La inceput era cuvantul: Meditatii evanghelice duminicale, Vol. I

Autorul paginilor ce urmeaza, preotul Dimitrie Balaur, s-a nascut la 4/17 septembrie 1903 in satul Rezeni, judetul Lapusna, din Basarabia (partea de rasarit a Moldovei) care, la acea vreme, facea parte din imperiul tarist, ce o anexase la 16/28 mai 1812. A facut seminarul rusesc pana in 1918 cand, la 27 martie/9 aprilie 1918, Basarabia s-a unit cu Romania.

A urmat Facultatea de Teologie si cea de Litere si Filosofie, (Limbi slave si Geografie), ambele finalizate cu „magna cum laude” la Bucuresti unde a ramas ca functionar la Sf. Sinod pana in 1936. A fost hirotonit preot in noaptea de Pasti, 1937, si a devenit consilier cultural al episcopiei Balti-Hotin. Cand, la 28 iunie 1940, Basarabia a fost cedata URSS, preotul Dimitrie Balaur s-a refugiat cu familia la Bucuresti, iar dupa un an s-a reintors in Basarabia, redevenita romaneasca, reluandu-si postul de la Episcopie.

In martie 1944 s-a refugiat a doua oara, intai la Caransebes, unde se retrasese Episcopia, apoi a venit la Bucuresti si a fost numit spiritual si profesor de liturgica la Seminarul „Nifon Mitropolitul”, unde a si locuit intr-o camera-muzeu dezafectata.

Prin nationalizarea din 11 iunie 1948, seminarul a fost desfiintat, ulterior daramat, iar el a fost numit preot la biserica nou construita si inca neterminata din Parcul Domeniilor (numita popular „Manastirea Casinˮ), primind ca locuinta, doua camarute in mansarda casei parohiale.

In primavara anului 1959, biserica a fost inchisa si preotul Balaur, impreuna cu preotul paroh cu familia sa, personalul bisericii (cantaret, ingrijitor) si vreo trei enoriasi, au fost arestati in „lotul Casin”. Prin sentinta nr.166 /8 septembrie 1959, a primit 12 ani temnita grea conform art.193 din C.P. pentru activitate intensa contra clasei muncitoare si 15 ani munca silnica conform art. 209, din C.P. pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prin agitatie, plus 8 ani degradare civica si confiscarea averii, urmand sa indeplineasca pedeapsa cea mai mare. A fost eliberat la 1 august 1964, prin decretul de gratiere 411/1964. La iesirea din inchisoare a slujit la biserica Sf. Vasile Cotroceni – Razoare (1965-1970), la biserica Sf. Vineri, de pe Bd. Titulescu (1970-1972) si la biserica Sf. Nicolae Buzesti (1972-1991), de unde a iesit la pensie, in urma incendiului bisericii din decembrie 1991. A mai slujit uneori la Biserica Sf. Ilie (Bulgara), invitat de preotul paroh, mai ales atunci cand acesta lipsea un timp, mergand in Bulgaria.

A plecat la Domnul in ziua de vineri, 19 aprilie 1996, de Izvorul Tamaduirii, dupa 59 de ani de preotie, si a fost inhumat in cimitirul Manastirii Cernica, luni, de Pastele Blajinilor.

In activitatea sa, in prima parte a vietii, a fost preocupat de viata culturala a Episcopiei, precum si de activitatea redactionala. A fost colaborator la revistele: Sezatoarea, Falticeni, 1920, Fantana Darurilor, Bucuresti, 1933, Misionarul, Chisinau, 1937-1940, Episcopia Hotinului, si Viata Crestina, Balti 1937-1940, Apostolul si Ortodoxia, Bucuresti 1940, Raza si Luminatorul, Chisinau si Bucuresti, 1937-1941, redactor la revista eparhiala Biserica Basarabeana, 1942-1944, Biserica Ortodoxa Romana, Bucuresti 1930-1936. Cu aceasta ocazie a publicat unele studii cu privire la literatura populara a Basarabiei, studii despre carti romanesti de slujba care au trecut Prutul, despre tipografia de la Caldarusani, din vremea mitropolitului Grigorie Dascalul (sec. XVIII), despre antologhioanele din 1766 , despre Pastele Blajinilor etc, a tradus doua carti din limba rusa, de educatie pentru tineret, care au fost publicate dupa 1989 (Casatoria si castitatea, de N. E. Neviadomski si Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, de pr. V. V. Zenkovski) si a tradus un volum de amintiri ale unui preot rus, Petru Vasilcovski, fugit din Transnistria in Romania, in 1935, ramas pana azi in manuscris, plus numeroase recenzii ale unor carti cu continut ortodox, note informative in domeniu etc.

