intelectualilor din anumite judete, de catre strainii de neam– multi din ei cocotati la putere (dar tot cu ajutorul cozilor de topor, si aceasta, pentru a le iesi la socoteala„algoritmul" politic) -, toate acestea duc spre disparitie a natiunii noastre. Eminescu (despre care„romanul" Patapievici spunea ca este ca un cadavru intr-o debara, de care ar trebui sa scapam), Iorga, Caragiale, Delavrancea, Goga sunt tot atat de actuali cum au fost cand au trait si au scris! Eminescu nu a scris„Doina" doar pentru a face literatura, ci pentru a reliefa un adevar. Despre acest adevar, existent astazi in tara noastra, nu se mai vorbeste,„pentru a nu-i supara pe straini" (stapanii - cei care conduc, din umbra, Romania -), sau sa nu ni se spuna ca suntem„extremisti",„xenofobi" sau„denigram Romania".
Cei care simtim romaneste nu putem sta deoparte, cand se continua cu diversiunea. Suntem acuzati de nationalism-extremist. Se confunda, in mod voit si premeditat, nationalismul cu extremismul. De exemplu, francezii, germanii, ungurii, evreii, polonezii, americanii etc. etc. sunt, prin faptele lor, nationalisti. Dezideratul nationalism = extremism face parte dintr-o vointa criminala, aceea de a ni se falsifica, in ultima instanta, originea, vechimea, autohtonia, vatra etnogenezei. Unii dintre asa-zisii„istorici", sau chiar unii conducatori de comunitati etnice din tara noastra, propaga si induc in constiinta unei anumite categorii de populatie (cetateni romani de alta etnie) ca nu suntem europeni - cand, de fapt, suntem natiunea-matca din care au roit populatiile europene -; ca suntem neam de slugi -, cand istoria noastra este nobila, de patru ori imperiala prin Troia, Alexandru cel Mare, Burebista si Roma; ca nu am avut limba scrisa - si se trece sub tacere ca limba si scrierea noastra provin din limba pelasgo-traco-daca, dezvoltata de latini si devenita limba stiintifica a intregii lumi. Totodata, cu ajutorul cozilor de topor din varful piramidei, ni se falsifica si mistifica istoria, se incearca distrugerea probelor arheologice, a izvoarelor istorice, a monumentelor si megalitilor, cat si aplatizarea si ostracizarea simtamintelor national-patriotice; ni se denigreaza adevaratii parinti ai natiunii, personalitatile, vechile si actualele valori romanesti. Se induce scoaterea din istorie a identitatii noastre dacoromane, prin substituirea ei cu o alta identitate, prin admiterea denumirii de etnie rroma - care de fapt este tiganeasca -, pentru a o suprapune si, in final, pentru a ni se lua locul si spiritul in cultura si istoria universala. Astazi, tot ce-i romanesc este socotit ca nu-i bun si trebuie indepartat, radiat, aruncat. Inca din scoala, in randul copiilor si a tineretului, se induce in constiinta acestora o cultura straina, falsa, copiata slugarnic din cultura altor state.
In Romania de astazi, servilismul a ajuns la rang de virtute. Ne inchinam in fata strainilor, carora le dam totul, fara sa le cerem nimic, in schimb. Tinerii nostri mor pe meleaguri straine pentru apararea sau cucerirea de catre americani (de exemplu) a bogatiilor altor tari, cu care Romania nu are nimic de impartit. Dam totul americanilor: carne de tun - adica mercenari romani, instruiti in tara, pe care ii dotam cu tehnica de lupta, armament, munitii, echipament, aparatura electronica, solde, adica absolut totul, din banii nostri; le-am dat locatie pentru crearea unei baze militare si un aerodrom modern etc. - fara sa ni se dea nimic pentru aceste sacrificii enorme. Si toate se fac datorita servilismului celor de la putere, a acestor slugi prea plecate, coruptilor lipsiti de o minima demnitate, dusmanii propriei lor natiuni. Elevilor, prin manualele execrabile din licee, nu li se arata adevarul istoric. Nu li se spune nimic despre trecutul inaintasilor nostri, trecut plin de durere, de sacrificii si amaraciune. Si aceasta, datorita politicii tendentioase care ne-a infestat tara, politica pe care dascalii copiilor nostri o introduc in gandirea celor pe care trebuie sa-i educe - voit sau inconstient. O parte a tineretului nostru este dezradacinat, amagit si debusolat, demoralizat si, cu premeditare, indepartat de valorile familiei, ale natiunii, pentru a deveni apatic, fara nici un crez si a pleca din tara, spre a face loc intrusilor. Este deosebit de dureros sa constatam degradarea continua a sanatatii, a invatamantului, a cercetarii stiintifice, a traditiilor, a simtirii si demnitatii de a fi roman.
Anul aparitiei: 2012
Coperti: Cartonate
Nr. pagini: 408

Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
OPINIA CITITORILOR