Elenic si crestin in viata spirituala a Bizantului timpuriu

Origenism, Arianism, Nestorianism, Monofizitism, Iconoclasm– nu sunt decat numele celor mai grave erezii crestine care au tulburat viata Bisericii din veacurile III–VIII si care au in comun gandirea elenica, exprimata in structurile lor filosofice bine determinate de curentele dominante ale epocii. Dar, paradoxal, aceasta gandire elenica este responsabila si de infrangerea ereziilor, tocmai prin modul potrivit de abordare si incadrare a ei in spiritul credintei crestine. Exemplul cel mai elocvent prezentat de Endre v. Ivánka il reprezinta Scoala Capadociana, unde, cu aceleasi unelte filosofice, ereziile antitrinitare din veacurile III–IV sunt demontate. Nu Platon sau Aristotel in sine sunt periculosi pentru viata Bisericii, ci modul de receptare a filosofiei lor. Fireste, pentru ereziarhi, gandirea acestor mari filosofi este normativa, conceptiile lor despre lume sau om fiind preluate aproape in litera, in timp ce pentru Parintii Bisericii, ea nu este decat o ancilla theologiae, o unealta adecvata de exprimare a invataturii lui Hristos si nimic mai mult.



Numar pagini: 144
Anul aparitiei: 2012