Era inimii. Cum sa gasim curajul de a fi fericiti
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
ERA INIMII: Cum sa gasim curajul de a fi fericiti/ L'era del cuore. Come trovare il coraggio per essere felici de Luca Mazzucchelli este cartea care va raspunde pentru multi dintre noi la o intrebare pe care cu siguranta ne-am pus-o la un moment dat si pe care continuam sa ne-o punem de-a lungul vietii: Cum sa facem sa se intample ceva ce ne dorim?
Autorul ne propune o schema simpla de urmat in acest sens si ne convinge ca succesul este inextricabil legat de schimbare. Cu alte cuvinte, Luca Mazzucchelli ne convinge de faptul ca succesul nu inseamna sa obtii ceva, ci sa devii ceva: sa fii, nu sa ai. „Daca vrei mai mult, devino mai mult”, acesta este mesajul de baza al acestei carti si acesta este gandul care ar trebui sa ii anime pe toti cei care isi doresc succesul.
Luca Mazzucchelli este psiholog, psihoterapeut si antreprenor si autorul mai multor eseuri de promovare a psihologiei, cautand mereu noi modalitati de a aduce psihologia mai aproape de viata de zi cu zi a oamenilor.
Prin intermediul retelelor sale de socializare, pe care este foarte popular, Luca Mazzucchelli discuta zilnic cu sute de mii de oameni pe care ii ajuta astfel sa isi rezolve problemele de natura psihologica. De asemenea, este speaker pentru evenimente corporate si a fost numit Cel Mai Bun Coach pe probleme de psihologie de catre Asociatia Coachilor Italieni. El editeaza revista Psicologia contemporanea magazine si este consultant editorial pentru diverse serii de carti. Locuieste in Milano impreuna cu sotia si cei trei copii ai lor.
"Era inimii" este un fel de terapie inversa, in care nu psihologul este cel care asculta povestile de viata ale pacientilor, ci el insusi isi deschide sufletul. Luca Mazzucchelli vorbeste aici despre greselile si slabiciunile sale, dar si despre lectiile pe care le-a invatat din propriile experiente de viata si pe care le transmite acum mai departe in scopul de a a-i ajuta pe cat mai multi oameni sa obtina de la viata ceea ce isi doresc.
Aceste lectii le vor prinde bine deopotriva atat tinerilor aflati la inceputul vietii de adult, cat si adultilor care inca mai cauta modalitati de a-si face viata mai buna si de a trai viata la care au visat dintotdeauna. Parintilor disperati de faptul ca copiii lor petrec prea mult timp pe internet, Luca Mazzucchelli le ofera o noua perspectiva asupra modalitatii prin care s-ar putea folosi aceasta pasiune a copiilor lor pentru a se apropia mai mult de acestia si a-i cunoaste mai bine.
Tot din aceste pagini vom invata ca emotiile ne modeleaza valorile si ideile si ne fac sa luam decizii, aprinzand un fitil.
Pentru a exemplifica, autorul ne prezinta aici cele mai importante lectii de viata pe care le-a invatat din cele patru „vieti” ale sale:
1. PRIMA VIATA: UCENICIA
„Erau odata doi caini, unul vesel si unul trist care, in doua momente diferite, intra in aceeasi camera: primul iese dand din coada, al doilea maraind. O doamna care asista la scena, curioasa, decide sa intre in camera, ca sa vada ce anume a influentat atat de diferit starea de spirit a celor doi caini. Spre marea ei surpriza, cand a deschis usa, a vazut doar foarte multe oglinzi. Cainele vesel, cand a intrat, s-a vazut in fata altor o suta de caini zambitori ca si el; cel suparat, a gasit doar caini furiosi care latrau la el.
Care este morala acestei povesti? Ca ceea ce vedem in lume este oglinda a ceea ce suntem. Daca suntem tristi, vom gasi tristete; daca ne este teama, vom gasi teama; daca suntem fericiti, vom fi inconjurati de fericire. Mai mult decat atat, ceea ce suntem este in primul rand o reflectare a gandurilor noastre. Mintea este totul: ceea ce credem despre noi insine, intr-un mod mai mult sau mai putin constient, devine ceea ce suntem.”
In aceasta prima parte a cartii autorul vorbeste despre inceputuri. Nu despre inceputuri la modul general, ci despre cat de greu este inceputul in viata pentru fiecare dintre noi. Suntem ambitiosi, studiem, urmam o facultate, o terminam cu nota mare si... abia atunci incepe greul. Pentru ca oricat de bun ai fi fost ca elev si ca student, gasirea unui prim job convenabil tot dificila ramane.
