Moartea intima. Cei ce urmeaza sa moara ne invata sa traim - Prefata de Francois Mitterrand
PRP: 20,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 17,00 lei
Diferență: 3,00 lei
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
Autor: Marie de Hennezel
Editura: DHARANA
Anul publicării: 2008
Categoria: Ezoteric
DESCRIERE
"Aceasta carte este o lectie de viata. Lumina pe care o raspandeste este mai puternica decat tratatele despre intelepciune. Ea ne propune nu atat o filozofie cat o marturie despre cea mai profunda dintre experientele omenesti. Forta ei consta in fapte si in simplitatea prezentarii lor. "Prezentare", acesta este cuvantul potrivit.
Sa prezinte inca o data un fapt care se ascunde constiintei: lumea cealalta a lucrurilor si a timpului, miezul temerilor si al sperantelor, vesnicul dialog al vietii cu moartea. Acest dialog este "prezentat" in aceste pagini, cel pe care Marie de Hennezel il poarta necontenit cu bolnavii care se arta la sfarsitul vietii lor. in clipa celei mai mari singuratati, cu trupul frant la marginea infinitului, se instaureaza un alt timp care se afla dincolo de masura obisnuita.
Ea ne impartaseste bogatia si emotia ultimelor clipe ale celor care raman "vii" pana la capat si care in umilinta si adevarul in care i-a cufundat suferinta s-au dovedit a fi stapani. (Francois Mitterrand)
Fragment:
Doctorul Clement, care a intampinat cuplul la sosirea sa ne confirma ca Patricia nu a fost informata asupra tristului pronostic al bolii sale. Nu i s-a spus nici faptul ca aici era "o unitate de ingrijiri medicale paliative". I s-a vorbit despre o "casa de odihna". Cu tactul care il caracterizeaza, doctorul a incercat sa afle ce gandea Pierre despre aceasta conspiratie a tacerii in jurul Patriciei. Este limpede ca el nu este pregatit sa rupa tacerea: se teme ca Patricia sa nu se prabuseasca, sa nu isi piarda bucuria de a trai, se teme ca luandu-i-se orice speranta ea va muri. Nu este pentru prima data cand auzim acest gen de argumente, care demonstreaza in ce masura perspectiva mortii este invaluita de spaima. Lumea crede ca astfel il protejeaza pe cel care va muri, dar oare nu incercam sa ne protejam in primul rand pe noi insine? Ce stim oare despre reactiile intime ale celui care va muri? Nu subestimam adesea capacitatea sa de a face fata situatiei?
Doctorul Clement a discutat indelung cu Pierre. Mai intai l-a linistit: aici, nimeni nu isi aroga dreptul de a face vreun pronostic asupra perioadei. Timpul care ii ramane de trait unei persoane "condamnata de medicina" ii apartine. Putem spune ca este vorba de un secret pe care nu il cunoaste nimeni, in afara poate de persoana in cauza, in adancul ei intim. Totusi, faptul ca nu ne putem pronunta asupra timpului care ii ramane de trait, nu ne permite sa mentinem persoana respectiva intr-o falsa speranta de vindecare, in aceasta privinta, doctorul Clement este formal. Daca Patricia ii va pune intrebari limpezi despre evolutia bolii sale, el ii va spune ca a ajuns la capatul resurselor terapeutice si ca nu mai exista nicio metoda medicala de vindecare. Nu este niciodata usor pentru un medic sa-si asume aceasta neputinta. Pregatit sa vindece, el vede aproape instinctiv moartea ca pe un esec.
Patrick fiind o persoana singuratica, familia nu s-a nelinistit de aceasta tacere. Mai existasera si alte perioade lungi in timpul carora el nu daduse niciun semn de viata. Intr-o zi m-am hotarat sa plec intr-un hotel din Bretania. Am luat o camera cu vedere spre mare. Acolo mi s-a facut frica: ma simteam rupt de lume, mi-am chemat familia si le-am spus ca sunt seropozitiv. Nu pot sa folosesc numele bolii, acest cuvant, pentru mine, este doar un cuvant, dar un cuvant care provoaca teama, pentru ca inseamna moarte. Nu! Nu pot sa pronunt acest cuvant."
