Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati in URSS - Marturii
Alertă stoc
DESCRIERE
Despre deportare cum ar trebui sa se scrie? Eu am trei nepoti. Si cand le spun cum m-am nascut, unde si cum s-au cunoscut bunicii lor, parintii mei adica, ei spun„asta nu se poate!”. Stiu ca a fost asa, stiu ca nu mint, dar nu le vine sa creada ca au fost posibile asemenea lucruri. Dar nu se poate scrie istoria nici asa cum s-a scris. Unde natiunea rusa e cea buna, iar cea germana cea rea. De fapt, Stalin a omorat in lagarele lui de concentrare mai multi oameni decat a omorat Hitler. Nici astia n-au fost sfinti. Deportarea n-a fost o poveste. Deportarea a fost de azi pe maine. Oamenii au murit de foame, au murit de sete, au murit de boli... Oameni nevinovati. Svabii din Banat n-au vrut razboi. De aici i-au luat si au format Divizia„Prinz Eugen”.Pentru faptele omului politic– ca-l cheama Stalin sau ca-l cheama Hitler– sufera omul de rand. Stefan Mlynarzek (Germania)
Oamenii de poveste
Aceste persoane au ramas cu rani adanci in suflet. Mai sunt putini, timpul ii macina pe toti, pe rand. Dar vor ramane mereu oamenii de poveste din sufletul celor care le-au ascultat istoria. Sunt persoane cu traume coplesitoare aduse inca din adolescenta si prezente toata viata care te fac sa vezi lumea cu alti ochi si te lasa sa lacrimezi la amintirea lor abia exprimata in cuvinte. Fara sa mai ai prea multe de spus la astfel de relatari adaugam ca„trebuia sa o faca cineva si pe asta!” Anamaria Merce (Romania)
Valurile deportarii in arhivele istorice
Memoria deportarii etnicilor germani din Romania in Uniunea Sovieticaa fost conservatacu predilectie la nivelul comunitatii. Dupa1990, forumurile locale ale germanilor din Romania, dar si asociatiile din Germania, au editat unele volume continand amintiri ale deportatilor. Mai putin tratata in istoriografia de limbaromana, tema poate fi reevaluata astazi, cu ajutorul documentelor pastrate in mai multe fonduri arhivistice. In anii 1944-1945, ca forma de reparatii de razboi, decidentii sovietici au deportat in Donbas si in Urali germani din URSS, Romania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria. In ciuda protestelor Guvernului Radescu, masura s-a aplicat deci si in Romania, in lunile ianuarie-februarie 1945. Aproximativ 70.000 de sasi si svabi din Transilvania, respectiv Banat, au fost obligati sa munceasca in conditii inumane, fara ingrijire sanitara, prost hraniti si imbracati, in mine de carbune si cariere de piatra, in colhozuri si in constructii.
Germanii din URSS, primii deportati
Calvarul etnicilor germani din centrul si estul Europei a fost anuntat de masurile luate in Uniunea Sovietica, imediat dupa declansarea campaniei din est, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La 28 august 1941– ca masura preventiva si nu punitiva, dupa cum se preciza– sovieticii au adoptat un decret prin care populatia germana din U.R.S.S., aproximativ 1,2 milioane de indivizi, a fost stramutata in Siberia si in Kazahstan. Conform decretului, deportatii aveau dreptul sa ia cu ei bunuri in greutate de maximum 200 kilograme, respectiv 1 tona de familie. In fiecare tren trebuia rezervat un vagon separat pentru echipa medicala, alcatuita dintr-un medic si doua surori. In realitate, aceste prevederi nu s-au respectat. Germanii au avut cel mult doua ore la dispozitie pentru a strange haine si alimente de stricta necesitate. Celor mai multi li s-a refuzat sa ia provizii pentru o luna de zile. Din surghiunul la care i-a obligat statul sovietic, ei s-au intors in mai multe valuri, pana in 13 decembrie 1955. Spre finele conflagratiei mondiale, s-a desfasurat al doilea val al deportarii etnicilor germani originari din Uniunea Sovietica. Victime au fost cei stramutati in vest de autoritatile celui de-al Treilea Reich. Ei au fost repatriati impotriva vointei lor, si au fost folositi la munca fortata. In aceasta situatie s-au aflat 203.706 germani sovietici, internati in lagare si colonii speciale in perioada septembrie-decembrie 1945.
