Familia care traieste in noi - Ghid practic de psihogenealogie

Fiecare copil este, inca din momentul conceptiei, obiectul unor proiectii ale familiei sale. Cu cine va semana el? Parintii isi imagineaza ce trasaturi fizice si de caracter va avea in functie de calitatile membrilor arborelui genealogic.

La nastere, el primeste prenume si nume de familie. Pe masura ce creste, este etichetat dupa caracteristicile fizice, sexuale, emotionale si intelectuale evaluate in raport cu membrii arborelui sau genealogic si prin comparatie cu fratii si surorile sale. Tot pe masura ce creste, cel mic se identifica cu parintii.

Primul obiectiv al psihogenealogiei este de a deveni constienti de aceasta familie care traieste in noi. Suntem rezultatul unui ansamblu de proiectii, de identificari si de repetitii. In strafundurile noastre traiesc nu doar parintii, ci toate rudele apropiate si chiar adulti care ne-au fost aproape in copilarie.

Al doilea obiectiv al psihogenealogiei este sa ne ajute sa ne eliberam, sa ne descoperim adevaratul eu, sa invatam sa ne iubim si sa fim impacati cu noi insine, transformand in mod pozitiv influentele negative din istoria noastra familiala.

Cuprins:

Psihogenealogia... 9
Introducere... 11

   1. PROIECTII

Conceptia... 17
Nasterea... 23
Prenumele... 27
A fi bebelus... 33
Etichete... 37

   2. IDENTIFICARI

Procesele identificarii... 45
Identificarea cu mama... 53
Exemple de mame... 57
Exemple de femei... 73
Identificarea cu tatal... 87
Exemple de tati... 93
Exemple de barbati... 109
Identificarile cu cuplul... 119
Identificarile cu fratii si surorile... 127
Exemple de identificari in randul fratilor... 129
Exemple de pozitii ocupate in randul fratilor... 137
Identificarile cu bunicii... 149

   3. REPETARI

Mecanismele repetarilor... 159
Mostenitoarea... 161
Biata mea fetita... 165
Virilitatea inaccesibila... 169
Cu viata nu e de glumit... 173
A fi doar o femeie... 177
Refacerea dragostei... 181
Groaza de a naste... 185
Chiar nu esti buna de nimic... 189
Un trio infernal... 193
Un tata exemplar... 197
Ambivalenta... 201
Anorexie... 205
Sperma condamnabila... 209
Domnul Salomon...  213
Murind pentru E. N. A... 217
Cancer la san... 219

   4. ELIBERAREA

Renasterea... 225
Diferitele forme de abordare a psihicului... 235
Terapia in psihogenealogie... 239
Raspandirea psihogenealogiei... 245

Fragment:

CONCEPTIA

   Climatul psihologic in care a fost conceputa o persoana marcheaza profunzimile inconstientului sau.
   Sa luam cazul cel mai usor de trait: amandoi parintii isi doresc un copil si intampina cu multa bucurie venirea lui pe lume. Si tatal si mama isi proiecteaza toate fantasmele asupra bebelusului asteptat. Poate ca, mai mult sau mai putin constient, ei ar prefera sa aiba un baietel sau o fetita. Sau poate ca bebelusul va fi bine primit oricare va fi sexul lui? Parintii formuleaza dorinte, si-l imagineaza pe micutul care se va naste. De exemplu, o femeie indragostita de sotul ei vrea sa-i daruiasca acestuia un fiu care seamana cu el sau o fiica ce va avea aceiasi ochi albastri care au sedus-o pe ea. Sau tatal spera sa regaseasca in copilul lui frumusetea sotiei ori culoarea parului ei. Dincolo de propriul cuplu, parintii isi inchipuie ca acest copil, copilul lor, va semana cu diverse persoane dragi din arborele lor genealogic. O fiica la fel de draguta ca sora ei mai mare, la fel de blanda ca mama, la fel de descurcareata ca bunica ei care a facut fata tuturor greutatilor; un fiu la fel de voinic ca fratele lui, muncitor ca tatal, stralucit ca bunicul. Parintii asteapta un copil in functie de ceea ce au cunoscut, adica in functie de propria lor istorie familiala. Ei spera ca micutul va mosteni anumite caracteristici afective, anumite aptitudini intelectuale, manuale sau artistice. E vorba despre cele mai pretioase insusiri din psihogenealogia lor, despre etaloanele de aur ale acesteia.

