Inspira adanc! Expira!
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
„Citirea acestei carti este, pur si simplu, o calatorie tulburatoare cu un roller-coaster care te conduce, cu viteza ametitoare, pe un drum cu sens unic, in care fiecare secunda este simtita altfel. Povestea te uluieste si te surprinde in permanenta, te proiecteaza pe verticala si orizontala, intr-un viitor transformat in trecut sau trecut conturat in perspectiva. Amestecul de senzatii declansate este sustinut de pereti reali si ireali printre care esti ghidat, fara sa intelegi catre ce anume. Susul este jos, palpabilul devine fantastic, iar ce pare fantezie este transformat in concret. Firul actiunii te conduce, repetitiv, catre acelasi centru, de parca o camera de luat vederi s-a hotarat sa filmeze, in slow motion, din toate unghiurile posibile, obsedant, acelasi punct: ploaia de meteoriti. Vertijul este accentuat de personajele prezentate ca intr-un evantai de oglinzi: o infatisare este surprinsa intr-un capitol, si alta este reflectata in imaginea altui personaj, in capitolul urmator. Din cand in cand, emotiile care te coplesesc sunt cadentate de ritmul unor melodii actuale, cu aroma vintage, care incep sa sune in fundal sau de momente de stop-cadru, punctate de dialoguri necizelate ale realitatii. Acum prinzi firul actiunii, acum il pierzi. Inspiri adanc si expiri.” (Roxana Mihaila, psiholog)
„Cand citesti o carte, poti avea diferite tipuri de trairi, insa cea mai adanca, cred, este cea care te determina, la sfarsitul lecturii, sa strangi cartea la piept din dorinta, poate, de a prelungi trairea aceea profunda generata de ea. Fiecare isi exprima trairile in mod diferit, la mine trairile se materializeaza in linii, forme si culori, si mintea mea a fotografiat aceasta emotie cauzata de Inspira adanc! Expira! si a transpus-o in ceea ce avea sa fie coperta acestei carti. Doua suflete-pereche traind in acelasi univers pe care insa il inteleg si-l percep diferit, avand mijloace de exprimare distincte ca urmare a limitelor personale. Fiecare protejandu-si propria intimitate, propriile orgolii, cu sacrificii prea mari. O carte ca o spirala, care te invarte ametitor intr-un carusel al senzatiilor, explozii de meteoriti, alaiuri de broaste-testoase, iarba arsa, mirosul sarat al marii, natura intreaga si intregul univers in comuniune cu trairile complexe ale personajelor. Inspira adanc! Expira! este o carte pe care sa o strangi la piept, care-ti lasa un gust dulce-amar, care te supune meditatiei, te face sa-ti pui intrebari legate de tine, de lumea ta, de erorile personale si de sansa de a le corecta, cel putin pana la urmatoarea ploaie de meteoriti.” (Daniela Burdia, ilustrator)
„Intr-o dimineata mohorata de noiembrie, Monica, fetita mea, care pe atunci avea patru ani, a desenat chipul unui om suparat, conturandu-l insa din creion doar pe jumatate. Am intrebat-o atunci de ce i-a desenat fata asa. Mi-a raspuns senin: «Pentru ca pe acolo, unde nu e nimic, intra gandurile lui rele si triste...» Asa s-a nascut Inspira adanc! Expira!, din desenul unui copil minunat. Cativa ani mai tarziu, in luna decembrie, cand am scris cartea, cel care mi-a alimentat in permanenta energia, fiind sustinatorul meu neconditionat, a fost David, baiatul meu. Lor, acestor copii magici, le este dedicata cartea mea.” (Ciprian Albu, autor)
„E o poveste aici, veche poate de cand e lumea si pamantul. O replica a iubirii intr-o lume de hartie in care clipele se numara in pagini citite versus traite. La inceput e o iluzie a unei iubiri platonice. Dar Iubirea nu se multumeste niciodata cu putin. Vrea totul, cere totul, arde totul. Pentru ca poarta in ea amintirea perechii edenice. Si pentru ca nu o poti reface atat de usor, ramane doar caietul cu exercitii imperfecte, profund umane. Nostalgice dupa implinirea absoluta. Simti sfasierea la fiecare pas, ca o amprenta muzicala care moduleaza gravitatia afectiva a personajelor. Iar laitmotivul ploii de meteoriti, tip de experienta salvatoare, transcendentala, leaga destinele intr-o intamplare fericita a fiintei sau le incruciseaza aproape ironic si demonic drumurile, ii apropie si ii indeparteaza ca intr-un joc de sah in care miza este uneori stranie. Simbolurile cad frumos pe textura textului, impresioneaza prin naturalete, dar isi rezerva un substrat in plus de semnificatie. In cate feluri nu am putea oare recepta prezenta fatidica a miilor de broaste-testoase la ineditul spectacol stelar care schimba iremediabil destinele daca nu si ca o invocare a unor forte magice, capabile sa instaleze eternitatea ca singura karma care poate da o noua sansa principiului feminin si celui masculin, Yin si Yang? De aceea place atat de mult cartea lui Ciprian Albu. Pentru ca e despre viata asa cum e ea cu adevarat. Pentru ca totul e pe cat de simplu, pe atat de complicat. Si, mai ales, poate pentru ca e despre mine sau despre tine, despre cautarea sufletului-pereche in viata si dincolo de ea, despre Eros si Thanatos, despre chemari mai presus de inteles si de fire. Acestea sunt cateva dintre intrebarile care vor fi ramas ca ecou si dupa ce vei fi intors ultima fila a cartii. Iata de ce Inspira adanc! Expira! nu e doar o tehnica de respiratie necesara, ci si un stil de viata care are forta de regenerare. O carte rascolitoare de care nu vei uita prea curand.” (Alina Hucai, redactor)
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
- 74,25 leiPRP: 99,00 lei
- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
OPINIA CITITORILOR