Asa a fost si pentru Luca Mazzucchelli, care a obtinut un prim job de psiholog intr-o zona rau famata din Milano unde trebuia sa se ocupe de copiii neglijati ai unei comunitati dubioase.
De la acesti copii, Luca Mazzucchelli a invatat o serie de lectii valoroase dupa care s-a ghidat intreaga viata si despre care vorbeste in acest capitol.
Iata care sunt cele patru lectii pentru succes si fericire pe care trebuie sa le retii din Ucenicia:
1.Vino in intampinare. Adopta atitudinea potrivita pentru a interactiona cu oamenii intr-un mod eficace si satisfacator. Inainte sa vorbesti, invata sa asculti. Inainte sa ceri atentie, acorda atentie. Inainte sa-ti spui parerea, lasa-i pe ceilalti sa si-o exprime pe a lor; inainte sa oferi solutii, incearca sa intelegi nevoile; inainte sa inveti pe cineva ceva, invata tu ceva; inainte sa ceri spatiu, ofera-l tu.
2.Concentreaza-te pe semnificatie, nu pe fericire. In viata, nu iti face un tel din a alerga dupa fericire, ci concentreaza-te pe semnificatia lucrurilor pe care le faci. Daca te limitezi la a cauta in actiunile tale zilnice doar fericirea, placerea si satisfactia imediata, vei gasi, in mod paradoxal, nefericirea. In schimb, daca ajungi la semnificatia mai profunda a lucrurilor pe care le faci, viata ta va avea sens. Si nu doar atat: vei reusi sa infrunti mai bine, ba chiar sa reinterpretezi in mod constructiv greutatile si dificultatile peste care inevitabil vei da in drumul tau, intrucat vei simti ca scopul general este de o importanta majora. Nu te intreba ce te face fericit, intreaba-te ce da sens vietii tale. Fericirea va fi rezultatul acestui lucru.
3.Mindset-ul. Atitudinea pe care o adopti fata de o anumita situatie iti poate schimba radical perceptiile, comportamentul si chiar si efectele pe care situatia respectiva le are asupra ta. Filtrul mintii are o importanta cruciala in viata noastra: idei diferite duc la comportamente diferite, care la randul lor produc rezultate diferite. Cand iti insusesti conceptul de „mindset”, ai acces la o constientizare revolutionara: poti lucra, in fiecare zi, la atitudinea ta, astfel incat sa faci din ea un aliat de incredere pentru cresterea, bunastarea si satisfactia ta. Fericirea este o chestiune de mindset.
4.Considera-te cauza. Sa te consideri cauza inseamna sa crezi ca evolutia evenimentelor depinde in mare parte de tine si de raspunderile tale, nu de ceilalti sau de evenimentele externe, care sunt in afara controlului tau. De fiecare data cand consideri ca esti efectul a ceva ce nu merge cum ai vrea tu, separand vina de persoana ta, te vei trezi pus la colt: nu vei putea decat sa induri neputincios situatia. In schimb, daca vei considera ca esti cauza, te vei gandi ca raspunderea fata de evolutia evenimentelor iti apartine (cel putin partial), iar asta iti va permite sa te intrebi ce poti face diferit pentru a imbunatati situatia. Daca te privezi de raspundere, te privezi de orice putere de a schimba lucrurile. Daca vrei sa-ti sporesti sansele la fericire si succes cand lucrurile nu merg asa cum ti-ai dori, alege sa fii tu cauza si schimba-te.
A DOUA VIATA: COMUNICATORUL
A doua parte a cartii vorbeste despre modul in care si-a inceput Luca Mazzucchelli activitatea de influencer pe YouTube, incercand sa ajute oamenii sa isi rezolve problemele de natura psihologica cu ajutorul filmuletelor postate de el. Materialele video l-au ajutat sa creasca foarte mult din punct de vedere desi au pornit dintr-o pura pasiune.
Insa, odata ce si-a dat seama ca poate ajunge la mult mai multi oameni in acest fel si ca ii poate ajuta, autorul a reusit sa isi atinga telul pe care si l-a propus dintotdeauna, acela de a face psihologia cat mai accesibila cat mai multor oameni.
Iata cateva dintre lectiile de viata pe care autorul le-a invatat din aceasta perioada a vietii lui in care filma videoclipuri pentru YouTube, invatand oamenii sa isi depaseasca problemele de natura psihologica cu care se confruntau:
1.Iesi din zona de confort! Doar iesind din limitele a ceea ce cunosti, confruntandu-te cu noutatea si acceptand sa simti un initial disconfort, poti crea valoare in viata ta.