Refugiile au redus activitatile sale culturale, iar in perioada 1944-1948, s-a ocupat de domeniul didactic, ca profesor la seminarul Nifon Mitropolitul.

In 1948, numit preot la biserica din Parcul Domeniilor, s-a daruit slujirii lui Dumnezeu si enoriasilor. A creat un cor bisericesc, condus de sotia sa, cor mult indragit de credinciosi, a introdus slujba Canonului Sf. Andrei Criteanul, si Liturghia Darurilor Inainte Sfintite, din Postul Mare, drept pentru care, neavand telefon la acea vreme, a batut strazile cartierului, pentru a chema pe credinciosi la slujba.

A inceput sa predice la liturghie, dar manuscrisele, unele rezumate si notatiile personale, pe foi volante sau caiete, in majoritate au fost luate de securitate in timpul numeroaselor si temeinicilor perchezitii ale securitatii.

Dupa venirea din inchisoare si-a reluat activitatea ca preot, slujind Liturghia in duminicile si sarbatorile de peste an, cand era de rand, si ca duhovnic si indrumator pentru enoriasi. A inceput prin a cumpara volume de la cei ce-si vindeau bibliotecile vechi si a imprumutat carti de teologie, dar si romane cu continut religios, traduse din limbi straine, inainte de 1944: Quo vadis, de H. Sienkiewics, Cheile imparatiei, de A. J, Cronin, Camasa lui Hristos, de Lloyd C. Douglas, cartile lui Giovanni Papini (Viata lui Iisus si Martorii patimilor) etc. Unele texte mai reduse ca volum le dactilografia el insusi sau le dadea cuiva sa le multiplice si eventual apoi le lega. Mai tarziu, cand a aparut xeroxul, multiplica unele carti, de exemplu Convertitii secolului XX si Viata dupa viata de Raymond Moody (tradusa din limba franceza de ginerele sau si de unii credinciosi). Multiplica uneori chiar si carti precum Hrana rece sau Masajul zilnic, tot in ideea de a sfatui si ajuta pe fiii sai duhovnicesti, pentru o buna sanatate trupeasca, alaturi de cea sufleteasca. Nepotul sau se mira ca preotul consuma atata energie pentru carti „laice”. Dar el, ca preot si duhovnic, stia ca nivelul spiritual al celor crescuti in vremea comunismului era scazut si le starnea setea de cunoastere si le deschidea, prin aceste lecturi mai usoare, setea pentru un nou orizont sufletesc, ca prim pas, in intoarcerea la Hristos. Credinciosii citeau cu interes si placere aceste carti, eventual le imprumutau mai departe, apoi le redadeau parintelui, si mai cereau altele si la un alt nivel. O doamna ii scrie in 1978: „Spusesem candva ca nu mai vreau carti de citit si-acum imi calc dorinta. Doresc o carte frumoasa, dar pe care sa nu mi-o cereti repede, apoi v-o aduc, fie la Sf. Biserica, fie acasa...”

