Karma si bolile

Preț: 12,60 lei
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
Editura:

DESCRIERE

Legile sunt inexorabile, fie ca sunt lumesti, fie ca sunt dumnezeiesti. Ignorarea Codului Penal nu ofera ingaduiri in infractiune, si nici nu-l scuteste pe infractor de pedeapsa. Daca fura, ajunge la inchisoare. Daca ucide, este spanzurat. In acelasi mod, daca pacatuieste, sufera. Daca acest adevar al ordinii inevitabile a Legii cosmice ii este prezentat omului intr-o maniera distincta si foarte simpla, cel mai probabil nu-l ajuta si nu-l convinge sa renunte la vicii si sa urmeze virtutea, sa renunte la adharma (dezordinea, faradelegile, pacatele) si sa imbratiseze dharma (ordinea, datoria, virtutea). Aici intervine scopul acestui mic tratat despre karma si boala. El este limitat in special la formele fizice si mentale pe care le ia aceasta rasplata cereasca, si de asemenea la formele pe care le ia in acest plan lumesc. Caci omul modern este definit de mottoul „a crede inseamna a vedea” si aproape ca refuza sa vada ce pret teribil plateste omul in spitale si clinici pentru crimele comise impotriva dharmei.

Bolile pe care le suferim aici pe Pamant sunt toate rezultatele actiunilor noastre din vietile anterioare. Fiecare actiune are o reactiune proprie, si nicio actiune nu trece fara sa fie rasplatita intr-o maniera adecvata. Actiunile rele nu trec fara sa-si aduca efectele amare asupra celui care le faptuieste. Aici sunt prezentate doar cateva dintre conditiile jalnice in care omul este constrans sa traiasca din cauza faptelor sale nesabuite si pacatoase.

Iadurile nu sunt o fictiune imaginara, asa cum crede in mod obisnuit omul modern si rationalist. Empiristul crede doar in experienta contactului direct si considera ca omul nu se poate ridica mai sus decat ce-i dicteaza intelectul. Dar aceasta nu inseamna ca omul are motive sa treaca cu vederea faptele aflate mai presus de intelegerea sa. Nu avem niciun drept sa sustinem ca globul pamantesc este cea mai concreta realitate si ca alte realitati sunt doar niste aparente iluzorii. Stelele nu devin niste simple pete luminoase pe cer doar pentru ca noi le percepem astfel. Daca nu am vazut America, nu am niciun drept sa neg existenta acestei tari. Exista dovezi atat intuitive, cat si rationale, care ne fac sa acceptam existenta lumilor de dincolo, ce sunt cu totul diferite in structura si dimensiune.

Yoga Vasishtha spune ca Pamantul nostru este doar un atom intre multe alte lumi cu mult mai vaste, care exista dincolo de perceptia noastra, si ca este un gen de lume printre multe altele, cu totul diferite in toate privintele. Nu avem nicio autoritate sa ignoram descrierea oferita de Vasishtha referitoare la faptul ca exista lumi ce sunt alcatuite din materiale diferite, precum cupru, fier, aur etc., lumi pline de apa, lapte, sau lumi locuite de serpi, animale, diavoli, si asa mai departe. Nu este necesar ca doar fiintele umane sa locuiasca toate lumile si ca doar conditiile pamantesti sa predomine in toate sferele de existenta. Universul este o dezvaluire treptata a Absolutului Infinit in diverse grade de constiinta, care include toate tipurile de viata si experienta. Infinitul este marele Miracol, si nu putem estima ce anume prospera in pantecele lui! Noi, impreuna cu lumea noastra, nu suntem decat o particica infima din el. Exista multe familii in Infinit, iar Pamantul, iadul, Cerul, oamenii, animalele, zeii, diavolii etc. suntem cu totii copiii Sai, in diversele noastre grade de temperament si caracter. Absolutul variaza de la materia cea mai de jos la beatitudinea pura sau ananda, si intre acestea exista universul nesfarsit cu tot ceea ce contine. Si ele difera atat in natura lor individuala, cat si in ceea ce priveste continutul lor. Se spune ca fiintele se nasc intr-una dintre aceste lumi in conformitate cu actiunile lor, care dau roade ce pot fi culese doar in acea lume anume. Doar focul poate da caldura si doar mancarea poate potoli foamea. In acelasi mod, doar o anumita conditie si un anumit mediu ne pot permite sa culegem roadele unei actiuni specifice.

Desi pedeapsa nu se datoreaza neaparat maniei unei Fiinte Dumnezeiesti, se poate sustine ca este ceva necesar, prin insasi legea naturii: adica este necesar ca sufletul sa se manifeste intr-un trup potrivit experientei sale, determinate de actiunile trecute. Ca urmare, nu este deloc nerezonabila realitatea varietatii naturii lumilor. Este necesar sa ne amintim ca ceea ce este real este nevazut. Prin urmare, iadurile sunt la fel de reale precum regiunile lui Indra sau acest glob pamantesc al nostru. Ele sunt regiuni care difera doar in subtilitatea sferei lor de manifestare. Adica difera in gradul starii de constiinta revelata in cadrul lor. Suferinta impusa asupra pacatosilor, asa cum vom descrie mai departe, poate insemna fie o nastere actuala in astfel de regiuni, fie o experienta de suferinta egala cu cele enumerate aici, in orice alta stare de existenta, fie o viata pe Pamant cu tot felul de incurcaturi, in care fiinta trece prin diferite suferinte in mod direct sau prin intermediul altor fiinte.

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.2677 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.