Neiubirea. Drumul spre iad, un suflet stapanit de intuneric

„Neiubirea– drumul spre iad“ este o carte care s-a cerut scrisa. Nu mi-am propus niciodata sa scriu despre acest subiect, pentru ca este un subiect greu de digerat. Dupa tragedia de la Clubul Colectiv, unde zeci de tineri, care venisera la un concert rock, s-au stins intr-un incendiu cumplit, dupa comentariile rautacioase care s-au facut la adresa tinerilor respectivi, m-am gandit sa scriu aceasta carte.

Au fost voci care au spus ca tinerii din Clubul Colectiv erau satanisti. Nu toata muzica rock e satanista si nu toti rockerii sunt satanisti. Va spune cineva ca pot deveni? Dar cine nu poate? Diavolul poate insela pe oricine. Sa nu uitam de Sfantul Ciprian, care inainte de a deveni sfant a fost mare vrajitor, slujitorul satanei.
Pentru ca in drumul vietii mele am cunoscut un rocker satanist, cartea se vrea a fi pe de o parte lamuritoare, pe de alta parte un semnal de alarma pentru parintii care isi neglijeaza copiii.
Daca Radu si Aniela vor citi aceasta carte, se vor recunoaste in descrieri si ne vom regasi. Daca nu, inseamna ca drumul nostru„impreuna“ a fost acela. (Din capitolul„In loc de postfata”)

 

Cuprinsul lucrarii:

Copil in intuneric; Marturisirea; Neiubirea– drumul spre iad; in drum spre iad;„Biserica“ macabra;„Liturghia“ neagra; Spre Rai– drum inchis; Noaptea intrebarilor; Mesaje ascunse in spatele unor piese rock; Cosmarul„muzicii“; Nevoia de a face rau; Decizie de groaza; Tot mai multe incercari; Cautari… tristeti…; Porti inchise; Zile extreme; incercari fara sfarsit, parca; O despartire dureroasa; Liniste si neliniste; Atmosfera de iad; Auditie infioratoare si nu numai; Localul groazei; in tot intunericul– un pic de lumina; Bucurie si tristete; O lupta cumplita; Cu greu spre lumina; in loc de postfata.

 
Din capitolul:

„Copil in intuneric”

in multele mele amintiri se gaseste si o frumoasa zi de toamna in care am intalnit un tanar neobisnuit.

Se intampla asta cu vreo 17-18 ani in urma. Atunci am cunoscut un rocker satanist. M-am intrebat de multe ori de ce a trebuit sa-l cunosc, si poate abia acum primesc raspunsul.

Povestea a inceput in ziua aceea de toamna, in care la magazinul cu regim de bar, pe care il detineam, a venit el. in bar nu se consumau bauturi alcoolice, pentru ca locatia se afla relativ aproape de un liceu din Bucuresti. in ziua in care a aparut el, fata care vindea la bar m-a sunat foarte nervoasa.

– Vino, ca nu ma mai descurc cu un betiv. A varsat pe-aici, injura, a spart un pahar…

Cand am ajuns,„betivul“ era un copil de 17 ani. in­tr-adevar facuse multa mizerie prin bar si era o galagie de nedescris. I-am spus fetei sa-l lase in pace si sa nu se mai agite, pentru ca fac eu ordine unde a facut dezordine.

Pe el l-am scos afara si l-am asezat pe un scaun. Abia se mai tinea pe picioare.

– Stai aici, te rog, pana fac putina ordine, si apoi o sa luam un taxi si te insotesc acasa.

Dupa hainele pe care le purta mi-am dat seama ca e rocker, dar nici prin cap nu mi-a trecut ca e si satanist. Dupa ce am aranjat ce era de aranjat prin bar, am mers la el.

– Cum te cheama? l-am intrebat.

– Radu

– incantata de cunostinta. Numele meu este Mihaela.

Am facut comanda pentru un taxi si, dupa cum i-am promis, l-am insotit la adresa la care locuia.

