Documente Istorice Inedite II. Miscarea herrnhutiana si legaturile cu Tarile Romane

Documentele se afla in manuscris in arhivele de la Franckeschen Stiftungen din Germania, si in arhievele Unitas Fratrum din Hernnhut. Pe timpul primului stagiu de cercetare efectuat intre noiembrie 2001 si februarie 2002, cu bursa oferita de Fundatia Fritz Thyssen Stipendien.

Miscarea herrnhutiana face parte face parte dintr-un proces european mai larg de independenta atat in viata politica, cat si in cea religioasa. Procesul acesta isi face cunoscuta aparitia dupa razboiul religios din Europa (1618-1648) si care continua pana la inceputul veacului al XIX-lea. Razboiul religios de 30 de ani din Germania a condus la disolutia fronturilor confesionale. Intrucat prin depasirea absolutismului princiar, a stapanirii duhului confesional, precum si a scolasticii ortodoxe, a fost pregatita o noua faza in ceea ce priveste istoria bisericeasca prin aparitia Pietismului si Iluminismul (Aufklärung).

Chiar daca Pietismul si Iluminismul fac parte si din istoria catolicismului, J. Wallmann considera ca, istoric vorbind, cele doua curente au ramas in general circumscrise protestantismului.

Pietismul este cea mai importanta miscare de trezire spirituala din Europa dupa Reforma si are reprezentati de seama, mai ales in protestantismul german. Miscarea a aparut cam in aceeasi perioada a secolelor XVI-XVII in mai multe tari europene, ca o critica referitoare la relatiile bisericesti existente in sanul protestantismului. In Germania pietistii s-au aflat de la inceput in opozitie fata de ortodoxia protestanta ca biserica de stat (Staatskirche).

Pietistii cereau o innoire a vietii crestine si a bisericii. A fi crestin pentru ei insemna a fi „trezit” (erweckt) de Dumnezeu, a-ti schimba viata si a cauta mantuirea, in timp ce comuniunea cu ceilalti era foarte importanta. Parinte al pietismului, pentru Germania, a fost Philipp Jakob Spener (1635-1705), cel care a creat acele „Collegia pietatis” si a lansat programul pietismului „Pia desideria sau herzliches Verlangen nach gottgefälliger Besserung der wahren Kirche” (1675). In cadrul pietismului, laicii au castigat alaturi de preotime un important profil si o deosebita influenta. Se poate observa, cu claritate, o anumita tendinta de egalitarism. Pietismul este, asadar, o miscare religioasa de innoire (Erneuerungsbewegung).

Pietismul a aparut, deodata, atat in cadrul Bisericii luterane, cat si a celei reformate si a tintit de la inceput spre individualizarea si interiorizarea vietii religioase. „Cu tendinta sa spre individualizarea (Idividualisierung) si interiorizare (Verinnerlichung) – cum afirma J. Wallmann – pietismul apartine unei miscari cuprinzatoare a unei Europe premoderne, care dorea sa invinga epoca confesionalista, care se intorcea de la aristotelismul filosofiei de scoala, de la certurile confesionale si de la forma exterioara a unor traditii impietrite ale crestinatatii.”

OPINIA CITITORILOR