Drumul de sare

Drumul de sare / The salt path de Raynor Winn este un roman captivant, inspirat dintr-o poveste reala, care ne demonstreaza inca o data ca viata vine in viteza peste noi cu rasturnari coplesitoare de situatie pentru care nu suntem niciodata pregatiti. Linistea si stabilitatea de care ne bucuram la un moment dat pot disparea peste noapte, chiar si dintr-o neatentie, asa cum este cazul protagonistilor acestui roman, iar tot ce ne ramane de facut ulterior este sa ne adaptam, sa ne reinventam, sa ne recalibram si sa reinvatam sa traim in noul scenariu…

Povestea adevarata a lui Moth si a lui Raynor Winn a starnit inca de la aparitia ei, in anul 2018, un interes enorm atat din partea cititorilor obisnuiti, cat si din partea criticilor. Daca dai o simpla cautare pe Google dupa titlul cartii, motorul de cautare iti va returna peste 100 de milioane de raspunsuri. Pe Amazon Marea Britanie cartea are peste 37.000 de recenzii de la cititori, majoritatea pozitive si cam tot atat de multe si pe Amazon Statele Unite ale Americii. Succesul iesit din comun al cartii se datoreaza faptului ca povestea are toate ingredientele unei scrieri de succes: este reala, starneste compasiune si empatie, prezinta o solutie iesita din comun pentru o problema grava, descrie pas cu pas o calatorie lunga, plina de provocari, al carei sfarsit nu este catusi de putin previzibil, implica pierdere, suferinta, drama, dar si o abordare optimista a dificultatilor pe care viata ni le scoate la un moment dat in cale, o abordare pe care, probabil, ne-am dori sa o putem avea cu totii in fata problemelor noastre.

Iata mai jos doar o parte dintre izbanzile acestei carti:

•    A devenit bestseller Sunday Times, in septembrie 2023;

•    A castigat premiul RSL Christopher Bland Prize in 2019;

•    A fost finalista in 2018 pentru premiul Costa Biography Award;

•    A fost inclusa in topul The Guardian pentru cele mai bune carti ale verii;

•    A fost numita de The Times „cea mai inspirationala carte a anului”.

Povestea ii are in centrul atentiei pe Moth si Raynor Will care se bucurau de o viata tihnita si linistita la ferma lor din Tara Galilor, cand, un tzunami a venit fara mila peste ei, luand cu el tot ce aveau mai scump: ferma pe care o restaurasera cu drag si o transformasera intr-o afacere profitabila de familie si sanatatea lui Moth, diagnosticat cu o boala incurabila. Trebuie sa recunoastem ca nu la asta te astepti la 50 de ani, varsta protagonistilor nostri, dupa o viata de munca si sacrificii…

Cum au ajuns aici? Desi suna ciudat, vinovatul a fost un prieten. Un prieten care ii convinsese cu ani in urma sa investeasca intr-o companie. Cand afacerea a esuat, cei doi au fost informati ca prin contractul pe care il semnasera se angajasera sa plateasca datoriile. Prin urmare, in ciuda eforturilor pe care le-au facut pentru a-si demonstra nevinovatia in instanta, in cele din urma si-au pierdut atat casa, cat si terenul pe care il detineau. Intamplarea a facut ca la o zi dupa aflarea vestii ca isi pierdusera casa si afacerea care le asigura traiul de zi cu zi, sa afle si diagnosticul lui Moth: degenerare corticobazala, o boala neurologica incurabila care avea sa ii afecteze treptat capacitatea de a vorbi, de a inghiti, de a se misca, dar si judecata si memoria. 

Ce ar face oricare dintre noi in momentul in care ar ramane fara casa si fara nicio sursa de venit si ar afla ca partenerul lui de viata este pe moarte? 