Intr-o alta scrisoare, citim: „Mi-am hranit sufletul cu cele ce mi-ati dat si cred ca nimic nu am uitat; ceea ce am crezut de cuviinta am asternut pe albul hartiei, pentru a da mai departe. Si totusi, tot nu v-am dat tot, pentru ca venind astazi mama Dnei Emilia, i-am lasat, fara permisiunea D-voastra, cartea cu coperte tari, din viata Sfintilor... Va voi aduce-o si pe aceasta, dupa ce si dansa o va sorbi cu sete ca si mine. Si, vai! Va rog sa nu-mi mai dati carti, caci eu sunt lacoma si cand imi plac, citesc, recitesc, scriu si astfel supar pe cel ce a vrut sa-mi faca bine. Eu nu am cuvinte pentru a va multumi; in imensitatea aceasta nesfarsita de oameni, sunt destui care au un prisos de bunatate, simtind nevoia de a-l darui, cu toata dragostea celor din jur. Asa sunteti D-voastra si de aceea toata lumea, la care ma alatur si eu, va iubeste atat de mult” (1978).

Predica o considera un moment important, la sfarsitul Liturghiei, si insemnata in educatia religioasa a oamenilor crescuti in spirit, cel putin materialist, ca sa nu spunem categoric ateist, oameni care totusi mai veneau la biserica, participau la slujba si ascultau cuvantul lamuritor al preotului. Mai ales ca in librarii nu exista literatura religioasa, radioul si apoi televizorul prezentau numai emisiuni laice, eventual ateiste. Citea mult din scrierile Sfintilor Parinti, ale teologilor, romani sau straini, multi rusi (cunoscand bine limba rusa) isi facea notite, compunea textul pe care-l dactilografia dar, bineinteles, vorbea liber, cu grija pentru a lamuri cat mai bine textul evanghelic, straduindu-se sa nu se abata de la subiect si sa nu lungeasca predica, pentru a nu obosi pe ascultatorul neobisnuit a se concentra un timp mai indelungat pe un continut teologic putin cunoscut si care pleca acasa, retinand astfel esentialul. Uneori Evanghelia duminicala citita (o parabola expusa de Iisus, o minune relatata de unul sau mai multi evanghelisti) avea mai multe idei importante, si atunci prefera sa analizeze in profunzime, numai unul dintre aspecte, pentru o mai buna intelegere a continutului pildei sau evenimentului consemnat si a nu incarca predica cu prea multe idei diferite, greu de retinut. Asa se explica doua sau trei meditatii oarecum diferite unele de altele, pe acelasi text biblic, expuse in diferiti ani, cand era de rand, tocmai in scopul de a sublinia una din ideile esentiale ale Evangheliei zilei.

In afara de aceasta, erau credinciosi care veneau cu intrebari, la biserica sau, daca nu se puteau deplasa, ii scriau pe carti postale nelamuririle lor, pentru a intelege unele texte mai greu de descifrat, sau cu un caracter simbolic care parea obscur.. .

Iata, de pilda, intr-o scrisoare din 1975, gasim: „Va rog sa-mi talmaciti versetul 34, Luca XIV, si anume Bun lucru este sarea, dar daca si sarea se va strica, cu ce va fi dreasa etc. In nadejdea ca nu abuzez de timpul Dvs., va rog sa credeti ca in nestiinta mea, nu gasesc explicatia potrivita.” In alta scrisoare citim: „In Luca 16, verset 8-11 – Parabola iconomului necredincios – ca a lucrat cu ghibacie (caci fiii veacului acesta sunt mai ghibaci decat fiii luminii), se da sfatul Faceti-va prieteni cu bogatia nedreapta ca atunci cand veti saraci sa va primeasca aceia in lacasurile vesnice. Cunosc cat este de pretios timpul si de aceea va cer inca o data iertare, cu deosebit respect si multa recunostinta.” O alta intrebare se refera la spita neamului lui Iisus Hristos: „De trei ori cate paisprezece generatii... , Pentru ce se face aceasta enumerare... cand El vine din cer, fiind Fiul lui Dumnezeu, si se intrupeaza din Maria Fecioara, aleasa din toate neamurile...”