   Mai mult inca, parintii fericiti de proaspatul lor statut incearca sa procedeze mai bine decat propriii lor parinti. Ei vor sa-i ofere copilului ceea ce le-a lipsit lor. isi doresc cu ardoare sa-l vada realizand lucruri de care ei nu au avut parte sau pe care nu au reusit sa le infaptuiasca: studii, de exemplu, sau promovarea unui examen de inalt nivel. "Micutul" sau "micuta" va absolvi Politehnica sau Medicina, va fi licentiat(a) in filosofie ori cercetator (cercetatoare). Sau poate ca va urma o cariera artistica la care a visat mama ori tatal sau amandoi: el sau ea va dansa, va canta vocal sau la pian, la vioara ori la orga, va desena, va picta. Sau va face sport. Sau va calatori cat mai de timpuriu posibil pentru a putea vorbi limbi straine inca de tanar(a).

   Nelinistile parintilor referitoare la bebelus au legatura cu propriile lor probleme care isi au originea in copilarie si in adolescenta. Angoasele mamei si ale tatalui sunt cu atat mai mari cu cat acestia s-au simtit nedoriti, respinsi, mai prejos de asteptarile familiei. "Numai sa fie totul bine si copilul sa se nasca normal." "Macar de-ar decurge nasterea cat mai bine." Poate ca nasterea precedenta a fost dificila sau una dintre femeile din familie, mama, bunica, strabunica, matusa, s-a chinuit mult la nastere sau a murit in timpul travaliului. Numai de n-ar semana acest copil cu unii membri proscrisi din arborele genealogic: "De n-ar fi rea ca bunica Agathe", "drogata ca verisoara", "prostituata ca matusa", "flusturatica precum bunica Ernestine", "sa nu fie alcoolic ca bunicul Arthur", "homosexual ca unchiul", "lenes si fustangiu ca bunicul din partea tatalui", "vagabond ca strabunicul". Unii parinti se tem deja de criza adolescentei. Sa nu aiba loc conflicte. "De s-ar marita bine", "Cand ma gandesc ca fata mea o sa apartina...


EXEMPLE DE TATI

   Spre marea bucurie a copiilor lor, unii tati adora acest statut. Ajutati in aceasta privinta de propria psihogenealogie, ei isi doresc sa construiasca o familie, sa isi transmita numele mai departe, sa prelungeasca o filiatie, sa aiba copii. Unii dintre acesti barbati au o imagine pozitiva despre paternita¬te, dobandita prin intermediul tatalui sau al bunicilor, chiar al tatalui vitreg ori al unchiului. Altii, dimpotriva, au suferit cumplit in copilaria lor din cauza absentei paterne, a lipsei unei structuri familiale, si incearca sa creeze, din toate punc-tele de vedere, un contrascenariu al experientei traite.

   Tatal caruia ii place sa fie tata comunica cu copiii lui, stabilind cu ei o relatie specifica, diferita de cea a mamei, pentru ca el este barbat.

   Corpul lui, in general mai puternic fizic, ii permite sa-si invite copilul in explorarea unui spatiu mai vast. Cand suntem mici, ne invartim in mainile tatalui, zburam ca avionul, ne plimbam cocotati pe umerii lui, privim lumea dintr-o alta perspectiva decat aceea pe care o avem in preajma mamei. Mai tarziu, participam alaturi de tata la unele activitati fizice, legate din punct de vedere cultural de masculinitate. Cati fii nu au invatat astfel sa pescuiasca, sa vaneze, sa joace fotbal sau rugby? Unii tati isi initiaza fiii sau fiicele in bricolaj, ofera primele lectii de sofat, de navigatie, chiar de pilotare a unui avion. Adeseori, tatal este cel care ne invata sa ne orientam in lume, sa cunoastem punctele cardinale, sa citim o harta rutiera.