Ceea ce pentru foarte multi dintre noi reprezinta un raspuns prea greu de dat, si e si normal din moment ce nu multi oameni se pricep sa iasa cu gratie din „fundaturile” vietii, pentru Moth si Ray a fost o decizie luata intr-o secunda, care a parut pe moment convenabila pentru amandoi. Ideea i-a fost inspirata lui Raynor de o carte pe care o citise la 20 de ani, despre un barbat care a strabatut pe jos toata Coasta de Sud-Vest, impreuna cu cainele lui.

Cartea se intitula „Five Hundred Mile Walkies”. Asa cum a reusit acel barbat, aveau sa reuseasca si ei, ghidati de „Micul ghid esential al lui Paddy Dillon/ Walking the South West Coast Path: National Trail From Minehead to South Haven Point, un ghid de calatorie cu informatii foarte detaliate si foarte cuprinzatoare despre toate lucrurile minunate pe care aveau sa le intalneasca pe acest traseu. 

Si apropo de frumusetea de neegalat a Coastei de Sud-Vest a Marii Britanii, incercati sa va gasiti timp pe parcursul lecturii sa cautati imagini pe Google cu minunatele localitati strabatute de Raynor si Moth. Veti descoperi astfel unele dintre cele mai pitoresti locuri de pe Pamant, si cine stie, e posibil sa va vina astfel si noi idei de vacanta…

Coasta de Sud-Vest este o regiune insorita situata in sud-vestul Angliei, cuprinzand zona de coasta din comitatele Devon, Cornwall si Dorset. Aici veti gasi pe langa unele dintre cele instagramabile peisaje, plaje frumoase, sate istorice si trasee de drumetie spectaculoase. Traseul Coastei de Sud-Vest, este lung de aproximativ 1000 de kilometri, avand ca punct de plecare Minehead (Somerset) si ca punct de finish Poole in Dorset.

Raynor Winn este autoarea si protagonista cartii de fata, reusind prin stilul ei simplu, extrem de sincer si foarte autentic sa cucereasca inimile a sute de mii de cititori inca de la prima ei carte, „The Salt Path”, care a stationat aproape doi ani in topul celor mai bine vandute carti The Sunday Times. Succesul primei carti a justificat scrierea celei de-a doua, „The Wild Silence”, cele doua titluri vanzandu-se pana in momentul de fata in aproape un milion de exemplare. Raynor Will este si autoarea cartii „Landlines” in care povesteste intamplari si impresii din timpul parcurgerii pe jos a unui traseu de 1000 de mile, din Scotia, pana la Traseul Coastei de Sud-Vest.

Cartea „The Salt Path/ Drumul de sare” va fi ecranizata de regizoarea britanica Marianne Elliott, care debuteaza cu aceasta ocazie in cinematografie. Scenariul filmului este semnat de Rebecca Lenkiewicz. Rolurile lui Raynor si cel al lui Moth vor fi interpretate de Gillian Anderson, respectiv Jason Isaacs. Se preconizeaza ca filmul sa fie lansat in cinematografe pana la sfarsitul anului 2024.

Iata mai jos o parte din povestea lor, lasandu-va placerea de a descoperi singuri deznodamantul:

PARTEA INTAI: IN LUMINA

Te-ai gandit vreodata in ce conditii o femeie de 50 de ani si sotul ei, cam de aceeasi varsta, ar pleca intr-o calatorie lunga pe jos de peste 1000 de kilometri?

Ei bine, un posibil raspuns ni-l dau Moth si Raynor care au luat aceasta decizie dupa ce si-au pierdut casa, ferma si tot ce construisera impreuna timp de 30 de ani, si mai ales, dupa ce au aflat ca Moth este grav bolnav si ca nu se stie cat va mai avea de trait. In aceste conditii, Tara Galilor nu mai era locul prietenos pe care il numisera pana atunci casa si ce motive ai putea avea sa stai intr-un loc care iti starneste numai amintiri neplacute? Prin urmare, pornesc la drum, drumul fiind cel mai bun antidot pentru loviturile pe care ni le da viata la un moment dat, putand vindeca ranile sangerande ale unui prezent dureros.

