Drept civil. Mosteniri si liberalitati. Editia a II-a
DESCRIERE
Lucrarea intitulata „Drept civil. Mosteniri si liberalitati, Editia a II-a” si-a propus sa reia temele abordate in prima editie a aceleiasi lucrari, intr-o alta forma, tinand totusi cont de modificarile legislative si de unele opinii doctrinare exprimate din 2013 pana in prezent. Cititorii vor regasi in paginile acestei lucrari institutiile juridice specifice mostenirilor si liberalitatilor intr-o alta abordare decat cea clasica, obisnuita, dar uneori desueta in raport cu dinamica modului de gandire asupra acestor institutii.
Asadar, vom regasi institutii juridice tratate diferit sau complet diferit fata de modul in care intalnim aceleasi institutii in lucrari doctrinare anterioare. Avem in vedere aici definirea unor termeni esentiali pentru intelegerea materiei succesiunilor, poate una dintre cele mai complicate materii ale dreptului civil. Ne referim, in principal, la termenii „mostenitor”, „succesor”, „erede”, la „exheredare”, la sezina”, la „donatii conjuncte”, „testamente conjuncte”, la „clauza de preciput”, la „cotitatea disponibila speciala a sotului supravietuitor dintr-o casatorie subsecventa a sotului decedat”, la „certificatul de mostenitor analizat in paralel cu actul de notorietate francez”, la „dreptul de optiune succesorala”, la „substitutiile fideicomisare”, dar si la alte institutii pe care le-am analizat intr-o maniera proprie, chiar atipica fata de lucrarile precedente.
In tratarea subiectelor am avut in vedere un material bibliografic extrem de vast, atat romanesc, dar si strain, apartinand unor tari de referinta in materie de drept si mai ales in materia dreptului civil. Enumeram in acest sens, cu titlu exemplificativ, dreptul civil francez, german, italian, spaniol, elvetian, al provinciei Quebec etc. Pe langa legislatia si doctrina avute in vedere, am incercat sa fructific si experienta mea ca practician al dreptului civil, experienta care mi-a permis sa pun sub semnul discutiei anumite teorii exprimate in spatiul juridic sau sa validez alte teorii, exprimate cu oarecare timiditate. Desigur, opiniile exprimate in prezenta lucrare sunt absolut subiective, prin urmare, criticabile. Cititorul va decide in final care dintre teoriile exprimate de diversi autori sunt mai bine ancorate in practica, pornind a priori de la principiul potrivit caruia orice lucrare teoretica trebuie sa raspunda unor nevoi practice, orice teorie de dragul teoriei nefacand obiectul preocuparilor noastre zilnice.
Lucrarea se adreseaza studentilor, dar si practicienilor dreptului, iar daca acestia vor putea rezolva macar o singura speta apeland la teoria prezentata, aceasta va constitui suprema noastra satisfactie.
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
- 74,25 leiPRP: 99,00 lei
- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
OPINIA CITITORILOR