Eu sunt apa cu tumulturi

Cuvantul autoarei Maria Cernatescu

Am inceput sa scriu intr-o zi de toamna, cand am simtit ca o nevoie organica de a rabufni… prin scris. Eram la varsta cand ma simteam ca un burete imbibat cu de toate si trebuia sa-l storc pana la ultima picatura de traire, de „stransura” din anii vietii. Am scris rar la inceput, apoi treptat s-a transformat intr-o necesitate de a ma descotorosi de ce-am adunat in mine! Si, usor, usor, am scris pagina dupa pagina, versuri dupa versuri, ca o eliberare a unui vulcan mocnit, cuminte, de care nimeni nu se mai temea. Ganduri, dorinte, doruri, dureri si bucurii, toate cate zaceau in mine, ascunse, diluate, uitate, incrancenate, toate ieseau la suprafata, in proza sau versuri, prin cuvinte care se legau de fiecare data ca intr-un iures de lupta! Scriam si ma rascoleam singura, ma vanturam ca un crivat intr-o iarna tarzie si geroasa. Dupa un timp i-am spus fiicei mele, Dalila, ca scriu si am intrebat-o daca ar vrea sa vada. Mi-a spus ca ar dori sa citeasca ce scriu. I-am trimis pe e-mail, proza, versuri…

Apoi mi-a dat telefon dupa ce a citit, spunandu-mi „ma uimesti!”. De atunci ii trimit tot ce scriu. Nu stiu prea mult sa explic, cum si de ce, dar imi vine sa scriu, ca o nevoie de ceva dulce, asa, ca un diabetic! Cand mi-am exprimat dorinta de a aduna intr-o carte, am facut-o cu strangere de inima, cu emotie… Dar Dalila m-a incurajat si m-a sustinut in dorinta mea. Pur si simplu, fara explicatii, vreau acest lucru! De-i bun sau rau, nu mai are nicio importanta! „Stransura” mea din minte, inima si suflet este „dezvaluita”, iar eu, cu toata fiinta mea, ma „dezgolesc” in fata celor care ma citesc, cu emotia stratificata, in timp, cu mucegai. Aceasta sunt…

…M-am desprins de lumea noastra, plutind ca sub hipnoza, prin spatii transcendentale, lumi nestiute in care constiinte ratacite cauta popasul de-o clipa… m-am strecurat printre vibratiile lor, umbre ratacite cautand lumina, simtind ca o fulgerare cunoasterea devenirii in SINELE meu, calatorie initiata in RENASTEREA mea! Fire ale nevazutului ma atrag ca un presentiment al existentei mele in ratacirea intergalactica, intarindu-mi ideea de predestinare a lucrurilor ca o proiectie clara pe drumul ce-mi pare haotic! Alunec ca o umbra, fara urme, fara contururi intr-o alta dimensiune, plina de constiinte, intreband SINELE meu cine-i cel ce programeaza atat de metodic necuprinderea din mine, parte limitata din CONSTIINTA UNIVERSALA, redandu-mi o farama de libertate din infinitul Libertatii Absolute!

 

Fiica… si spectator

M-am prins in magica hora a cuvintelor tasnind din cascada trairilor mamei mele, scena imaginara care este incarcata cu zambete, lacrimi si culoare, dezvaluindu-mi o lume plina de emotii la care sunt partasa cu subiectivitatea copilului din mine, dar si cu tresarirea omului adult care incearca sa-si inteleaga semenul. Povestea tesuta prin poeziile din acest volum freamata ca,, un dans”,,, o ruga”, o dorinta, ca,, un dor in vesnic zbor”, surprinzandu-ma ca un basm cu final neasteptat, duet inedit intre cuvinte si culori, o tesatura fina de sentimente. Cititorul trece prin intreaga paleta a trairilor umane, ridicand sau coborand prin,, ceruri infinite” sau,, vai abisale”,,, cerneri dureroase”, fioruri, un zambet, strabatandu-ne plamada biblica si transformand-o in,, pasari maiestre”. La finalul poemului, realizam ca cenusiul vietii se metamorfozeaza prin lumina imaginilor mestesugite cu talent, pastrand un timp, in suflet si in minte, imaginea,, norisorului” pe care calcam cu indrazneala,, muritorului cu aripi”.

An aparitie 2021
Dimensiuni     13×20 cm
Numar pagini     364

OPINIA CITITORILOR