Tot aici aflam si cum s-a infiripat povestea de dragoste dintre Moth si Raynor, o iubire care pare ca a devenit si mai puternica dupa 32 de ani in care au impartit bune si rele si au realizat tot ce si-au propus impreuna. S-au cunoscut 

la 18 ani cand Raynor l-a zarit pe Moth inmuind un baton de Mars intr-o cana cu ceai. Aceasta imagine a fermecat-o.  Dupa ce si Moth a remarcat-o in cele din urma pe Raynor, cei doi au fost de nedespartit. Cand s-au maturizat, au renovat o ferma din Tara Galilor, au crescut legume si gaini si doi copii si au construit o casa de oaspeti in care turistii de pretutindeni puteau veni sa vada cum traiesc.

In ceea ce priveste decizia de a parcurge pe jos traseul Coastei de Sud-Vest, ceea ce au crezut initial ca va fi o calatorie usor de realizat, urma sa se dovedeasca de fapt un traseu dificil si anevoios, echivaland cu urcarea pe Muntele Everest de aproape patru ori. Traseul presupune parcurgerea a peste 1 000 de kilometri pe o poteca nu mai lata de 30 de centimetri si zile si nopti la rand petrecute in salbaticie. In plus, Moth avea dureri ingrozitoare din cauza afectiunii de care suferea. Insa nimic nu-i poate opri pe oamenii puternici atunci cand isi pun ceva in minte…

PARTEA A II-A: TRASEUL COASTEI DE SUD-VEST

Prima oprire a celor doi este in Yeovil, localitatea in care isi lasa masina, la prietena lor Jan. In drum spre Yeovil, fac o oprire la Heavenly End, unde participa la o sedinta de vindecare cu ingeri. In urma acestei „intalniri cu ingerii”, Moth se alege cu o durere de spate care il tine doua saptamani. Dupa ce ii trece durerea, Jan ii conduce pe Raynor si pe Moth la autobuzul care avea sa ii lase in Minehead, punctul de plecare al calatoriei lor.

Intalnirea cu un alt cuplu care urma sa faca acelasi traseu ca si ei, ii face sa constientizeze cat de nebunesc este curajul lor de a porni intr-o astfel de calatorie cu atat de putine resurse. 

Bugetul lor era de 48 de lire pe saptamana, bani pe care ii primeau ca ajutor de la guvern ca urmare a faptului ca isi pierdusera toate sursele de venit. Prin urmare, fiecare ban trebuie dramuit cu grija. 

In prima lor zi de calatorie pornesc din orasul Minehead si ajung pana in Parcul Exmoor, deasupra Canalului Bristol. La lasarea intunericului isi monteaza cortul si incearca sa doarma, dar frigul e greu de indurat, iar gandurile despre cum arata noua lor viata, lipsita de orice perspectiva pentru moment, fac si mai grea relaxarea, pentru a-i permite somnului sa se instaleze. Cu Moth sforaind zgomotos, bucuros ca in somn scapa de dureri, si Raynor zvarcolindu-se toata noaptea, trece prima noapte a calatoriei lor.

Urmatoarea zi va aduce un pic de speranta pentru cei doi. Un orb intalnit pe traseu le spune profetic:

„— O sa vedeti multe lucruri, lucruri uimitoare, si o sa va confruntati cu multe piedici si probleme pe care veti crede ca nu le puteti depasi. A intins un brat si a pus mana pe Moth. Dar le veti depasi, veti supravietui si asta va va face mai puternici.”

In a treia zi a calatoriei ating prima lor borna, nordul Devonului. Isi urmeaza propriul ritm, fara a se forta prea mult si fara a taragana prea mult. Nu se streseaza si totusi ajung sa isi atinga obiectivele:

„— Noi avem un plan?

— Sigur ca avem. Mergem pana ne oprim din mers si poate ca, pe drum, gasim si noi un viitor. 

— E un plan bun.”

