Educatori crestini ai neamului romanesc
Alertă stoc
DESCRIERE
In contextul societatii contemporane, in care valorile traditionale sunt depreciate, iar educatia este supusa unor schimbari de paradigma, tinerii au nevoie de sprijinul Familiei, al Scolii si al Bisericii, intrucat numai prin trasarea unei traiectorii adecvate si prin promovarea modelelor autentice vor putea sa discearna intre provocarile actuale si perspectivele pe care le rezerva viitorul. Cu alte cuvinte, se remarca nevoia stringenta a educarii tinerilor in spirit crestin, pentru a face fata multiplelor provocari si crize ale societatii. Legea firii ne invata ca primii educatori ai copilului sunt parintii. Nu este intamplator faptul ca un copil educat primeste recunoasterea „celor sapte ani de acasa”. In Familie, copilul creste in comuniune si in iubire. Aceste valori vor constitui criteriile dupa care viitorul adult isi va guverna relatiile cu semenii si cu lumea inconjuratoare. In acest sens, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, ii indeamna permanent pe parinti „sa acorde mai mult timp copiilor, sa-i ajute sa cultive credinta, speranta si dragostea, libertatea de a face binele, nu raul, sa aduca bucurie celor din jurul lor, sa pretuiasca spiritualitatea si traditiile poporului roman, oriunde s-ar afla”. Daca Familia este cea care pune inceput educatiei, Scoala este cea care o consolideaza. La poporul roman, Scoala a luat fiinta in tinda Bisericii si a continuat sa existe si sa se dezvolte in stransa legatura cu Biserica. De aceea, in viziunea stramosilor nostri, Scoala reprezenta un mediu sacru, in care profesorii ii ajutau pe copii sa-si descopere adevarata vocatie. Aici, tinerii erau initiati cu dragoste in tainele stiintelor si ale comuniunii cu Dumnezeu. Aici erau invatati sa nu faca din dobandirea celor materiale un scop in sine, ci sa priveasca realitatea in care traiesc prin prisma iubirii infinite a Parintelui luminilor, de la Care vine „toata darea cea buna si tot darul desavarsit” (Iacov 1, 17). Din pacate, in momentul in care a exclus prezenta si ajutorul Bisericii, Scoala si-a pierdut dimensiunea sacra, devenind o institutie comuna. Astazi, educatia primita in Scoala nu mai izvoraste din duhul Evangheliei. Mai mult, tinerii sunt ancorati in duhul societatii actuale, care trece printr-o profunda criza spirituala si morala. In acest context, Parintele Patriarh Daniel accentua faptul ca „trebuie intensificata cooperarea dintre Familie, Biserica si Scoala, pentru a apara inocenta, sinceritatea si nevoia de crestere spirituala a copiilor si a tinerilor in comuniune si intr-o comunitate care cultiva valori permanente, precum: recunostinta fata de parinti, profesori si binefacatori, prietenia, darnicia si intrajutorarea”. Intelegand responsabilitatea Bisericii cu privire la educarea copiilor si a tinerilor, in contextul consacrarii anului 2020, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ca „An al pastoratiei parintilor si copiilor”, publica volumul Educatori crestini ai neamului romanesc, al carui autor este parintele profesor Mihail Bulacu. Textul lucrarii de fata, publicat dupa editia din anul 1944, tiparita la Editura Casa Scoalelor, a fost indreptat din punct de vedere gramatical si ortografic, conform regulilor actuale ale limbii romane. Continutul lucrarii este impartit in cinci capitole, dupa cele cinci personalitati pe care autorul le supune analizei: Gheorghe Lazar, Ion Heliade-Radulescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuta si George Cosbuc. De remarcat este faptul ca fiecare capitol are un titlu sugestiv, menit sa puna in lumina relevanta personalitatii respective pentru subiectul abordat. Cartea parintelui profesor se remarca printr-un stil viu si cursiv, care face lectura usoara si placuta, dar si prin faptul ca pune la dispozitia cititorilor romani principiile pedagogice ale unor nume importante din istoria neamului romanesc. Intens preocupat de educatia copiilor si a tinerilor, parintele Mihail Bulacu a fost unul dintre cei mai de seama pedagogi romani. S-a nascut la data de 11 martie 1898, in localitatea Lapusata, din judetul Valcea, din parinti agricultori. Dupa absolvirea scolii primare, a frecventat cursurile invatamantului secundar la Liceul Alexandru Lahovari, iar apoi cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfantul Nicolae, din Ramnicu Valcea, pe care l-a absolvit ca bursier, obtinand doua premii de la Societatea stiintifica Tinerimea romana, din Bucuresti. Ulterior, a frecventat cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, iar dupa absolvirea studiilor universitare de licenta a urmat cursurile doctorale ale aceleiasi institutii de invatamant, obtinand titlul de Doctor in Teologie in anul 1928. Intre anii 1924-1926 a frecventat cursuri de specializare in pedagogie, catehetica si omiletica la Facultatea de Teologie RomanoCatolica si la Facultatea de Teologie Protestanta din Strasbourg (Franta). In anul 1919, dupa absolvirea studiilor liceale, a fost hirotonit preot la biserica din satul natal. Doi ani mai tarziu a fost numit preot misionar in judetul Valcea, iar din anul 1929 a activat ca slujitor la Biserica „Sfantul Elefterie” din Bucuresti, ridicata si cu osteneala sa. Concomitent cu slujirea sacerdotala, parintele Mihail Bulacu a activat ca profesor la catedra de Catehetica si Omiletica a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, publicand numeroase lucrari de specialitate: Scoala catehetica patristica ca baza de orientare pentru actuala scoala catehetica. Studiu introductiv in Catehetica ortodoxa; Pedagogia crestina ortodoxa; Spiritul catehezei patristice in scoala romaneasca; Probleme de pedagogie catehetica; Omilia exegetica biblica. De asemenea, a initiat trei periodice: Buletinul parohiei Sfantul Elefterie; Tinerimea Crestina (revista de educatie religios-morala pentru tineret) si Duminica copiilor. Avand in vedere cuvintele pe care Sf. Apostol Pavel i le adreseaza lui Timotei – „preotii, care isi tin bine dregatoria, sa se invredniceasca de indoita cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvantul si cu invatatura” (1 Timotei 5, 17) –, Editura BASILICA publica lucrarea de fata, ca semn de omagiere a memoriei celor cinci personalitati analizate, carora ar putea sa se adauge, fara nicio rezerva, si parintele Mihail Bulacu, cel mai prolific publicist roman din domeniul pedagogiei crestine romanesti.
Numar pagini: 208
Format: 14x21
Anul aparitiei 2020
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-- 59,90 lei
- 77,77 lei
Promoţii
-- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
- 36,75 leiPRP: 49,00 lei
- 44,25 leiPRP: 59,00 lei
OPINIA CITITORILOR