Simultan, au fost deportati etnici germani din tarile est-europene intrate in sfera de influenta a Armatei Rosii, ceea ce conteaza drept al treilea val de deportari. Inca din 1943, in Uniunea Sovietica se vehicula ideea folosirii germanilor la reconstructia economicaa U.R.S.S., ca forma de recompensa pentru distrugerile cauzate prin invazia nazista. Profesorul Eugen Samuilovici Varga, economist marxist de origine maghiara, seful unui institut de politici economice moscovit, a lansat printre primii aceasta ipoteza. Cereri asemanatoare s-au formulat si in alte state afectate de razboiul declansat de Adolf Hitler, precum Franta, Belgia si Olanda. Chiar si in Extremul Orient, in China si in Coreea, au existat voci care au cerut folosirea japonezilor la reconstructia economica.
La 9 octombrie 1943, Maxim Maximovici Litvinov, adjunctul Comisarului Poporului pentru Externe, in nota intitulata„Relatiile cu Germania si alte tari inamice din Europa”, a amintit posibilitatea despaguburilor de razboi din partea Germaniei prin folosirea la reparatii a populatiei germane. Propunerea sovietica a fost reluata pe canale diplomatice, prin Ivan Mihailovici Maisky, ambasadorul sovietic in Marea Britanie, in luna octombrie 1944.
Din momentul in care soldatii rusi au patruns in Balcani, au aparut si parghiile transpunerii in practica a acestei decizii. La 23 august 1944, Romania a intors armele impotriva statelor Axei, rasturnand de la putere pe Maresalul Ion Antonescu. Abia in noaptea de 12/13 septembrie 1944 s-a semnat armistitiul intre Romania si Puterile Aliate, prin care a incetat starea de razboi intre cele doua parti. Conform conventiei semnate cu acel prilej, prin art. 18, s-a infiintat Comisia Aliata de Control (C.A.C.), aflata sub ordinele Inaltului Comandament Sovietic. In perioada urmatoare, aceasta institutie a avut un rol foarte important in afacerile militare si politice ale statului roman.
In toamna anului 1944, dupace trupele Armatei Rosii au patruns in Transilvania si in Banat, germanii au fost impartiti in mai multe categorii, in functie de activitatea politica din trecut. Membrii organizatiilor militare germane (Waffen SS, Organizatia„Todt”) au fost trimisi in lagare de prizonieri, iar cei lipsiti de activitate politica si militara au fost intrebuintati la„munca de folos obstesc”: saparea transeelor, dezafectarea unor locatii, in transporturi, la munci agricole, pentru repararea si construirea drumurilor, soselelor si a cailor ferate s.a. Din cauza grelelor conditii de lucru, multi dintre ei s-au imbolnavit.„Dar ceea ce este mai grav este imprejurarea ca familiile acestor concentrati pentru munca in folosul statului au fost expusi celor mai grele privatiuni si chiar mizeriei, fiindca statul n-a retribuit munca lor”, se precizeaza intr-un memoriu redactat de conducerea comunitatii germane.
Iugoslavia, Ungaria, Romania
In jur de 13.000 germani din Iugoslavia au fost deportati in Uniunea Sovietica inca din lunile octombrie-noiembrie 1944. Romania a inceput deportarile abia in ianuarie 1945. In Conventia de Armistitiu incheiata la 12 septembrie 1944, nu era mentionata nici o masura punitiva fata de germani, desi, in epoca au existat zvonuri ca deportarea era prevazuta intr-o clauza secreta.
In 16 decembrie 1944, Comitetul de Stat pentru Aparare sovietic a emis Ordinul nr. 7.161, prin care urmau sa fie deportati barbatii cu varste cuprinse intre 17 si 45 ani, respectiv femeile cu varste cuprinse intre 18 si 30 ani, de origine germana, din mai multe tari est si central europene: Romania, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria si Cehoslovacia.
