Duminica mare - Trilogia Zilele Fiintei de Doru Munteanu

Cartea autorului Doru Munteanu „Duminica mare - Trilogia Zilele Fiintei de Doru Munteanu" de la editura LIBRIS EDITORIAL

„Pasii ma poarta tot intr-acolo, la fosta celula a lui Horea. Nu sunt singurul care cauta locul asta. Imi pironesc ochii in palpairea candelei sfinte si-mi trece prin minte acelasi vers din „Roata de la Balgrad.”

Un clopot se aude de undeva de departe, poate e ultimul care n-a incetat sa vesteasca Invierea, ca sa stie toti, chiar si mortii nostri muriti pentru Unire, ca ea s-a facut, asa cum am vrut-o noi si cum au vrut-o ei, intr-o Duminica, in care am lucrat mai mult decat in toate zilelele lucratoare ale saptamanilor noastre de patima. E doar inceputul... Cine stie cate duminici dintr-astea vom pune cap la cap pentru ceasurile noastre de fiinta si tihna. Azi de-abia am urnit roata cea mare a istoriei. „Ca roata-i tot roata, se-nvarte mereu...”

Fragment din carte:

Paula ridica din umeri, nestiind ce sa faca mai intai. Deschise cu miscari nervoase toate ferestrele, il chema pe Ion, ii spuse cateva cuvinte si pleca in urma lui. Ma lasasera toti vazandu-si de treburi. Isi stia fiecare rostul. Avusese dreptate cand imi zisese „straine.” Da, eram un strain in lumea lor, de tot ce intelegeau ei ca se numeste viata si fericire. Ii priveam silueta inalta miscandu-se leganat din solduri, urcand scarile in lumina slaba, pe care Ion o purta ca o torta. Imi venea sa plec, dar ceva imi spunea sa raman. Fara sa vreau, gandurile imi zburau spre ea. Eram sigur, incepusem sa o iubesc, asa cum nu ma asteptasem si iubirea asta ma durea ca o rana. Sufeream dintr-odata prosteste, vazand-o urcand scarile cu servitorul lui Polexe si un gand imi incolti in minte. Daca traieste cu el?

E imposibil, imi raspundeam. Si totusi? Daca eu nu am fost decat un amuzament si el, Ion, este masculul de fiecare zi, animalul care o potoleste? Nu, nu se poate, e absurd, imi ziceam. Ea e o fiinta superioara, nu se da in spectacol cu fiecine. Dar daca?... Un val de ciuda si furie mi se urca in cap. Imi venea sa urlu, sa lovesc, sa sparg si-mi era cald. Am urcat precipitat scarile sa pandesc la usi ca un infirm in dragoste, ca un sot inselat si neputincios. I-am auzit vorbind. Mi-a fost rusine de mine. Eram un caraghios. Da, asa eram, un caraghios si un prost care crede ca orice femeie care se culca cu el il iubeste. Ce prostie? M-am intors de pe scari rusinat. Am luat cana cu vin. Imi era o sete teribila. Am baut direct din cana si vinul mi se prelinse pe obraz, pe gat, oprindu-se in camasa. Mi-am scos haina si am iesit afara. Parintele Voica sforaia zgomotos.

Nr. de pagini: 308
Anul aparitiei: 2017

OPINIA CITITORILOR