2.Adevarata valoare a obiectivelor. Adevarata valoare a obiectivelor nu sta atat in ceea ce ai obtinut, cat in ceea ce ai devenit in drumul tau spre realizarea obiectivului propus. De altfel, lucrurile materiale pot disparea; dar ceea ce ai devenit pe parcurs, abilitatile, cunostintele si mentalitatea pe care ai adoptat-o vor ramane ale tale pentru totdeauna si nimeni nu ti le va putea lua. Ceea ce devii are o valoare mult mai mare decat ceea ce realizezi.
3.Cu cat dai mai mult, cu atat ai mai mult. Ceea ce conteaza cu adevarat in viata este sa-ti dai silinta sa devii o persoana de valoare, mai degraba decat una de succes. Si, pentru a deveni un om de valoare, trebuie sa aduci o contributie in lume, in lumea ta. Adica, trebuie sa actionezi in folosul celorlalti cu generozitate si altruism, fara sa ceri nimic in schimb, ci doar de dragul de a o face. Este vorba de a „da” din belsug, din tot sufletul, fara frica.
4.Crede in ceea ce nu vezi. Sa crezi in ceea ce nu vezi inseamna sa pornesti de la o viziune, un proiect sau un vis si sa il duci mai departe, avand increderea ca, mai devreme sau mai tarziu, va deveni realitate. Inseamna sa faci un pariu. Inseamna sa decizi sa mergi pe un drum cu perseverenta, acordand timp, energie, poate si bani, si facand sacrificii. Inseamna sa starui pentru a atinge un obiectiv, chiar si cand rezultatele intarzie sa apara sau cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ti-ai fi dorit, si sa rezisti in fata obstacolelor, a dificultatilor si a impedimentelor. Cand crezi in ceea ce nu vezi ai o baza pentru a construi proiecte mari: datorita acestei credinte, in viitor, acolo unde acum nu exista nimic se poate naste ceva maret.
A TREIA VIATA: PSIHOLOGUL SI PSIHOTERAPEUTUL
„Exista un episod semnificativ din viata lui Thomas Edison, unul dintre cei mai geniali inventatori din istorie. Era anul 1914, omul de stiinta avea 67 de ani si, intr-o seara, in timp ce lua cina cu sotia lui acasa, a primit un telefon de la unul dintre colaboratorii lui cei mai apropiati, care i-a spus disperat ca ii luase foc laboratorul de cercetare. Edison a plecat numaidecat intr-acolo ca sa vada cu ochii lui si a gasit un incendiu inspaimantator. Era evident ca nu mai putea fi salvat nimic din laborator, nici cladirea si nici materialele de mare valoare. Intre timp a venit si fiul lui, Charles, si, in fata acelei tragedii, a izbucnit in lacrimi.
— Chiar pe tine te cautam, i-a spus tatal. Du-te si cheama-i pe mama si pe fratii tai, sa vina aici imediat. Nu trebuie sa piarda un asemenea spectacol.
— Tata, ai innebunit? E o catastrofa, acolo este toata viata ta!
— Doar am fost eliberat de niste gunoi. Slava Domnului, toate greselile noastre au ars, acum putem porni de la zero, a raspuns Edison.”
Aceasta a treia viata se refera la emotii. Mai precis la cat de bine ne pricepem sa le intelegem, sa le gestionam si sa ne folosim de ele pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru sa se schimbe in bine.
Autorul ne sfatuieste aici sa intretinem zilnic o relatie profunda cu emotiile noastre: sa le traim, sa le exploram in profunzime, pentru ca, crede el, cine este capabil sa isi traiasca emotiile, este capabil sa le provoace emotii si celorlalti. Si cu cat suntem mai capabili sa le atingem celor din jurul nostru corzile emotionale, cu atat vom avea mai multe sanse sa le schimbam viata.
Iata mai jos cele patru lectii de viata pe care sa le retii din aceasta sectiune:
1.Zone de influenta si „amor fati”
Ceea ce ni se intampla in viata de zi cu zi poate fi clasificat in 3 zone denumite „zone de influenta”.
Zona 1 include ceea ce se afla sub controlul nostru: tot ce ni se intampla in acest spatiu depinde exclusiv de noi. In functie de alegerile noastre, vom obtine rezultate.
Zona 2 este o zona de „semi-influenta”, este locul in care Zona 1 a noastra se intalneste cu Zona 1 a altcuiva; reuneste lucrurile pe care le facem care au un impact asupra persoanelor care ne inconjoara. Este zona pozitiei de lider si a relatiilor.