Cererea sovieticilor referitoare la populatia germana apta de munca a surprins autoritatile romane. Amanunte despre reactia guvernului Nicolae Radescu detinem din corespondenta diplomatilor americani acreditati la Bucuresti. La 4 ianuarie 1945, Burton Berry, trimisul Statelor Unite ale Americii in Romania, a adresat o telegrama Secretarului de Stat, la Washington. El scria ca, in urma cu o zi, ministrul roman al Afacerilor Externe, Constantin Visoianu, greatly disturbed (profund socat/ravasit, n.a.) primise o solicitare din partea generalului rus Vladislav Petrovici Vinogradov, vicepresedintele C.A.C. In mod imperativ, Guvernului roman i se cerea intocmirea, pana la 15 ianuarie 1945, a listelor cu cetatenii de origine germana, in scopul trimiterii acestora in Uniunea Sovietica. Pentru transport, Vinogradov cerea 5.000 de vagoane. In telegrama sa, Berry nota ca executivul roman protestase impotriva acestei solicitari, care nu era prevazuta in Conventia de Armistitiu. La 4 ianuarie 1945, insusi Nicolae Radescu, presedintele Consiliului de Ministri, printr-un mesaj personal, a confirmat lui Berry cele intamplate. Initial, Guvernul roman s-a opus acestei masuri dure, invocand trei argumente: de naturaeconomica(importanta elementului sas si svabesc pentru economia romaneasca), umanitarasi legala(nu era prevazuta in Conventia de Armistitiu).
La 6 ianuarie 1945, Comisia Aliata de Control a adoptat Ordinul nr. 031, inaintat guvernului Romaniei, prin care se cerea mobilizarea la muncaa populatiei germane (barbatii intre 17 si 45 ani si femeile intre 18 si 30 ani). O singuraexceptie se admitea, pentru mamele care aveau in ingrijire copii de pana la un an.
Proteste formale
In aceasta perioada, liderii comunitatii germane, Hans Otto Roth si Rudolf Brandsch, si I. Constantinescu, presedintele Societatii Nationale de Crucea Rosie, au presat guvernul sarefuze executarea acestei masuri. In 13, respectiv 15 ianuarie 1945, insusi prim-ministrul Romaniei, gen. Nicolae Radescu a remis gen. Vinogradov douanote de protest. Inaltul demnitar roman a reluat argumentele sale:„Acesti lucratori, al cator numar se mai ridica astazi la o jumatate de milion, se afla stabiliti in tara de vreme indelungata (7 veacuri pentru cei din Transilvania, 2 veacuri pentru cei din Banat), ca ei se afla prin aceasta atat de integrati in complexul de viata al neamului romanesc incat alcatuiesc o adevarata parte organica a acestuia si ca, in consecinta, smulgerea lor, fie si vremelnica, din mediul lor firesc, ar aduce in toate ramurile de activitate a tarii (aparat de stat, armata, industrie, comert, banci, agricultura etc.) o grava si adesea ireparabila perturbatiune”. Datorita interventiilor lui Radescu, au fost exceptate, de la aplicarea ordinului cateva categorii de populatie precum muncitorii industriali calificati, femeile germane casatorite cu romani, calugarii si calugaritele, cei inapti pentru munca fizica. In realitate, nici aceste exceptii nu au fost respectate in totalitate.
Se pare ca primele deportari au inceput la 10 ianuarie 1945, la Bucuresti, de unde au fost ridicate 2.000 de persoane. A doua zi, doar„Viitorul”, ziarul Partidului National Liberal (PNL), a publicat un editorial pe aceasta tema. De altfel, cu o zi in urma, Dinu Bratianu, presedintele PNL, protestase impotriva deciziei, pe care o cataloga drept o„discriminare rasiala”.
Operatiunile s-au desfasurat conform recomandarii C.A.C. In fiecare resedintade judet, un ofiter sovietic, sprijinit de Politie si de autoritatile de stat, coordona misiunea colectarii persoanelor. Etnicii germani erau predati Legiunii de Jandarmi si condusi la locurile de adunare (scoli, camine culturale, licee) din orase si comune mari, in apropierea carora erau amplasate statii de cale ferata. Sefii organelor locale de judet si politistii intocmeau tabele nominale pe localitati, care erau trimise apoi Subsecretariatului de Stat al Politiei, in cate doua exemplare, prin D.G.P. Conform directivelor, fiecare persoana putea lua cu ea maximum 200 kg de bunuri, constand in haine, lenjerie, veselasi alimente pentru 15 zile.
