Fernando Pessoa, Cronica vietii care trece

Pagini de jurnal• Varianta a iubirii Hamlet–Ofelia traita de Pessoa la modul epistolar• Cronica vietii care trece in idei incomode• Scandal de presa ca farsa metafizica• Inselatoare pledoarii pentru false ambitii politice• Provocarile unui bancher devenit anarhist prin imbogatire• Canibalismul ca arta culinara• Indignarile unui pudic• Elogiul piromaniei sau despre labirintul gloriei

Nu ma impac cu ideea sa scriu; as vrea sa-ti vorbesc, sa te am mereu langa mine, nu sa fie nevoie sa-ti trimit scrisori. Scrisorile sunt semne de despartire   semne, cel putin, ale nevoii de a le scrie, ale faptului ca ne aflam departe unul de altul.
Sa nu te mire un anume laconism in scrisorile mele. Scrisorile sunt pentru persoanele cu care nu mai avem interes sa vorbim: acelora le scriu cu draga inima. Mamei, de exemplu, nu i-am scris niciodata cu draga inima, tocmai pentru ca tin mult la ea.
Vreau sa simti asta, sa stii ca eu simt si gandesc asa in aceasta privinta, ca sa nu ma socotesti sec, rece, indiferent. Nu sunt asa, bebelusul meu micut, pernuta mea roz pentru a prinde de ea sarutari (ce mare prostie!).
Iti trimit o mica papusa chinezeasca. (Din scrisoarea lui Fernando Pessoa catre Ophélia Queiroz datata 23 martie 1920)

„Nicicand Fernando Pessoa nu e mai absent din sine, din altii si din lume decat in aceste scrisori catre Ophélia care au in fundal spectrul orasului Lisabona, atat de viu pe din afara si atat de ireal pe dinlauntru, continandu-l si pe Poet, care se preteaza la cel mai serios joc ca si cum ar fi fost un extraterestru fata de el insusi. Toti cititorii cunosc, fiindca el nu le-a impus-o, lumea lui de irealitate visata, in care el s-a refugiat de la bun inceput pentru a putea suporta insuportabila realitate careia ii spunem Viata.“ (Eduardo Lourenço)

„Fernando Pessoa a fost si unul dintre spiritele cele mai contrariante ale epocii sale, iar aceasta permanenta dinamitare a banalitatii, a ideilor conventionale curente, a locurilor comune si a prejudecatilor, in situatii in care devenea evidenta si placerea lui de a provoca, de a intriga, este tot un aspect particular al multiplicarii sale in cele peste o suta de ipostaze de autori, mesagerii unei revolutii spirituale pe care el o dorea imperial.“ (Dinu Flamand)

„Arta inseamna a te eschiva sa actionezi sau sa traiesti. Arta este expresia intelectuala a emotiei, altceva decat viata, care este expresia volitiva a emotiei. Ceea ce nu avem, sau nu indraznim, sau nu obtinem, putem sa avem in vis, iar din acest vis se alcatuieste arta. Altfel emotia este atat de puternica incat, chiar daca reusim sa o reducem la actiune, actiunea la care se reduce ea nu o satisface; din emotia ce ramane, si care in viata devenise inexpresiva, se alcatuieste opera de arta. Astfel exista doua tipuri de artisti: cel care exprima ceea ce nu are si cel care exprima ceea ce ii ramane din ceea ce are.

Nr. de pagini: 374
Anul aparitiei: 2014