Imnele iubirii

Cartea autorului Ioan Alexandru „Imnele iubirii" de la editura GALAXIA GUTENBERG

Ioan Alexandru face parte din generatia \\''60 a liricii romanesti, asa-numita generatie,, Labis\\". Vad ca Marian Popa in recenta sa Istorie a literaturii romane, de azi pe maine, nu considera acest grup de poeti - din care faceau parte Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Adrian Paunescu, Ana Blandiana, Constanta Buzea, Grigore Hagiu, Cezar Ivanescu, Gheorghe Pitut s. a. - ca o generatie, ci ca un moment in care se poate vorbi de o noua calitate a libertatii de a scrie. Fapt e ca prin aceasta generatie (totusi, generatie e mai propriu sa-i spunem), poezia romaneasca isi recapata statutul ei specific si se restabileste legatura cu marea poezie interbelica, brutal intrerupta prin lirica proletcultista a anilor 1948-1960. S-a nascut in noaptea Sfintei Nasteri a anului 1941, intr-un sat de la poarta de rasarit a Apusenilor, Topa Mica (jud. Cluj), dupa cum marturiseste el insusi in poezia Sat transilvan:,, Din Apuseni, din rasarit ma trag/ De pe aceste dealuri transilvane.\\" A urmat scoala primara in satul natal, iar gimnaziul in satul vecin, Sanmihaiul Almasului, unde a avut norocul unui pedagog si dascal minunat, Ilie Butoi, un fel de Domnu\\'' Trandafir transilvan, caruia ii si face un portret memorabil, in care recunostinta si aducerea-aminte capata vibratii lirice:,, Imi ingadui sa-l evoc pe iubitul meu invatator, Butoi Ilie, care ne lua in bratele sale pe toti veniti de la sate in scoala aceea din Sanmihaiu, iesiti din casa parintilor, adusi aici la invatatura. Minunatul pedagog stia ca de acum acesti copii sunt pruncii lui si trebuie sa privegheze asupra lor cu toata iubirea si responsabilitatea. Venea si noaptea pe neasteptate, sa ne vada cum dormim in paturile de lemn cu tol si strujac aduse de acasa in internatele scolii.

OPINIA CITITORILOR