Acum simte ca revine la realitate, infirmierele ii ingrijesc picioarele. Pansamentele sunt foarte dureroase, dar accepta sa fie ingrijit. Nu mai are acea impresie de instrainare. Lucru curios, faptul ca trupul ai este ingrijit ii elibereaza spiritul. Se gandeste mult la viitorul lui - care va fi acesta oare?, la familia pe care o vede intr-o lumina noua, a carei dragoste si a carei solidaritate le descopera cu uimire. Nu ca el n-ar fi beneficiat de ele si pana acum, dar el nu se afla langa ei ca sa le primeasca, ferindu-se de orice contact, pastrandu-si intimitatea si alegerea in viata amoroasa. Datorita acestei boli, el descopera placerea ca cineva sa se ocupe de el. Fiindca se simte mai bine din toate punctele de vedere, luam in consideratie ideea ca el sa se intoarca acasa si sa fie spitalizat la domiciliu.
"Buna ziua, Patrick, am auzit ca va veti intoarce in curand acasa!"
M-am asezat pe marginea patului si i-am luat mana in a mea. Ma uit la fata lui fina cu trasaturi regulate, la privirea lui sincera care m-a impresionat chiar de la prima noastra intalnire. Patrick este deosebit de frumos. Imi imaginez ce rol trebuie sa fi jucat aceasta frumusete in viata lui. Imi spune ca si el a fost intotdeauna sensibil...
Am promis ca ii voi transmite fiului ei ce mi-a spus, putea sa conteze pe mine. Am simtit ca acest lucru ii face bine. Este tot ce pot sa fac.
Maria a murit in aceasta noapte. Corpul ei se odihneste inca in camera ei in aceasta dimineata, pentru ca brancardierii nu au venit inca sa il ridice. M-am dus acolo, cand am sosit de dimineata. Pare nespus de tanara, acum cand fata ei nu mai reflecta suferinta. O gasesc frumoasa, emotionanta. Poate sa va para ciudat ca vorbesc asa despre un cadavru. Totusi, ea emana ceva inexplicabil, ca un fel de urma a ceea ce a fost, ceva ce mai intarzie inca, ca un parfum persistent, nu stiu. Unele traditii spun ca sufletul ramane inca o vreme langa trup. Uneori iti vine sa crezi acest lucru. Acum ii reinnoiesc promisiunea mea de a vorbi cu Pedro. Nu am avut ocazia pana acum, dar l-am zarit intr-unui dintre salonase, plangand in bratele tatalui sau.
Ma aflu acum asezata langa baiat. Nu plange. Are o fata grava si ochi care imi spun ca au imbatranit prea devreme, ii vorbesc despre mama lui. Trebuie sa stie ce mult l-a iubit. Mi-a spus acest lucru. El era bucuria ei, sprijinul ei. Lacrimi mari tacute se preling pe obrajii lui. Trebuie sa mai stie ca avea o mare credinta si ca era sigura ca moartea nu ii va desparti cu adevarat. Ea dorea ca el sa stie ca il va apara intotdeauna, in toate imprejurarile. Trebuie sa fie sigur de aceasta! Ea va fi aici pentru ca "dragostea este mai puternica decat moartea", ii placea ei sa repete. Nu il va parasi. A fost ultima ei promisiune.
Dupa ce mi-am baut cafeaua, m-am hotarat sa trec prin toate camerele, inainte de a ma duce sa il vad pe acel barbat care tocmai a sosit, care are o boala destul de rara, un cancer al muschiului cardiac, cu metastaze vizibile. Nu stiu altceva despre el, acum cand intru in camera lui Dimitri.
Un barbat in varsta, cu o figura rasata se odihneste, cu ochii inchisi, in patul sau. Cand ma apropii deschide niste ochi de o frumoasa culoare verde si intalnesc acea privire care ma impresioneaza prin intensitatea ei. Acest barbat a stiut sa stabileasca un contact imediat. Voi sti indata de ce, pentru ca, prezentandu-se, imi spune:
"Credeti in vietile anterioare? Sunt sigur ca v-am mai intalnit. Va cunosc... doar daca nu e vorba de asemanarea dumneavoastra cu mama mea. Folositi acelasi parfum ca si ea!"
Spune toate acestea cu un usor accent rusesc care ii sporeste farmecul. Sunt acceptata cu usurinta, as spune chiar ca sunt invitata sa patrund intr-o anumita intimitate, cea pe care poate s-o creeze amintirea unei mame foarte iubite. Ma asez pe marginea patului, lucru pe care il fac deseori cand imi permit pacientii, deoarece stiu din experienta ca un astfel de contact va fi mult mai propice pentru crearea unui climat de incredere si de participare, decat daca m-as instala la distanta, pe un scaun. Dimitri imi ia cu delicatete mana si mi-o saruta, punand atata suflet si noblete in acest gest incat, dupa o clipa, simt ca sunt o printesa rusoaica.