Cand am ajuns, parintii lui erau acasa.

– Iar ai baut, ma? O sa ne bagi in pamant, a spus tatal cand l-a vazut.

Vila in care locuia Radu, curtea imensa, foarte curata si foarte aranjata, plantele exotice spuneau totul despre situatia lor financiara.

Radu era singur la parinti si facea parte dintr-o familie foarte bogata.

– Nu-l mai certati, ca si asa nu se simte bine si oricum nu intelege nimic acum, i-am zis.

Cerandu-mi scuze, am vrut sa plec.

Parintii lui Radu m-au invitat in casa. Pe chipul lor se citea o mare ingrijorare si nu numai. Erau devastati. Singurul lor copil apucase pe un drum foarte periculos. Ei inca nu stiau cat de periculos era, intr-adevar, drumul. Ei vedeau manifestarea exterioara a lui Radu, dar nu stiau ce se petrece in sufletul lui si mai ales nu stiau unde merge si din ce grupare face parte.

Am intrat si ne-am asezat in living. Totul stralucea, mobilierul era de cea mai buna calitate, aparatura electronica, si ea de ultima generatie, acvariul imens pe care il aveau era plin de pesti colorati, plantele exotice dadeau un aer de poveste. Radu s-a retras in camera lui, iar eu am ramas cu parintii. 

– Va rog ajutati-ne! a zis mama lui Radu, frangandu-si mainile.

– Domnisoara, va dam jumatate din avere, daca ne salvati baiatul, a intervenit si tatal. E rocker, asculta mu­zica de-aia de innebunim, da din cap, urla, apoi se taie pe maini. Nu mai stim ce sa facem…

– Eu l-am adus acasa si atat, pentru ca l-am vazut ca ii e rau si ca… e un copil, dar daca ma va cauta, sigur voi vorbi cu el si voi face tot ce-mi sta in putere. Nu vreau nici un ban de la dumneavoastra, dar nici nu pot sa-mi iau vreun angajament. Ma intreb totusi cu ce as putea sa-l ajut eu, daca dumneavoastra, ca parinti, nu l-ati putut ajuta, desi, dupa cum imi dau seama, i-ati oferit totul.

– Asa este, i-am oferit totul, dar mai putin dragostea noastra si timpul nostru, a spus mama cu lacrimi in ochi. A crescut cu bona, noi am fost tot timpul ocupati. Acum si daca vrem sa ne apropiem de el, nu mai putem. S-a ridicat un zid intre noi.

– Da, ce sa zic. Nu sunt in masura sa spun ce si cum ar fi trebuit facut, si oricum lucrurile sunt trecute. Nu sunt in masura nici sa va spun ce ar trebui facut de-aici inainte, dar repet, daca ma va cauta, voi vorbi cu el si daca il pot ajuta, il voi ajuta fara nici o pretentie materiala.

– Va multumim mult si va mai asteptam pe la noi, a zis mama lui Radu.

– Si eu va multumesc pentru invitatie.

Am plecat. Radu a ramas acasa, trist, sub influenta alcoolului si… singur. Parintii lui erau mult prea ocupati cu afacerile, ca sa mai aiba timp si pentru el. Dar… ar fi vrut sa-i ajute cineva. Sa faca cineva ceea ce ei nu au avut timp sa faca.

Dincolo de portile vilei ramasesera doi parinti straini de copilul lor si un copil ratacit din neglijenta parintilor. O casa plina de lucruri materiale, dar invaluita de o tristete fara margini… o casa fara de iubire…

Am mers prin forfota orasului pana am gasit un taxi. Am urcat si m-am indreptat spre casa. Priveam pe fe­reastra. Pe strada treceau tineri, batrani, copii, parinti… oameni…„Oare in cate familii domneste singuratatea? Oare cati copii sunt straini de parinti si invers?“

Am ajuns acasa… in universul meu… si, cum noaptea este facuta pentru odihna, am adormit...


Anul aparitiei: 2016
Format: 13x20 cm
Nr. pagini: 112