Zona 3 este formata din situatii, lucruri si persoane care se afla in afara zonei noastre de influenta si asupra carora, prin urmare, nu avem niciun control.
Succesul si fericirea noastra depind de capacitatea de a plasa ceea ce ni se intampla in una dintre aceste zone si de a ne comporta in consecinta: straduindu-ne din rasputeri sa schimbam ce se incadreaza in Zona 1 si 2 si dandu-ne silinta sa acceptam pana ajungem sa iubim, tot ce face parte din Zona 3. Niciodata invers.
2. Viata e scurta
Este o idee comuna ca fiecare dintre noi are putin timp de trait.
In realitate, marea majoritate avem la dispozitie suficient timp pentru a trai o viata insemnata. Asadar, viata in sine nu e scurta, ci adesea noi o facem sa para astfel, pentru ca ne irosim timpul pe care il avem la dispozitie si nu ii dam valoare.
Pentru a-ti aminti ca timpul tau este pretios si ca ai „o data scadenta”, gandeste-te la moarte.
Restabilind relatia zilnica cu dimensiunea mortii si cu inevitabilitatea ei, putem gasi o energie imensa care ne va inspira sa traim mai frumos si mai profund, asumandu-ne o mare responsabilitate pentru prezentul nostru.
Amintindu-ne ca va trebui sa si murim, ne amintim ca „trebuie sa traim”.
3.Destinatii si valori
Este mult mai important sa ai o idee clara despre directia ta in viata decat despre obiective. Odata stabilita directia pe care vrei sa i-o dai vietii tale, obiectivele vor veni de la sine, ca o consecinta naturala. Primul pas pentru a te lamuri in aceasta privinta este sa te gandesti la valorile tale, adica ce consideri tu ca face ca viata sa merite sa fie traita. Ce conteaza pentru tine mai presus decat orice altceva? Ce este cu adevarat important in viata ta?
Valorile nu se gasesc in minte, ci in inima: trebuie sa te armonizezi cu tine insuti si sa simti ce te emotioneaza, ce te aprinde, ce te face sa simti ca viata merita traita.
Odata ce ti-ai gasit valorile, angajeaza-te sa le urmezi in fiecare zi. Daca directia ta in viata ramane aliniata la ele, vei fi fericit; in caz contrar, vei avea parte de nemultumire. Ceea ce faci trebuie sa fie cat mai in armonie cu ceea ce conteaza pentru tine.
4.Nu poti schimba oamenii
Decizia de a face o schimbare este strict personala si legata de o motivatie care poate veni doar din interior.
Si, atunci: ce ii face pe oameni sa se schimbe? Emotiile. Daca te gandesti bine, fiecare decizie sau schimbare pe care ai facut-o vreodata a fost determinata de o emotie puternica. Gandeste-te la momentul in care te-ai despartit de partenerul tau: probabil stiai deja de mult timp ca nu este persoana potrivita pentru tine. Totusi, in ciuda dubiilor de la nivel rational, ai continuat sa dormi langa el, seara de seara. Pana cand... ai simtit o emotie puternica. Partenerul te-a inselat sau tu te-ai indragostit de altcineva. Oamenii decid, oamenii se schimba, nu pe baza unor explicatii logice, ci atunci cand sunt coplesiti de emotii.
A PATRA VIATA: ANTREPRENORUL
Ultima sectiune a cartii este dedicata tuturor celor care isi traiesc viata din inertie, refuzand sa faca ceea ce isi doresc cu adevarat. De aceea, aceasta sectiune este dedicata de autor indemnului de a lua acea decizie care te va ajuta sa fii fericit, sa faci ceea ce ti-ai dorit dintotdeauna sau sa repari ceea ce ai amanat atat de mult timp.
Altfel spus, autorul considera ca acum este momentul sa iei acele decizii pe care le-ai amanat foarte mult timp din cauza ca nu ai avut curajul necesar sau pentru ca ti-a fost frica de consecinte, in ciuda faptului ca stii foarte bine ca ele reprezinta in momentul de fata ceea ce este mai bine pentru tine.
Iata mai jos si cele patru lectii pretioase de viata pe care ar trebui sa le retii din aceasta sectiune:
1.Protejeaza-ti energia
Mai important decat timpul este energia. Daca stai sa te gandesti, valoarea pe care o generezi sau o primesti in viata este produsul dintre timp si energie (Valoare = Energie x Timp). Daca dedici mai multe ore unei activitati, dar cu un nivel foarte scazut de energie, valoarea pe care o vei obtine va fi neinsemnata; daca, dimpotriva, dedici mai putin timp unei sarcini, dar te implici cu toata energia, ai putea genera o valoare imensa. In toate activitatile pe care le desfasuram zilnic, avem nevoie de mai putina cantitate si mai multa calitate; mai putin timp si mai multa energie.
