Eseuri de psihanaliza aplicata de Sigmund Freud, Volumul 10 (Editia 2017)
Alertă stoc
DESCRIERE
Cartea autorului Sigmund Freud „Eseuri de psihanaliza aplicata de Sigmund Freud, Volumul 10 (Editia 2017)" de la editura TREI
Aplicarea psihanalizei la literatura a fost una dintre activitatile predilecte ale lui Freud. Majoritatea eseurilor din prezentul volum, printre care se numara „Motivul alegerii casetei", „O amintire din copilarie in Poezie si adevar", „Scriitorul si activitatea fantasmatica", sunt dedicate acestui demers.
Identificarea prezentei si actiunii inconstientului in opera literara a urmarit, pe de o parte, confirmarea descoperirilor psihanalizei prin regasirea adevarurilor sale in opera literara, iar pe de alta parte popularizarea psihanalizei prin inrudirea cu literatura. Intre vis si creatia literara (si artistica in genere) exista, in viziunea lui Freud, o stransa inrudire structurala si de continut. Ca si visul, opera literara are un continut latent (inconstient) care se exprima doar prin continutul manifest. Desigur, opera literara se deosebeste de vis prin folosirea constienta a unor mijloace tehnice, care nu confera semnificatie, ci o ascund. In consecinta, interpretarea operei literare va urma metoda interpretarii visului. Astfel, Freud descopera, in „Dostoievski si paricidul", in spatele tramei din „Fratii Karamazov", motive legate de complexul Oedip, motive pe care autorul le proiecteaza in personajele romanului.
Nu este deloc intamplator ca trei capodopere ale literaturii tuturor timpurilor – Oedip rege de Sofocle, Hamlet de Shakespeare si Fratii Karamazov de Dostoievski – trateaza aceeasi tema a paricidului. Toate trei dezvaluie si motivul faptei, rivalitatea sexuala pentru o femeie. Cu siguranta, prezentarea cea mai transparenta o gasim in drama bazata pe legenda greaca. Aici, eroul comite el insusi crima. Insa, prelucrarea literara, fara atenuare si invaluire, nu este posibila. Marturisirea directa a intentiei de paricid, asa cum o obtinem in cursul terapiei psihanalitice, pare de nesuportat fara o pregatire psihanalitica.
Sigmund Freud
Operele de arta ma impresioneaza puternic, indeosebi literatura si sculptura, mai rar pictura. Cand am prilejul, zabovesc indelung in fata lor si incerc sa le inteleg in felul meu, adica sa-mi explic prin ce anume actioneaza asupra mea. Acolo unde nu reusesc, de exemplu in cazul muzicii, sunt aproape incapabil sa resimt placere. O inclinatie rationalista sau poate analitica ma impiedica sa ma emotionez fara sa stiu care este cauza acestei emotii Sigmund Freud
.
Cuprins:
Nota asupra editiei
Psihopati pe scena
Nota introductiva
Delir si vise in Gradiva de Jensen
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Nota introductiva la editia a doua
Scriitorul si activitatea fantasmatica
Nota introductiva
O amintire din copilarie a lui Leonardo da Vinci
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Motivul alegerii casetei
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Moise al lui Michelangelo
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Anexa
Cateva tipuri de caracter din practica psihanalitica
Nota introductiva
I Exceptiile
II Cei care esueaza din cauza succesului
III Raufacatorii din sentimente de vinovatie
O amintire din copilarie in Poezie si adevar
Nota introductiva
Straniul
Nota introductiva
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Dostoievski si paricidul
Nota introductiva
Bibliografie
Lista abrevieri
Index
Nr. de pagini: 416
Anul aparitiei: 2017
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 26,25 leiPRP: 35,00 lei
- 21,25 leiPRP: 25,00 lei
- 32,39 leiPRP: 39,50 lei
OPINIA CITITORILOR