Sub paza stricta, germanii au fost transportati cu camioane si carute la garniturile de tren. Au fost urcati in vagoane de transportat animale, in grupuri de pana la 30 de persoane. Pe diverse rute, deportatii au fost expediati in Uniunea Sovietica, dupa calatorii ce au durat intre doua si patru saptamani, functie de lagarul-destinatie. La granita dintre Romania si URSS, deportatii au fost transbordati in alte vagoane, adaptate cailor ferate rusesti cu ecartament larg... (Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu)
Nr. de pagini : 306
Anul aparitiei : 2012
Autori: Betea, Lavinia; Diac, Cristina; Mihai, Florin-Razvan; Tiu, Ilarion
Oamenii de poveste
Aceste persoane au ramas cu rani adanci in suflet. Mai sunt putini, timpul ii macina pe toti, pe rand. Dar vor ramane mereu oamenii de poveste din sufletul celor care le-au ascultat istoria. Sunt persoane cu traume coplesitoare aduse inca din adolescenta si prezente toata viata care te fac sa vezi lumea cu alti ochi si te lasa sa lacrimezi la amintirea lor abia exprimata in cuvinte. Fara sa mai ai prea multe de spus la astfel de relatari adaugam ca„trebuia sa o faca cineva si pe asta!” Anamaria Merce (Romania)
Valurile deportarii in arhivele istorice
Memoria deportarii etnicilor germani din Romania in Uniunea Sovieticaa fost conservatacu predilectie la nivelul comunitatii. Dupa1990, forumurile locale ale germanilor din Romania, dar si asociatiile din Germania, au editat unele volume continand amintiri ale deportatilor. Mai putin tratata in istoriografia de limbaromana, tema poate fi reevaluata astazi, cu ajutorul documentelor pastrate in mai multe fonduri arhivistice. In anii 1944-1945, ca forma de reparatii de razboi, decidentii sovietici au deportat in Donbas si in Urali germani din URSS, Romania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria. In ciuda protestelor Guvernului Radescu, masura s-a aplicat deci si in Romania, in lunile ianuarie-februarie 1945. Aproximativ 70.000 de sasi si svabi din Transilvania, respectiv Banat, au fost obligati sa munceasca in conditii inumane, fara ingrijire sanitara, prost hraniti si imbracati, in mine de carbune si cariere de piatra, in colhozuri si in constructii.
Germanii din URSS, primii deportati
Calvarul etnicilor germani din centrul si estul Europei a fost anuntat de masurile luate in Uniunea Sovietica, imediat dupa declansarea campaniei din est, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La 28 august 1941– ca masura preventiva si nu punitiva, dupa cum se preciza– sovieticii au adoptat un decret prin care populatia germana din U.R.S.S., aproximativ 1,2 milioane de indivizi, a fost stramutata in Siberia si in Kazahstan. Conform decretului, deportatii aveau dreptul sa ia cu ei bunuri in greutate de maximum 200 kilograme, respectiv 1 tona de familie. In fiecare tren trebuia rezervat un vagon separat pentru echipa medicala, alcatuita dintr-un medic si doua surori. In realitate, aceste prevederi nu s-au respectat. Germanii au avut cel mult doua ore la dispozitie pentru a strange haine si alimente de stricta necesitate. Celor mai multi li s-a refuzat sa ia provizii pentru o luna de zile. Din surghiunul la care i-a obligat statul sovietic, ei s-au intors in mai multe valuri, pana in 13 decembrie 1955. Spre finele conflagratiei mondiale, s-a desfasurat al doilea val al deportarii etnicilor germani originari din Uniunea Sovietica. Victime au fost cei stramutati in vest de autoritatile celui de-al Treilea Reich. Ei au fost repatriati impotriva vointei lor, si au fost folositi la munca fortata. In aceasta situatie s-au aflat 203.706 germani sovietici, internati in lagare si colonii speciale in perioada septembrie-decembrie 1945.
Simultan, au fost deportati etnici germani din tarile est-europene intrate in sfera de influenta a Armatei Rosii, ceea ce conteaza drept al treilea val de deportari. Inca din 1943, in Uniunea Sovietica se vehicula ideea folosirii germanilor la reconstructia economicaa U.R.S.S., ca forma de recompensa pentru distrugerile cauzate prin invazia nazista. Profesorul Eugen Samuilovici Varga, economist marxist de origine maghiara, seful unui institut de politici economice moscovit, a lansat printre primii aceasta ipoteza. Cereri asemanatoare s-au formulat si in alte state afectate de razboiul declansat de Adolf Hitler, precum Franta, Belgia si Olanda. Chiar si in Extremul Orient, in China si in Coreea, au existat voci care au cerut folosirea japonezilor la reconstructia economica.
