Nu (de-aia) sunt o inspiratie

„Daca exista o categorie sociala care sa vorbeasca la modul cat se poate de concret, palpabil, despre nevoia pe care noi, oamenii, o avem unul de celalalt, cred ca noi, persoanele cu dizabilitati, suntem acea categorie. Si nadajduiesc cu fiecare fibra a fiintei mele ca vom reusi daca ne unim astfel incat sa fim ascultati. Ascultati, nu doar auziti. Vazuti, nu doar priviti. Simtiti, nu doar atinsi. Intelesi, nu doar lasati sa vorbeasca. Suntem printre voi. Si vom fi mult timp de-acum inainte. Tine de absolut fiecare dintre noi daca acel timp va curge frumos, firesc, de la sine, sau va fi ciopartit de balbe, pauze, gafe, stangacii si pasatul pisicii-n curtea altuia de fiecare data cand ceva nu iese conform asteptarilor.”

„Aici, in Romania, aproape nimeni nu e dispus sa dea o sansa unei persoane cu dizabilitati cand vine vorba despre integrarea pe piata muncii. Si e pacat, pentru ca sunt multi intre cei vizibil diferiti care-si doresc cu tot dinadinsul sa munceasca in orice mod posibil, de la mine, care am ajuns sa traduc carti, asa cum mi-am dorit de cand m-am inscris la facultate, la persoanele cu sindrom Down sau diverse dizabilitati intelectuale, care insa nu le-au impiedicat sa aiba pasiuni pe care sa-si doreasca sa le transforme in meserii.”

„De aceea vin si va rog pe domniile voastre, reporteri, realizatori etc., cautati si incurajati persoanele cu dizabilitati care au pasiuni pe care le pot, le stiu si le vor scoase in fata sa vina si sa o faca, fiecare dupa cum poate. E un mod extrem de fain de a crea, fireste, natural, fara a forta si superzaharisi lucrurile, acea «reprezentare» pe care o vedem tot mai des clamata la Hollywood, indiferent ca e efectuata bine sau prost. Pentru ca, de fapt si de drept, ceea ce il bucura pe un om il reprezinta tocmai in lumina in care i se vad cel mai bine calitatile. Si despre asta trebuie sa fie vorba in orice reprezentare reusita.”

Preambul din suflet: Despre deplina umanitate. Cu o scurta lamurire asupra titlului // Cate ceva despre vaz, vizibilitate si holbat // Accesibilizarea noastra cea de toate zilele // Preacinstitii bagatori de seama // „Ba, handicapatule” sau cum se face pe desteptu’ si se arata ca esti in plop // In care se da de pamant, din proprie experienta, cu „egalitatea de sanse” trambitata mediatic // Terapia noastra cea de toate zilele // Despre frici, fara manusi // „Esti o inspiratie” sau ochii de caprioara si obiectivul camerei // Mitul „cavalerului tristei figuri” // Tot fara manusi, despre iubirea neconditionata // Cateva intalniri memorabile cu necuvantatoare // In care se scutura bine mitul „lectiei de viata” si suferinzii de el, intru grabnica reveneala // Pasiunile, un excelent punct de pornire pentru conversatii fara rozomovisme // In care se constata starea mitului „conditiei depasite” in felul urmator: „Un fleac, l-am ciuruit!” // „Am drepturi!” sau cum poate deveni un adevar cea mai mare autominciuna posibila // „Care-i secretul tau?” sau mic ghid de normalizare a optimismului fatis // Muzica, maestre! (sau despre cum e sa iubesti muzica fara voce, fara ritm, dar din tot sufletul) // Despre povesti si povestitori, din tot sufletul // „Bolnav” vs „sanatos” – meciul fara sfarsit, cu dublu invins // Bullyingul, intre moft si realitate // Am o dizabilitate, nu platesc nspe pacate! // In loc de epilog, o trecere-n revista, un buchet de multumiri, o motivatie, o selectie de lucruri ramase nespuse si o lamurire despre publicul tinta al prezentului volum.

OPINIA CITITORILOR