Urmatoarele puncte pe care le bifeaza sunt: Combe Martin, Woolacombe si Braunton, de unde iau autobuzul spre Barnstaple, si apoi spre Westward Ho!

In drum spre Greencliff starea de sanatate a lui Moth se inrautateste si acesta se prabuseste la pamant. Pe Raynor o coplesesc mustrarile de constiinta, gandindu-se:

„Si daca, prin aceasta calatorie nebuneasca, am accelerat evolutia bolii? Ar fi fost numai vina mea. La urma urmei, medicul ne spusese: „Nu va obositi, nu mergeti prea mult si fiti atent la scari”. Singurul lucru la care m-am gandit in acele zile in care am planificat aventura noastra a fost sa plecam din Tara Galilor, sa fugim, sa uitam ca ne pierduseram casa, ca familia noastra era imprastiata in toata tara, ca Moth era bolnav. Odata, am ascultat o conferinta tinuta de Stephen Hawking, care spunea: „Trecutul ne spune cine suntem. In lipsa lui, ne pierdem identitatea”. Poate ca incercam sa-mi pierd identitatea, ca sa pot inventa una noua.”

Dupa atatea zile petrecute pe drum, Ray si Moth isi dau seama ca nici macar nu reusisera sa discute despre marea lor problema, pe care o evitau cat se putea de mult: Ce vor face cand calatoria lor se va termina?

Intre timp, ajung la Clovelly, unde, in ciuda tuturor lucrurilor care le lipsesc, cei doi se simt din nou fericiti:

„Fara casa, pe jumatate morti, insa paradoxal, in momentul acela, plini de transpiratie si deshidratati, eram, intr-un fel timid si reticent, fericiti. Ce norocosi eram!”

Cu fericirea-n suflet si durerea-n oase calatoria lor continua prin Hartland Point, ajungand in cele din urma la Kernow, numele local al Cornwallului. Constata astfel ca coasta nordica a Devonului se sfarsise sub picioarele lor, lasand locul unui nou tinut care se deschidea spre vest si disparea la orizont. 

PARTEA A TREIA: CALEA VANTULUI 

In drum spre Bude, in timp ce erau profund insetati pentru ca nu mai aveau de ceva vreme nicio picatura de apa, cei doi intalnesc un binevoitor pe nume Grant, care se ofera sa ii gazduiasca. La Grant fac dus, un lux pe care si-l permit doar o data la cateva zile, mananca pe saturate si beau bere si vin. In felul acesta mai uita putin de situatia lor: doi oameni care pana mai ieri aveau tot ce le trebuia, acum traiesc asemenea persoanelor fara adapost, indurand o igiena putin spus precara, foamea si mai ales setea, care poate deveni cumplita in peisajul sarat al Coastei de Sud - Vest.

Calatoria continua prin: Widemouth, Crackington Haven, Boscastle, Rocky Valley, Tintagel, unde plutesc in aer legendele despre Regele Arthur, Trebarwith Strand, Port Isaac, Polzeath, Padstow, Harbour Cove, Trevose Head, Harlyn Bay, Trevelgue, Newquay, St Agnes Head, Perranporth, St Ives. 

La St Ives accepta sa li se citeasca in carti de tarot si castiga niste bani suplimentari dupa ce Moth recita pe strada un fragment din Beowulf. 

Dragostea lor, nealterata de trecerea timpului, modul tacit in care se inteleg fara a rosti prea multe cuvinte, linistea si seninatatea lor in ciuda situatiei critice in care se afla, mizeria crunta pe care o indura fara a se sinchisi prea mult, replicile pe care le dau (sau nu le dau) celor pe care ii intalnesc in cale si care ii descurajeaza de cele mai multe ori sau le rad pur si simplu in fata, te vor face sa te atasezi din ce in ce mai mult de acesti doi oameni in locul carora s-ar fi putut afla oricare dintre noi.