"Cum va simtiti? Va este bine aici?"
"O, da, raspunde el, stiu ca voi fi bine ingrijit. Dar, vedeti, imi lipseste natura, imi lipseste spatiul, am sentimentul ca ma sufoc".
Am confirmarea acestei transformari cand o intalnesc pe Sophie, fiica lui Dimitri. Nascuta dintr-o prima casatorie cu o femeie pe care a iubit-o mult, dar care a murit curand dupa nastere, a fost destul de repede despartita de tatal ei, fiind crescuta de bunica. Relatia cu un tata cu o viata tumultoasa nu a fost niciodata simpla. Sophie pastreaza amintirea unui amestec de frustrari si de admiratie. Ar fi dorit sa stie cine este el cu adevarat, sa il cunoasca in adancul fiintei lui. Dar el s-a eschivat intotdeauna, s-a ascuns in spatele multor masti. Dar iata, dupa doua zile de coma, crezand ca il va pierde cu adevarat, ea s-a napustit in bratele lui, simtindu-se primita asa cum nu a fost niciodata. Au ramas mult timp imbratisati, o imbratisare care a vindecat multe rani din trecut.
O data in plus, asistandu-l pe Dimitri, am confirmarea faptului ca perioada premergatoare mortii poate sa fie ocazia unei transformari profunde a fiintei. Ceea ce Dimitri a cautat toata viata prin nenumaratele lui relatii amoroase nu este altceva decat revelatia propriei lui bunatati pe care a descoperit-o in pragul mortii. Poate ca a fost nevoie de un eveniment ca acel episod al vomei pentru ca, simtindu-se pe deplin acceptat, iubit ca om, atins in scutul sau interior, sa indrazneasca sa fie el insusi, adica o persoana tandra si iubitoare.
Astfel, zilele care urmeaza sunt marcate de aceasta stare de gratie. Raportul infirmierelor semnaleaza "multa dragoste si tandrete" in camera lui Dimitri. Fara meschinarii, fara neadevaruri, fara "cinema", nu!, o atmosfera de seninatate si de iubire emotionanta. Facem cu schimbul la capataiul sau, ca intr-un dans al dragostei. Dimitri doarme mult. Medicii nu ii mai dau mult timp de trait.
Nr. de pagini: 202
Anul aparitiei: 2011
Sa prezinte inca o data un fapt care se ascunde constiintei: lumea cealalta a lucrurilor si a timpului, miezul temerilor si al sperantelor, vesnicul dialog al vietii cu moartea. Acest dialog este "prezentat" in aceste pagini, cel pe care Marie de Hennezel il poarta necontenit cu bolnavii care se arta la sfarsitul vietii lor. in clipa celei mai mari singuratati, cu trupul frant la marginea infinitului, se instaureaza un alt timp care se afla dincolo de masura obisnuita.
Ea ne impartaseste bogatia si emotia ultimelor clipe ale celor care raman "vii" pana la capat si care in umilinta si adevarul in care i-a cufundat suferinta s-au dovedit a fi stapani. (Francois Mitterrand)
Fragment:
Doctorul Clement, care a intampinat cuplul la sosirea sa ne confirma ca Patricia nu a fost informata asupra tristului pronostic al bolii sale. Nu i s-a spus nici faptul ca aici era "o unitate de ingrijiri medicale paliative". I s-a vorbit despre o "casa de odihna". Cu tactul care il caracterizeaza, doctorul a incercat sa afle ce gandea Pierre despre aceasta conspiratie a tacerii in jurul Patriciei. Este limpede ca el nu este pregatit sa rupa tacerea: se teme ca Patricia sa nu se prabuseasca, sa nu isi piarda bucuria de a trai, se teme ca luandu-i-se orice speranta ea va muri. Nu este pentru prima data cand auzim acest gen de argumente, care demonstreaza in ce masura perspectiva mortii este invaluita de spaima. Lumea crede ca astfel il protejeaza pe cel care va muri, dar oare nu incercam sa ne protejam in primul rand pe noi insine? Ce stim oare despre reactiile intime ale celui care va muri? Nu subestimam adesea capacitatea sa de a face fata situatiei?