La unele intrebari am gasit ciorne de raspuns pentru clarificarea unor probleme puse de unii cititori al Noului Testament. Unele adaosuri de la sfarsitul unor predici duminicale prezentate mai departe sunt un raspuns la unele din intrebarile puse de credinciosi. De asemenea unele persoane intreaba despre anumiti sfinti stiuti sau mai putin cunoscuti. Din aceste manuscrise am selectat textele pe care le-am considerat mai importante pentru marea masa de credinciosi.

Parintele Balaur scria la masina textul meditatiei, pe hartie format A4 (2 x A5), la un rand, in 4-5 exemplare, cu copie indigo. Apoi punea paginile respective in ordine, adauga o foaie alba, drept coperta, pe care era scris: „Duminica a 2-a (a 3-a, a 4-a) din Post (sau dupa Rusalii sau Pasti)ˮ, data, uneori nota autorul din care se inspira. Mijlocul paginilor A4 il cosea apoi cu ata, realizand un fel de brosura de 4-6 pagini... In general, adauga initialele celor carora le dadea textul. Apoi dadea brosura fie in biserica, fie trimitea textul prin posta sau se deplasa el insusi acasa la enoriasi.

Am gasit scrisori de raspuns: „Am citit cu deosebit interes instructivele predici pe care ati avut bunavointa si dragostea de a mi le trimite: biruinta credintei... pilda femeii cananeence, vindecarea celor zece leprosi... le pastrez cu pietate, alaturi de celelalte primite, urmand sa le recitesc, spre marele folos duhovnicesc al meu si al altora pe care Dumnezeu mi-i va arata ca le pot incredinta...” (1976). Un alt raspuns: „Multumiri... pentru darurile duhovnicesti in numar de 6 (sase) pe care bunatatea D-tale... a binevoit sa mi le expedieze prin bunavointa onoratei Doamna Balaur...” Un alt raspuns: „Va multumesc miscat pentru marea Dvs. bunatate de a-mi trimite chiar acasa 3 predici duhovnicesti atat de pretioase si binefacatoare sufletului meu.”

In ultimii ani, unii credinciosi, mai inzestrati tehnic, inregistrau predicile si uneori ii trimiteau textul dactilografiat.

Izvoarele de inspiratie, paginile Sfintilor Parinti, dar si scrierile unor preoti sau laici, multe din literatura slava, care-i erau familiare inca de pe vremea scolii, sunt uneori semnalate pe text, dar am gasit si o scrisoare adresata unui credincios, in care enumera o parte din sursele folosite. Astfel mentioneaza pe „Sfantul Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (398-404) si autorul Sfintei Liturghii care-i poarta numele, Fericitul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, grec, de origine din Halkis, Episcopul Mihail din Kursk (1882-1887), Sf. Dimitrie al Rostovului, P.S. Nicolae Crutitchi, mitropolitul Moscovei, Alexandru Lopuhin, profesor la Teologia din Petersburg” etc. Adaugam pr. A. D. Ghilearevski, pr. M. Gr. Diacenco, pr. I. V. Tolmacev, prof. S. V. Bulgacov si B. M. Gladcov, pr. Nicolae Arseniev, prot. V Baganov, dar si pr. Dumitru Staniloae, pr. Toma Chiricuta, pr. Ioan Malaescu, 1914, pictorita si scriitoarea Olga Greceanu etc., precum si clerici catolici Henri Didon, W. Farrar, Rafael Haag, protestanti, Peter Trutza, sau intelectuali laici, ca prof. Simion Mehedinti, George Valsan, dr. Alexis Carrel etc., din ale caror lucrari extragea idei conforme cu credinta ortodoxa.

„Brosurile” adunate de pe masa sa de lucru sau din podul casei au fost scrise intre anii 1970 si 1991. Mai exista multe fragmente de manuscrise, notite, unele mult mai vechi, diverse citate, dar care, nefiind incluse intr-un text continuu si coerent, nu am indraznit sa le prelucram noi si sa le dam o forma definitiva pentru informare; pe unele le-am consemnat in textul de fata, ca idei de meditat.

