Ilie Emanuela, Corpuri, exiluri, terapii

Desi porneste de la presupozitiile teoretice ale studiilor de gen, Emanuela Ilie nu face caz de propria identitate feminina decat pentru a vorbi mai convingator si mai din adanc despre psihologia creatiei si despre legaturile profunde dintre suflet si corp, deslusind atent traumele produse de splendida iluzie ca scriitorul nu-i doar o biata fiinta trecatoare. Prezumatul militantism ideologic lasa astfel loc unei problematizari cu miza filosofica despre fragilitatea conditiei umane, dar si despre elevatia etica a sacrificiului asumat pe altarul creatiei.  Implicatiile existential-autobiografice ale unui atari demers sunt mai mult decat evidente, cartea de fata fiind nu doar un riguros studiu academic, doldora de idei originale si de fineturi exegetice, ci si o confesiune mascata, un jurnal indirect prin care autoarea izbuteste sa ne transmita credinta ca, prin scris, nu vom muri de tot. (Antonio PATRAS)

OPINIA CITITORILOR