   Glasul, mai impozant decat al mamei, ii confera tatalui o autoritate structuranta pentru dezvoltarea copilului, desigur atunci cand denota afectiune si calm si nu este abuziv. Vocea tatalui ii arata copilului ca lucrurile trebuie sa fie clare: cand e da, e da si cand e nu, e nu.

   in afara de spatiu si de legea structuranta, tatii care agreeaza statutul de tata transmit un intreg ansamblu de elemente ale personalitatii lor, cu care copiii se identifica. La acest nivel, diferentele masculm-feminin sunt mai putin marcante. Exista mame care joaca si acest rol. Tatii indemanatici comunica lucruri ce implica dibacie si pricepere. Tatii artisti il invata pe copil sa cante la un instrument, sa picteze, sa sculpteze. Daca tatal are o cultura stiintifica, el va fi cel care va veghea, de regula, asupra temelor la matematica, chimie, fizica, biologie.
   Sunt copii care vorbesc foarte de timpuriu doua limbi, pentru ca tatal este de alta nationalitate decat mama. Tatii sportivi isi antreneaza copiii in sporturi precum tenisul, golful, navigatia cu vele etc.

   Multi tati care isi iubesc rolul de parinte le transmit copiilor propria lor viziune despre lume. Ei le citesc ziarele, comenteaza actualitatea, discuta despre emisiunile televizate si radiofonice, isi explica ideile politice, sociale, filosofice, religioase.

   Din pacate, prea multi tati sunt inca absenti. Din punct de vedere psihologic, aceasta absenta este o drama care se perpetueaza de la o generatie la alta. in lipsa unui model, fiii, deveniti la randul lor tati, nu reusesc sa-si exercite rolul specific si fundamental. Drept urmare, se instaleaza omniprezenta si atotputernicia mamei care vor deveni surse ale altor probleme. Dar, contrar unor pareri pe care ni le-am putea insusi...

IDENTIFICARILE CU BUNICII

   Bunicii pe care am avut ocazia sa-i cunoastem sunt, la fel ca parintii nostri, modele de identificare si de referinta.

   Asa cum am vazut anterior, orice copil cauta iubirea. intre fiecare bunic si nepot exista o legatura specifica. Ne dorim, mai mult sau mai putin constient, sa fim iubiti de bunici - nimic nu e mai incantator ca aceasta relatie privilegiata - si, pentru dragostea lor, intram in competitie nu numai cu fratii si cu surorile noastre, ci si cu verii si verisoarele.

   Asemenea parintilor nostri, bunicii ne iubesc in functie de propria lor istorie psihogenealogica si de proiectiile pe care le fac asupra noastra. Ne identificam cu ei la fel cum procedam cu tatal si cu mama, si repetam aceste identificari in viata noastra de adulti.

   Sa luam drept exemplu o nepoata model al bunicii materne care este o excelenta gospodina si o bucatareasa rafinata. In vacanta, nepoata o ajuta sa gateasca si continua apoi sa exceleze in prepararea mancarurilor pe care bunica le realizeaza atat de bine. Sau exemplul nepotului cel mai apropiat al bunicului patern care este foarte indemanatic. Datorita acestei relatii, iata-l pe nepot devenit acum un sot extrem de priceput la reparatii, dar sotia si copiii sai se simt uneori abandonati in timpul weekendurilor in familie.

   Pentru a fi iubiti, trebuie sa fim elevi buni la istorie fiindca bunicul din partea mamei este el insusi pasionat de domniile regilor Frantei sau de desfasurarea Primului Razboi Mondial? Sau e important sa cunoastem la perfectie tot ce tine de geografie pentru ca bunicul patern, la fel ca tatal lui, a profesat in colonii si a calatorit mult? Trebuie sa o insotim pe bunica paterna la biserica sau la templu ori sa mergem impreuna cu bunicul matern la sinagoga caci practicarea religiei este esentiala pentru ei?

   In unele familii, este desemnat un anume copil pentru a-i tine companie bunicului sau bunicii care au ramas vaduvi. O pacienta, a treia nascuta dintr-o familie cu trei fete, si cea mai atasata de tatal ei, a locuit la bunica sa paterna dupa moartea sotului acesteia. in mod inconstient, tatal se afla intr-o relatie fuzionala cu mama lui; astfel, el i-a "daruit-o" acesteia pe fiica lui preferata, pe care o considera drept fiul sau, "viitor mostenitor" al profesiei sale de ebenist.

   E important sa constientizam valorile transmise de bunicii nostri; ele constituie o inlantuire de referinte, un cumul de puncte de vedere prin intermediul carora ne-am construit o imagine de sine, despre ceilalti si despre viata.

