Dumnezeu calatoreste intotdeauna incognito

Scrisa ca un roman politist, povestea drumului catre sine insusi pe care il descoperim in aceasta carte poate fi a oricaruia dintre noi.
Sunteti pe cale sa va sinucideti cand cineva va salveaza viata, in schimbul unui pact: pe viitor, va trebui sa faceti tot ce va spune…
Propria viata nu va mai apartine, dar daca tot ati pierdut carmele…
Care sunt adevaratele intentii ale celui care v-a salvat viata? Cine este el, in realitate? Si cine sunt toate pesonajele enigmatice care graviteaza in jurul lui? Raspunsurile parca va dau fiori…
Povestea ne aduce in atmosfera atat de speciala a Parisului pe timp de vara si ne face sa ne intrebam: cum ne-am putea depasi inhibitiile, temerile si conditionarile pentru a parasi un drum ce nu ne mai convine?!



 In noaptea care a urmat, am avut un cosmar cum n-am mai cunoscut din copilarie.
Se facea ca eram intr-un palat. Era noapte. Dubreuil era si el acolo. Ne aflam intr-un salon urias cat se poate de intunecat. Peretii, foarte inalti, erau negriciosi ca intr-o carcera. Incaperea era luminata de flacarile sovaitoare ale unor lumanari, ce raspandeau un miros de ceara arsa. Dubreuil tinea in mana o foaie de hartie iar privirea sa intensa era atintita asupra mea. In incapere era si Catherine care nu purta decat un body negru si pantofi cu toc inalt, iar parul ii era prins intr-o coada de cal. Tinea in mana un bici mare cu care plesnea la intervale egale, cu o violenta surprinzatoare si in timp ce facea asta scotea niste tipete ragusite, ca un jucator de tenis care serveste. Stalin o infrunta, latrand nestapanit dupa fiecare pocnet al biciului. Dubreuil nu ma slabea din priviri cu aerul detasat al celui care se stie atotputernic. Mi-a intins foaia.
- Tine! Asta-i misiunea ta!
Am luat hartia cu mana tremuranda si am apropiat-o de lumina slaba a flacarilor ca sa o pot citi. Nume. O lista cu nume si, in fata fiecaruia, o adresa.
- Ce-i cu asta?
- Trebuie sa-i ucizi. Pe toti. E prima ta misiune. Prima.
Catherine a plesnit puternic din bici, provocand un potop de latraturi.
- Eu nu sunt un ucigas! Nu vreau sa omor pe nimeni!
- O sa-ti prinda bine, spuse el, apasand fiecare cuvant.
Un val de panica mi-a strabatut corpul. Picioarele mi s-au inmuiat. Dintii imi clantaneau.
- Ba deloc. N-am... nu ma simt in stare. Chiar nu. Nu vreau.
- Ai nevoie de asta. Crede-ma, zise cu o voce ademenitoare. Are legatura cu viata ta, pricepi? Doar in bezna vei invata cum sa iesi din bezna. Nu-ti fie frica.
- Nu pot, am zis gafaind. Nu... nu pot.
- Nu ai de ales.
Vocea ii devenea insistenta. Ma strapungea cu privirea, in timp ce se apropia incet de mine.
- Nu va apropiati! Vreau sa plec!
- Nu poti. E prea tarziu.
- Lasati-ma!
M-am repezit spre usa cea mare a salonului. Era incuiata. Am smucit clanta in fel si chip.
- Dati-mi drumul!, am urlat, batand cu pumnii. Deschideti usa!
Dubreuil inainta incet spre mine. M-am intors cu spatele la usa, cu bratele incrucisate.
- Nu ma puteti obliga! N-am sa ucid niciodata pe nimeni!
- Adu-ti aminte: te-ai invoit!
- Si daca ma dezleg de invoiala?
Raspunsul meu l-a facut pe Dubreuil sa izbucneasca intr-un hohot de ras. Un ras... dracesc ce mi-a inghetat sangele in vene.
- Ce e? De ce radeti?
- Daca te dezlegi...
S-a intors spre Catherine, ranjind. Catherine m-a privit si fata i s-a schimonosit intr-un zambet care-mi facu greata.
- Daca te dezlegi... continua el de-abia auzit cu o voce machiavelica, in timp ce luminile diabolice ale flacarilor ii conturau obrazul. Daca te dezlegi, am sa-ti trec numele pe o lista... o lista pe care am s-o dau... altcuiva...




Formatul cartii: 13 x 20 cm
Numar pagini: 464
An aparitie: 2011

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review