Doctorul Clement a discutat indelung cu Pierre. Mai intai l-a linistit: aici, nimeni nu isi aroga dreptul de a face vreun pronostic asupra perioadei. Timpul care ii ramane de trait unei persoane "condamnata de medicina" ii apartine. Putem spune ca este vorba de un secret pe care nu il cunoaste nimeni, in afara poate de persoana in cauza, in adancul ei intim. Totusi, faptul ca nu ne putem pronunta asupra timpului care ii ramane de trait, nu ne permite sa mentinem persoana respectiva intr-o falsa speranta de vindecare, in aceasta privinta, doctorul Clement este formal. Daca Patricia ii va pune intrebari limpezi despre evolutia bolii sale, el ii va spune ca a ajuns la capatul resurselor terapeutice si ca nu mai exista nicio metoda medicala de vindecare. Nu este niciodata usor pentru un medic sa-si asume aceasta neputinta. Pregatit sa vindece, el vede aproape instinctiv moartea ca pe un esec.
Patrick fiind o persoana singuratica, familia nu s-a nelinistit de aceasta tacere. Mai existasera si alte perioade lungi in timpul carora el nu daduse niciun semn de viata. Intr-o zi m-am hotarat sa plec intr-un hotel din Bretania. Am luat o camera cu vedere spre mare. Acolo mi s-a facut frica: ma simteam rupt de lume, mi-am chemat familia si le-am spus ca sunt seropozitiv. Nu pot sa folosesc numele bolii, acest cuvant, pentru mine, este doar un cuvant, dar un cuvant care provoaca teama, pentru ca inseamna moarte. Nu! Nu pot sa pronunt acest cuvant."
Acum simte ca revine la realitate, infirmierele ii ingrijesc picioarele. Pansamentele sunt foarte dureroase, dar accepta sa fie ingrijit. Nu mai are acea impresie de instrainare. Lucru curios, faptul ca trupul ai este ingrijit ii elibereaza spiritul. Se gandeste mult la viitorul lui - care va fi acesta oare?, la familia pe care o vede intr-o lumina noua, a carei dragoste si a carei solidaritate le descopera cu uimire. Nu ca el n-ar fi beneficiat de ele si pana acum, dar el nu se afla langa ei ca sa le primeasca, ferindu-se de orice contact, pastrandu-si intimitatea si alegerea in viata amoroasa. Datorita acestei boli, el descopera placerea ca cineva sa se ocupe de el. Fiindca se simte mai bine din toate punctele de vedere, luam in consideratie ideea ca el sa se intoarca acasa si sa fie spitalizat la domiciliu.
"Buna ziua, Patrick, am auzit ca va veti intoarce in curand acasa!"
M-am asezat pe marginea patului si i-am luat mana in a mea. Ma uit la fata lui fina cu trasaturi regulate, la privirea lui sincera care m-a impresionat chiar de la prima noastra intalnire. Patrick este deosebit de frumos. Imi imaginez ce rol trebuie sa fi jucat aceasta frumusete in viata lui. Imi spune ca si el a fost intotdeauna sensibil...
Am promis ca ii voi transmite fiului ei ce mi-a spus, putea sa conteze pe mine. Am simtit ca acest lucru ii face bine. Este tot ce pot sa fac.
Maria a murit in aceasta noapte. Corpul ei se odihneste inca in camera ei in aceasta dimineata, pentru ca brancardierii nu au venit inca sa il ridice. M-am dus acolo, cand am sosit de dimineata. Pare nespus de tanara, acum cand fata ei nu mai reflecta suferinta. O gasesc frumoasa, emotionanta. Poate sa va para ciudat ca vorbesc asa despre un cadavru. Totusi, ea emana ceva inexplicabil, ca un fel de urma a ceea ce a fost, ceva ce mai intarzie inca, ca un parfum persistent, nu stiu. Unele traditii spun ca sufletul ramane inca o vreme langa trup. Uneori iti vine sa crezi acest lucru. Acum ii reinnoiesc promisiunea mea de a vorbi cu Pedro. Nu am avut ocazia pana acum, dar l-am zarit intr-unui dintre salonase, plangand in bratele tatalui sau.
Ma aflu acum asezata langa baiat. Nu plange. Are o fata grava si ochi care imi spun ca au imbatranit prea devreme, ii vorbesc despre mama lui. Trebuie sa stie ce mult l-a iubit. Mi-a spus acest lucru. El era bucuria ei, sprijinul ei. Lacrimi mari tacute se preling pe obrajii lui. Trebuie sa mai stie ca avea o mare credinta si ca era sigura ca moartea nu ii va desparti cu adevarat. Ea dorea ca el sa stie ca il va apara intotdeauna, in toate imprejurarile. Trebuie sa fie sigur de aceasta! Ea va fi aici pentru ca "dragostea este mai puternica decat moartea", ii placea ei sa repete. Nu il va parasi. A fost ultima ei promisiune.