La 9 octombrie 1943, Maxim Maximovici Litvinov, adjunctul Comisarului Poporului pentru Externe, in nota intitulata„Relatiile cu Germania si alte tari inamice din Europa”, a amintit posibilitatea despaguburilor de razboi din partea Germaniei prin folosirea la reparatii a populatiei germane. Propunerea sovietica a fost reluata pe canale diplomatice, prin Ivan Mihailovici Maisky, ambasadorul sovietic in Marea Britanie, in luna octombrie 1944.
Din momentul in care soldatii rusi au patruns in Balcani, au aparut si parghiile transpunerii in practica a acestei decizii. La 23 august 1944, Romania a intors armele impotriva statelor Axei, rasturnand de la putere pe Maresalul Ion Antonescu. Abia in noaptea de 12/13 septembrie 1944 s-a semnat armistitiul intre Romania si Puterile Aliate, prin care a incetat starea de razboi intre cele doua parti. Conform conventiei semnate cu acel prilej, prin art. 18, s-a infiintat Comisia Aliata de Control (C.A.C.), aflata sub ordinele Inaltului Comandament Sovietic. In perioada urmatoare, aceasta institutie a avut un rol foarte important in afacerile militare si politice ale statului roman.
In toamna anului 1944, dupace trupele Armatei Rosii au patruns in Transilvania si in Banat, germanii au fost impartiti in mai multe categorii, in functie de activitatea politica din trecut. Membrii organizatiilor militare germane (Waffen SS, Organizatia„Todt”) au fost trimisi in lagare de prizonieri, iar cei lipsiti de activitate politica si militara au fost intrebuintati la„munca de folos obstesc”: saparea transeelor, dezafectarea unor locatii, in transporturi, la munci agricole, pentru repararea si construirea drumurilor, soselelor si a cailor ferate s.a. Din cauza grelelor conditii de lucru, multi dintre ei s-au imbolnavit.„Dar ceea ce este mai grav este imprejurarea ca familiile acestor concentrati pentru munca in folosul statului au fost expusi celor mai grele privatiuni si chiar mizeriei, fiindca statul n-a retribuit munca lor”, se precizeaza intr-un memoriu redactat de conducerea comunitatii germane.
Iugoslavia, Ungaria, Romania
In jur de 13.000 germani din Iugoslavia au fost deportati in Uniunea Sovietica inca din lunile octombrie-noiembrie 1944. Romania a inceput deportarile abia in ianuarie 1945. In Conventia de Armistitiu incheiata la 12 septembrie 1944, nu era mentionata nici o masura punitiva fata de germani, desi, in epoca au existat zvonuri ca deportarea era prevazuta intr-o clauza secreta.
In 16 decembrie 1944, Comitetul de Stat pentru Aparare sovietic a emis Ordinul nr. 7.161, prin care urmau sa fie deportati barbatii cu varste cuprinse intre 17 si 45 ani, respectiv femeile cu varste cuprinse intre 18 si 30 ani, de origine germana, din mai multe tari est si central europene: Romania, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria si Cehoslovacia.
Cererea sovieticilor referitoare la populatia germana apta de munca a surprins autoritatile romane. Amanunte despre reactia guvernului Nicolae Radescu detinem din corespondenta diplomatilor americani acreditati la Bucuresti. La 4 ianuarie 1945, Burton Berry, trimisul Statelor Unite ale Americii in Romania, a adresat o telegrama Secretarului de Stat, la Washington. El scria ca, in urma cu o zi, ministrul roman al Afacerilor Externe, Constantin Visoianu, greatly disturbed (profund socat/ravasit, n.a.) primise o solicitare din partea generalului rus Vladislav Petrovici Vinogradov, vicepresedintele C.A.C. In mod imperativ, Guvernului roman i se cerea intocmirea, pana la 15 ianuarie 1945, a listelor cu cetatenii de origine germana, in scopul trimiterii acestora in Uniunea Sovietica. Pentru transport, Vinogradov cerea 5.000 de vagoane. In telegrama sa, Berry nota ca executivul roman protestase impotriva acestei solicitari, care nu era prevazuta in Conventia de Armistitiu. La 4 ianuarie 1945, insusi Nicolae Radescu, presedintele Consiliului de Ministri, printr-un mesaj personal, a confirmat lui Berry cele intamplate. Initial, Guvernul roman s-a opus acestei masuri dure, invocand trei argumente: de naturaeconomica(importanta elementului sas si svabesc pentru economia romaneasca), umanitarasi legala(nu era prevazuta in Conventia de Armistitiu).