Invata sa iti protejezi energia: lucreaza la stilul tau de viata pentru a avea mai multa la dispozitie, redu activitatile care ti-o consuma si fa loc pentru cele care ti-o redau. Cine are mai multa energie reuseste sa faca mai multe si sa isi modeleze existenta.
2.Sustine-ti oamenii
Daca vrei sa obtii rezultate importante, nu o poti face singur: oamenii pe care ii ai in jurul tau sunt esentiali. Asta inseamna ca, in activitatea profesionala, trebuie sa iti alegi bine oamenii: nu trebuie sa fie doar persoane capabile si talentate, ci sa aiba aceleasi valori ca tine. Si nici asta nu e suficient. Mai trebuie si sa ii sustii: pe de o parte, trebuie sa-i faci sa se simta apreciati si pusi in valoare, iar pe de alta, trebuie sa-ti dai toata silinta pentru a-i ajuta sa obtina rezultate importante. Succesul unui lider nu se evalueaza atat dupa rezultatele lui, cat dupa rezultatele pe care le obtin cei din jurul lui. Acest lucru se aplica nu doar in mediul profesional, ci in toate relatiile pe care le legi: cu partenerul, cu copiii, cu prietenii.
Leadershipul tine de inima. Pentru a avea succes, ofera succes; pentru a avea bani, ajuta-i pe altii sa castige; pentru a primi mai multa iubire, ofera mai multa iubire.
3.Era inimii
Fiecare epoca istorica a avut un concept diferit pentru munca asidua. Munca asidua este cea care te face sa generezi valoare.
La inceput, a fost era corpului, a muncii fizice: cel mai puternic in razboi sau la aratul campului genera mai multa valoare pentru el si pentru cei dragi lui.
Apoi, a venit era mintii, in care nu forta fizica genera valoare, ci abilitatile mintale si ideile.
Astazi, suntem in era inimii. Nici efortul fizic, si nici cel mintal nu mai genereaza valoare, ci efortul emotional. In era inimii, munca asidua inseamna sa ai curaj, sa iei decizii curajoase, chiar daca aceste decizii implica efort emotional.
Daca vrei sa creezi valoare in viata ta, trebuie sa iei decizii curajoase.
4.Ia acea decizie
Daca stai sa te gandesti, exista lucruri pe care nu le faci si decizii pe care nu le iei, nu pentru ca implica efort fizic sau mintal, ci efort emotional.
Sunt decizii pe care stii deja ca trebuie sa le iei, pentru ca stii ca sunt potrivite pentru tine, dar nu o faci fiindca te inspaimanta sau scot la iveala alte emotii coplesitoare, care sunt greu de gestionat.
Sa-ti schimbi locul de munca, sa te desparti de partener, sa inchei relatia cu un colaborator, sa-ti ceri scuze in fata unui prieten, sa nu accepti un compromis: tu stii ce ar trebui sa faci.
Asadar: ia acea decizie! Chiar daca te sperie, ia decizia. Chiar daca nu ai garantii in privinta rezultatului, ia decizia. Chiar daca s-ar putea sa esuezi, ia decizia. Ia decizia, fie ea mai mica sau mai mare. Nu vei putea fi fericit decat daca vei avea curajul sa privesti inauntrul tau, sa iti accepti vulnerabilitatea, sa intri in contact cu emotiile tale, chiar si cu cele neplacute, si sa urmezi ceea ce iti spune inima. Pentru ca in noua era in care vom intra, emotiile vor juca rolul principal si nu mintea sau tehnologia.
Cu alte cuvinte, in aceasta noua era, cei care vor sti sa isi foloseasca inteligent emotiile se vor putea bucura de un trai mai fericit, vor fi mai productivi si vor trai in concordanta cu propriile lor valori, pentru ca emotiile vor fi cele mai puternice arme pe care le vom avea la indemana fiecare dintre noi.
„Era inimii” semnifica acel moment in care va fi mai important ceea ce esti decat ceea ce ai, in care a darui va valora mai mult decat a primi si in care capacitatea de a te perfectiona mereu va fi un atu pentru multi dintre noi. Este momentul sa gasim curajul ascuns in slabiciunile noastre si sa-l folosim pentru a transforma esecurile noastre in succese!
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-- 35,00 lei
- 36,00 lei
Promoţii
-- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
OPINIA CITITORILOR