PARTEA A PATRA: MURE USOR SARATE

Aceasta parte a calatoriei incepe in Godrevy, continua cu Tinner’s Arms, Gurnard’s Head, Pendeen, Cape Cornwall... si se incheie in Land’s End, capatul pamantului, care marcheaza sfarsitul unei calatorii pe jos de peste 400 de kilometri parcursi in cele mai grele conditii.

„Peste 400 de kilometri de dureri, extenuare, foame, nopti in aer liber si clima salbatica erau in urma noastra. Puteam sa ne urcam in autobuz si sa plecam, sa ne intoarcem in Tara Galilor, care era pamantul nostru, sa ne inscriem pe lista de asteptare a primariei pentru o locuinta sociala si sa gasim un camping ieftin pe perioada iernii. Moth ma tinea de mana cand usile autobuzului s-au inchis.”

Insa odata ce au ajuns in acest punct pe care l-au asteptat atat de mult, nu s-au mai putut opri. Au continuat sa mearga (de data aceasta fara nicio tinta) caci drumul devenise intre timp casa lor, siguranta lor, viata lor...

Realizau totodata, cu fiecare zi ce trecea, ca nu vor mai putea continua sa traiasca fara acest contact intim cu ceea ce este mai autentic si mai valoros pe aceasta lume:

„Pierduseram totul in afara de copii si de noi insine, insa aveam iarba umeda si ritmul marii ce se izbea de stanci. Puteam supravietui cu atat? Stiam raspunsul, dar nici sa renuntam la toate acestea si sa ne intoarcem in lumea civilizata nu parea sa fie raspunsul.”

Calatoria continua cu superbele: Fowey, Polruan si cu intrebarea care ii macina: Unde isi vor petrece iarna, in conditiile in care frigul de pe coasta devenea din ce in ce mai neindurator? 

Ce se va intampla cu Moth, care nu poate sa nu se gandeasca la moarte stiind ca afectiunea de care sufera nu are leac:

„— Atunci cand va veni momentul, sfarsitul, vreau sa ma incinerezi. Pentru ca vreau sa ma pastrezi intr-o cutie, undeva, si apoi, cand va fi sa mori, copiii sa te puna inauntru si pe tine, sa ne amestece si sa ne arunce undeva. Impreuna. Pot sa ne arunce pe coasta, in bataia vantului, ca sa gasim orizontul impreuna.”

Vor mai pleca la drum si dupa ce iarna lunga va trece cu frigul si vanturile ei?

Cand vor luat sfarsit temerile lor?

„Drumul parcurs ne oferise siguranta, un sentiment de securitate care venea din faptul ca stiam ca maine, si in ziua urmatoare, si in zilele care veneau dupa ea aveam sa strangem cortul, sa punem un picior in fata celuilalt si sa mergem.  Imi era teama si, cu toate ca nu imi spusese, stiam ca si lui Moth ii era. Nu doar de un viitor necunoscut intr-un loc strain, printre oameni pe care inca nu ii cunosteam, de dificultatile financiare pe care aveam sa le intampinam sau de  aspectele practice ale unui nou inceput. Era o teama mult mai mare si mai terifianta. Cand aveam sa ne oprim din mers, in final, ca sa incepem sa traim din nou in lume, ce avea sa se intample cu Moth? Intrebarea ne urmarea ca un stol de  pescarusi care simteau mirosul de ton pe care-l mancam. Am campat mai sus de Wembury, nedorind sa cotim si sa ne apara Plymouth in fata ochilor.”

Va invit sa descoperiti singuri raspunsurile la aceste intrebari citind cartea si sa va incarcati cu energia pozitiva a celor doi protagonisti care, in ciuda sortii nefavorabile, stiu sa se bucure atat de simplu si atat de frumos… de  viata.

P.S: Pentru cei care vor dori sa afle ce s-a intamplat intre timp cu cei doi, cautati-i pe Google. Veti gasi mii de articole despre ei si felul cum a decurs viata lor dupa The Salt Path. (Atentie, cautarea trebuie data in engleza, iar raspunsurile pe care le veti gasi vor fi aidoma)

OPINIA CITITORILOR