Dupa ce mi-am baut cafeaua, m-am hotarat sa trec prin toate camerele, inainte de a ma duce sa il vad pe acel barbat care tocmai a sosit, care are o boala destul de rara, un cancer al muschiului cardiac, cu metastaze vizibile. Nu stiu altceva despre el, acum cand intru in camera lui Dimitri.
Un barbat in varsta, cu o figura rasata se odihneste, cu ochii inchisi, in patul sau. Cand ma apropii deschide niste ochi de o frumoasa culoare verde si intalnesc acea privire care ma impresioneaza prin intensitatea ei. Acest barbat a stiut sa stabileasca un contact imediat. Voi sti indata de ce, pentru ca, prezentandu-se, imi spune:
"Credeti in vietile anterioare? Sunt sigur ca v-am mai intalnit. Va cunosc... doar daca nu e vorba de asemanarea dumneavoastra cu mama mea. Folositi acelasi parfum ca si ea!"
Spune toate acestea cu un usor accent rusesc care ii sporeste farmecul. Sunt acceptata cu usurinta, as spune chiar ca sunt invitata sa patrund intr-o anumita intimitate, cea pe care poate s-o creeze amintirea unei mame foarte iubite. Ma asez pe marginea patului, lucru pe care il fac deseori cand imi permit pacientii, deoarece stiu din experienta ca un astfel de contact va fi mult mai propice pentru crearea unui climat de incredere si de participare, decat daca m-as instala la distanta, pe un scaun. Dimitri imi ia cu delicatete mana si mi-o saruta, punand atata suflet si noblete in acest gest incat, dupa o clipa, simt ca sunt o printesa rusoaica.
"Cum va simtiti? Va este bine aici?"
"O, da, raspunde el, stiu ca voi fi bine ingrijit. Dar, vedeti, imi lipseste natura, imi lipseste spatiul, am sentimentul ca ma sufoc".
Am confirmarea acestei transformari cand o intalnesc pe Sophie, fiica lui Dimitri. Nascuta dintr-o prima casatorie cu o femeie pe care a iubit-o mult, dar care a murit curand dupa nastere, a fost destul de repede despartita de tatal ei, fiind crescuta de bunica. Relatia cu un tata cu o viata tumultoasa nu a fost niciodata simpla. Sophie pastreaza amintirea unui amestec de frustrari si de admiratie. Ar fi dorit sa stie cine este el cu adevarat, sa il cunoasca in adancul fiintei lui. Dar el s-a eschivat intotdeauna, s-a ascuns in spatele multor masti. Dar iata, dupa doua zile de coma, crezand ca il va pierde cu adevarat, ea s-a napustit in bratele lui, simtindu-se primita asa cum nu a fost niciodata. Au ramas mult timp imbratisati, o imbratisare care a vindecat multe rani din trecut.
O data in plus, asistandu-l pe Dimitri, am confirmarea faptului ca perioada premergatoare mortii poate sa fie ocazia unei transformari profunde a fiintei. Ceea ce Dimitri a cautat toata viata prin nenumaratele lui relatii amoroase nu este altceva decat revelatia propriei lui bunatati pe care a descoperit-o in pragul mortii. Poate ca a fost nevoie de un eveniment ca acel episod al vomei pentru ca, simtindu-se pe deplin acceptat, iubit ca om, atins in scutul sau interior, sa indrazneasca sa fie el insusi, adica o persoana tandra si iubitoare.
Astfel, zilele care urmeaza sunt marcate de aceasta stare de gratie. Raportul infirmierelor semnaleaza "multa dragoste si tandrete" in camera lui Dimitri. Fara meschinarii, fara neadevaruri, fara "cinema", nu!, o atmosfera de seninatate si de iubire emotionanta. Facem cu schimbul la capataiul sau, ca intr-un dans al dragostei. Dimitri doarme mult. Medicii nu ii mai dau mult timp de trait.
Nr. de pagini: 202
Anul aparitiei: 2011
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 37,72 leiPRP: 46,00 lei
- 46,75 leiPRP: 55,00 lei
- 29,75 leiPRP: 35,00 lei
OPINIA CITITORILOR