Nu privi inapoi (Zarojanu Tudor Calin)

„Publicat de Cartea Romaneasca, Humanitas, Polirom si alte edituri din tara, Tudor Calin Zarojanu este, de peste trei decenii, un nume cunoscut in literatura romana. Stim, intuim, speram deja, cu alte cuvinte, la ce sa ne asteptam cand deschidem o carte care ii poarta semnatura: subiect inedit, exploatat psihologic si jurnalistic, inteligenta constructiei narative, umor sanatos, fraze cu respiratie curata, final neasteptat si rasturnari de situatie provocatoare.

Nu privi inapoi este un roman pe care il veti indragi, cu siguranta, din cel putin trei motive: 1) are firesc si naturalete, patrundem in el ca in viata, simplu, deschizand copertele ca pe niste usi, fara sa avem nevoie de nicio pregatire speciala (pentru ca este despre viata, despre iubire, despre cautari personale, nimic artificial); 2) ne regasim – indiferent de modalitatea aleasa de autor – confidenti si martori oculari ai experientelor si introspectiilor personajului principal, Stefan Munteanu (imposibil sa nu fi ars si noi, vreodata si deodata, ca o lumanare la ambele capete si sa nu fi avut niciodata tentatia de a privi inapoi, in incercarea de a re-imagina trecutul, agatandu-ne de o intrebare ca de o funie salvatoare: cum ar fi fost daca...); 3) mesajul acestei povesti de viata este inrudit cu cel al psihologiei si literaturii de dezvoltare personala: indiferent de experientele de viata pe care le traim, conteaza sa le metabolizam, sa le asimilam si sa mergem mai departe fara sa privim inapoi pentru ca... viata este frumoasa. Important e sa avem ochi sa ii vedem frumusetea. Minte sa incercam sa o intelegem. Curaj sa ii incercam gustul si pulsul. Energie sa continuam sa devenim.

Cine a avut sau va avea curiozitatea sa il citeasca pe Tudor Calin Zarojanu va descoperi singur un liant sau mai multe care leaga acest roman de altele doua (deja publicate: Revolutie personala si Reluare cu incetinitorul) care refac – intr-o cronologie dictata de alte ratiuni decat cea pur calendaristica, fara conditionarea de a citi intreaga «trilogie», probabil urmand o logica inefabila a inimii si a intamplarii – cateva felii de viata traite de un tanar in Romania, intr-o sectiune temporala cuprinsa intre anii 1985 si cativa putin dupa 1989, an crucial, inca putin reconstituit... Dar sa nu spunem mai multe... Lectura este o experienta unica, personala. Cheile de lectura le putem folosi ori nu. Doar in literatura, prin lectura, suntem cu adevarat oameni liberi.” (Alina Hucai, redactor)

Fragmente:

„Intr-o buna zi (buna, intr adevar!), in birou si au facut aparitia trei fete, de curand angajate, care lucrasera, la inceput, in alt colectiv. Aveau nouasprezece ani, se pregateau sa dea la seral si aduceau cu ele un ametitor aer de primavara. Erau galagioase, vorbeau si radeau tot timpul, aveau miscari repezi, spontane, lasand in urma un parfum care nu se datora cosmeticelor, provocand discrete oftaturi printre barbati si mai putin discrete cautaturi critice printre femei. Existau perioade in viata lui Stefan cand era aerian. Nu doar incapabil sa-si aminteasca imbracamintea unei femei la cinci minute dupa ce s-au despartit (asta fiind norma pentru sexul – cica – tare), dar uneori nici macar nu sesiza aparitia ei. Asa s-a intamplat si cu Laura, desi – observand linistea suspecta care, de obicei, prevesteste furtuna – in fiecare zi, privea cu tot mai multa atentie in jur, parca asteptand. Nimic nu tulbura insa obositorul echilibru al lumii.”

„Viata este fantastica, tot ce urmeaza sa ti se intample va fi fermecator, oamenii sunt mai buni decat esti tentat sa crezi, fiecare floare merita a fi mirosita, fiecare munte poate fi urcat, fiecare clipa trebuie traita, dar nu privi inapoi! Nu vei deveni nici mai intelept, nici mai prudent. Vei face exact aceleasi greseli, dar – in plus – le vei face fara placere, fara speranta, cu moartea in suflet.”

„Intr-un tarziu, dupa mai bine de o ora, autocarul albastru a pornit mai departe si ei au trecut astfel pe drumul de octombrie, fulgerati de lumina si de culorile ametitoare ale frunzelor, la geamul masinii, blonzi amandoi, fermecati, ea facandu se ca doarme (sau dormind cu adevarat, ceea ce n-ar rapi nimic din farmecul imaginii, poate din contra), el privind alunecarea campului, rotirea lumii intregi in jurul unui ceas de bucurie.”

„Imaginea aceea – Laura la geamul masinii, in plina lumina, si Stefan zgribulit pe marginea trotuarului, abia zarit din intuneric, privindu-se amandoi cu dragoste si tristete, fara un gest – ar putea fi rezumatul acestei povesti.”

OPINIA CITITORILOR