   Unii bunici "ingaduitori" ofera mai multa tandrete si mai mult timp decat parintii. Numerosi pacienti au avut bunici care au reprezentat pentru ei principala sursa de iubire. Decesul acestora provoaca atunci un soc puternic, marcand aparitia unui moment de cumpana in copilarie sau in adolescenta. Brusc, nepotii se trezesc fara ascultarea atenta de care aveau parte, fara complicitatea, afectiunea, povestile depanate si jocurile impartasite cu bunicii. Unii bunici le ofera nepotilor ocazia de a trai experiente noi. De exemplu, atunci cand parintii locuiesc in oras si bunicii la tara, copiii descopera natura, gradinaritul, viata animalelor, pescuitul etc.
   Exista si situatia opusa, in care bunicii sunt mai severi, mai austeri. Am pacienti care isi amintesc ca erau obligati, mai...


RENASTEREA

   Uneori, in momentul in care constientizam mecanismele psihogenealogice, proiectiile facute asupra noastra, identificarile pe care le-am asimilat, repetarile pe care le traim, ne simtim coplesiti, nelinistiti, descurajati. Avem atunci impre-sia ca suntem doar consecinta unui cumul de factori dinainte determinati.

   Si totusi, e imposibil sa devenim fiinte umane fara sa trecem prin aceste procese. Altminteri, fiecare dintre noi ar fi un copil salbatic, un "copil-lup", un "copil-leu".

   In unele cazuri, familia care traieste in noi ne aduce proiectii, identificari si repetari care ni se potrivesc, pentru ca ele se afla in armonie cu eul nostru cel mai profund.

   In schimb, e esential sa ne eliberam de cele care ne impiedica sa fim impacati cu noi insine, sa-i iubim pe ceilalti, sa traim. Si ne putem elibera... lucrand asupra propriei noastre persoane. Alte modalitati de a renaste nu exista.

   Sper ca aceasta carte ii va permite cititorului sa invete sa se analizeze si sa constientizeze existenta anumitor factori familiali care reprezinta surse de suferinta. Pentru a inlatura cele mai importante blocaje e absolut necesar insa ajutorul unui terapeut.

   Copilaria si adolescenta noastra apartin trecutului. Este imposibil sa ne schimbam istoria. In schimb, ne putem transforma atitudinea interioara in raport cu aceasta istorie, punctele de vedere asupra propriei persoane si a familiei noastre si, in consecinta, sechelele psihogenealogiei noastre.

   Intr-o buna zi va trebui sa acceptam ca parintii nostri nu au fost zei, ci doar niste simpli oameni. Ca ei au facut ce au putut, in functie de propria lor nevroza familiala.

   In paralel, e esential sa ne iertam pentru faptul ca nu am fost, fiecare dintre noi, "copilul-zeu" la care visau parintii nostri. Satisfacerea asteptarilor lor inconstiente reprezinta O misiune imposibila. Nu ne rezolvam problemele nici daca ne devalorizam in permanenta, nici daca ne impiedicam sa traim!

   A renaste inseamna a invata sa ne cunoastem, a fi noi insine in prezent, a ne asuma dorintele, aspiratiile reale. intr-un fel, inseamna a deveni propria noastra mama, propriul nostru tata, apoi bebelusul, copilul, adolescentul, adultul nostru, inseamna a fi receptivi la eul nostru pentru a ne oferi ceea ce nu am primit, pentru a ne iubi asa cum suntem, aici si acum. A ne iubi inseamna a fi in armonie cu noi insine. Nu e nicidecum vorba despre egoism, pentru ca doar cu aceasta conditie ii putem iubi cu adevarat pe ceilalti.
   Renasterea reprezinta o munca ce implica vigilenta.

   De cate ori pe zi ne criticam, ne comparam cu ceilalti in sens negativ, ne denigram? Am indrazni oare sa ne purtam cu un prieten sau cu o prietena asa cum ne purtam cu noi insine? incetul cu incetul, trebuie sa renuntam la judecatorul nostru interior, la "calaul nostru portabil". Contrar convingerilor noastre, "iarba nu e intotdeauna mai verde in alta parte" si ceilalti nu sunt modele ideale din marmura alba, ci fiinte omenesti la fel ca noi.

   Sa ne lasam corpul sa traiasca in pace. Sa nu-l mai judecam, sa nu ne mai dorim tot timpul sa-l transformam pentru...

Nr. de pagini: 256
Anul aparitiei: 2016