La 6 ianuarie 1945, Comisia Aliata de Control a adoptat Ordinul nr. 031, inaintat guvernului Romaniei, prin care se cerea mobilizarea la muncaa populatiei germane (barbatii intre 17 si 45 ani si femeile intre 18 si 30 ani). O singuraexceptie se admitea, pentru mamele care aveau in ingrijire copii de pana la un an.
Proteste formale
In aceasta perioada, liderii comunitatii germane, Hans Otto Roth si Rudolf Brandsch, si I. Constantinescu, presedintele Societatii Nationale de Crucea Rosie, au presat guvernul sarefuze executarea acestei masuri. In 13, respectiv 15 ianuarie 1945, insusi prim-ministrul Romaniei, gen. Nicolae Radescu a remis gen. Vinogradov douanote de protest. Inaltul demnitar roman a reluat argumentele sale:„Acesti lucratori, al cator numar se mai ridica astazi la o jumatate de milion, se afla stabiliti in tara de vreme indelungata (7 veacuri pentru cei din Transilvania, 2 veacuri pentru cei din Banat), ca ei se afla prin aceasta atat de integrati in complexul de viata al neamului romanesc incat alcatuiesc o adevarata parte organica a acestuia si ca, in consecinta, smulgerea lor, fie si vremelnica, din mediul lor firesc, ar aduce in toate ramurile de activitate a tarii (aparat de stat, armata, industrie, comert, banci, agricultura etc.) o grava si adesea ireparabila perturbatiune”. Datorita interventiilor lui Radescu, au fost exceptate, de la aplicarea ordinului cateva categorii de populatie precum muncitorii industriali calificati, femeile germane casatorite cu romani, calugarii si calugaritele, cei inapti pentru munca fizica. In realitate, nici aceste exceptii nu au fost respectate in totalitate.
Se pare ca primele deportari au inceput la 10 ianuarie 1945, la Bucuresti, de unde au fost ridicate 2.000 de persoane. A doua zi, doar„Viitorul”, ziarul Partidului National Liberal (PNL), a publicat un editorial pe aceasta tema. De altfel, cu o zi in urma, Dinu Bratianu, presedintele PNL, protestase impotriva deciziei, pe care o cataloga drept o„discriminare rasiala”.
Operatiunile s-au desfasurat conform recomandarii C.A.C. In fiecare resedintade judet, un ofiter sovietic, sprijinit de Politie si de autoritatile de stat, coordona misiunea colectarii persoanelor. Etnicii germani erau predati Legiunii de Jandarmi si condusi la locurile de adunare (scoli, camine culturale, licee) din orase si comune mari, in apropierea carora erau amplasate statii de cale ferata. Sefii organelor locale de judet si politistii intocmeau tabele nominale pe localitati, care erau trimise apoi Subsecretariatului de Stat al Politiei, in cate doua exemplare, prin D.G.P. Conform directivelor, fiecare persoana putea lua cu ea maximum 200 kg de bunuri, constand in haine, lenjerie, veselasi alimente pentru 15 zile.
Sub paza stricta, germanii au fost transportati cu camioane si carute la garniturile de tren. Au fost urcati in vagoane de transportat animale, in grupuri de pana la 30 de persoane. Pe diverse rute, deportatii au fost expediati in Uniunea Sovietica, dupa calatorii ce au durat intre doua si patru saptamani, functie de lagarul-destinatie. La granita dintre Romania si URSS, deportatii au fost transbordati in alte vagoane, adaptate cailor ferate rusesti cu ecartament larg... (Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu)
Nr. de pagini : 306
Anul aparitiei : 2012
Autori: Betea, Lavinia; Diac, Cristina; Mihai, Florin-Razvan; Tiu, Ilarion
Titluri de aceiași autori
‹
17,85 lei
PRP: 21,00 lei
24,56 lei
PRP: 32,74 lei
›
Categorii
-ANPC
-
SAL
-
Transport in Bucuresti
-
Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-
Promoţii
-
33,75 leiPRP: 45,00 lei
74,25 leiPRP: 99,00 lei
56,25 leiPRP: 75,00 lei
OPINIA CITITORILOR