Asadar, continutul paginilor ce urmeaza reprezinta, intr-un fel, testamentul unui preot care, in ultima perioada a vietii lui, l-a gandit pentru credinciosii sai dragi, lipsiti de o educatie religioasa, in vremea comunismului, Sotul meu a inceput copierea textelor pe computer, la un deceniu dupa plecarea parintelui dintre noi, cu gandul ca acestea sa nu se piarda si osteneala autorului sa nu fie zadarnica si, cu trecerea anilor, a fost continuata de mine. Credinciosul de azi nu mai stie ca, acum cateva decenii, a merge la biserica era un act de curaj, facut cat mai discret, iar satisfacerea setei de cunoastere a invataturii crestine era un lucru greu, daca nu imposibil, caci putini oameni aveau posibilitati de a se cultiva in acest domeniu, mai ales daca veneau din familii fara educatie religioasa. Colindele reprezentau si ele o activitate subversiva si nu se pomenea despre ele in societate, la radio sau in presa, erau ascultate numai in biserica, la sfarsitul liturghiei de Craciun, drept pentru care am inclus si o explicare a lor, prezentata de dirijoarea corului, Doamna Minodora Balaur, precum si lista colindelor romanesti populare, in general aranjate de compozitori cunoscuti, dar si unele colinde din alte tari, cantate de corul nostru.

E adevarat ca acum sursele de cunoastere a textelor bogatiei ortodoxe se gasesc mai usor decat in vremurile comuniste: carti, reviste, in librarii de profil, emisiuni televizate, filme documentare cu continut religios. Insa am socotit ca adunarea intr-un volum a unor meditatii evanghelice din duminicile de peste an, tinute acum 30-50 de ani, usureaza intelegerea si participarea la succesiunea sarbatorilor calendarului ortodox a credinciosilor fara o cultura teologica temeinica, dar ocupati cu serviciul si obligatiile zilnice si lipsiti de o baza de educatie crestina minima.

In ceea ce priveste ordonarea meditatiior, am socotit sa le prezentam conform calendarului (si nu in functie de anii cand au fost scrise si predicate, unele reluate, in alti ani, dar neconsemnate), pornind de la Penticostar (din Duminica Pastilor pana in Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminica dupa Cincizecime), continuand cu Octoihul (din Duminica Tuturor Sfintilor si pana in Duminica Vamesului si Fariseului) si incheind cu Triodul de la Duminica Vamesului si Fariseului, cu trei saptamani inainte de inceputul Postului Mare, continand cu duminicile Postului pana la Florii). La sfarsit am adaugat cateva predici din sarbatori importante din cursul anului si unele subiecte care nu apar in evangheliile duminicale, dar care au fost cerute de credinciosi.

Din succesiunea dupa calendar lipsesc unele predici finalizate, sau altele sunt doar note de predica sau trimiteri la evanghelii cu subiect similar, dar dupa un alt evanghelist, decat cel din duminica respectiva si trecute in calendar in alta duminica. Nu stim daca cele lipsa nu le-a scris sau daca, posibil, nu a mai ramas nici un exemplar la autor. Unele predici sau note „de meditat” sunt nedatate, deci putem presupune fie ca n-au fost prezentate la sfarsitul Liturghiei, ci erau doar idei de dezvoltat, fie au fost trimise unor persoane care au cerut lamuriri.

Unii cunoscuti, afland de aceasta initiativa, de a rescrie aceste texte dactilografiate, ne-au cerut sa le trimitem predicile prin internet (ba, au dorit sa participe chiar financiar la publicarea lor), intarindu-ne convingerea ca, astazi, dupa 3-5 decenii de la scrierea lor, aceste meditatii asupra evangheliilor duminicale isi pastreaza valoarea si sunt utile credinciosilor smeriti si bucurosi sa inteleaga cuvantul Domnului.

Este justificarea aparitiei volumului de fata.

Elena Teodoreanu   

OPINIA CITITORILOR