O istorie literara a vinului in Romania

 O istorie literara a vinului in Romania este o cercetare a modului complex in care literatura noastra a reflectat transformarile culturii vinului, ca si (in subsidiar) ale culturii potatorice in intregul ei.

    Ea pune in evidenta, cu forta de necontestat a dovezilor materiale, faptul ca literatura are capacitatea de a inregistra, uneori cu uluitoare sensibilitate, metamorfozele civilizatiei materiale.

    Totodata, cartea de fata reprezinta si o propunere de istorie tematica a literaturii romane, luand ca etalon felul in care textul literar relationeaza cu unul dintre obiectele definitorii ale identitatii romanesti: vinul.

    Cartea de fata nu este o istorie literara din perspectiva vini-viticola. Nu este nici o istorie a vinului din perspectiva literara. Mai degraba, o incizie in straturile de contact ale civilizatiei materiale cu cea spirituala, ale sacrului cu profanul, ale inaltarii spirituale cu bolgiile viciului, in viata comunitatii noastre de cultura. Este o carte despre intalnirea cu unul dintre produsele eminente ale acestui pamant, intalnire in care literatura are rolul de teren de joc. De aceea nu-mi propun sa alcatuiesc ierarhii literare in functie de elementul viticol, caci in cuprinsul cartii nu exista determinari tipologice (si cu atat mai putin valorice) intre cele doua aspecte.

    Razvan Voncu (n. 1969), critic si istoric literar, este conferentiar universitar doctor la Departamentul de Studii Literare al Facultatii de Litere, din cadrul Universitatii din Bucuresti. Preda istoria literaturii romane si balcanologie. Este autorul a 16 carti, dintre care mentionam Secvente literare contemporane (2001-2002, ed. a II-a, 2010), Orizonturi medievale (2003), Despre Preda (2003), Eseuri critice (2006), Fragmente de noapte (2008), Un deceniu de literatura romana (2009), Zece studii literare (2010), Labirintul marturisirii (2012).

    A colaborat, din 1989 si pana in prezent, la majoritatea revistelor literare de prestigiu din tara: Luceafarul, Viata romaneasca, Tribuna, Apostrof, Contemporanul, Cultura, Caiete critice, Literatorul, Poesis. Incepand din 2010, sustine rubrica de„Cronica editiilor“ in revista Romania literara. A primit mai multe premii literare si jurnalistice , intre care Premiul„Titu Maiorescu“ pentru critica literara al Academiei Romane (2003). A fost tradus in franceza, engleza si sarba.

    

    

   „Dar in odaia cramei cu focul in camin,

    Aduci pentru prieteni urciorul cel mai plin.

    

    Te-asezi cu ei la masa, citesti si procitesti

    Si vinul vechi si vinul mai nou ce-l pritocesti.

    

    Butucii ard in soba cu trosnet si scantei.

    Din rodul viei tale esti bucuros sa bei—

    

    Cucernic pentru oaspeti ridici cate-o bardaca,

    Pe fratii-n poezie nu-i uiti cu cana seaca.

    

    Si, ca poet al viei serbandu-i sfantul hram,

    Inchini pentru Horatiu, Virgil si Francis Jammes.“

    

    Ion Pillat, Undrea (1927)




CUPRINS

Introducere 7

1. Antichitatea tarzie. Vinul sacru 12

Legende abundente si documente mute 12

Vin si crestinism la Dunarea de Jos 15

Un text pierdut si regasit 15

Viata crestina si vinul Sfintilor Epictet si Astion 17

Vinul, in centrul noii vieti crestine daco-romane 20

Un codicil 20

Note si trimiteri 21

II. Dionysos, cruciatul sau vinul medieval, intre kief si agape 23

Vinul in Evul Mediu lung 23

Modelele voievodale si interactiunea lor cu vinul 26

Primele texte medievale. Vinul se scurge, discret, in pagina 28

Vinul (sacru) in textele de uz religios nemijlocit.. 30

Vinul in textele religioase auxiliare 32

Textele laice si complexitatea culturii vini-viticole 35

Desfranat vs. auster, o antinomie reglata,

totusi, in afara relatiei cu vinul 37

Excese, modele aulice si un mit deconstruit... 37

Un suveran al vinului: Constantin Brancoveanu 44

O carte de intelepciune asezonata cu putin vin 51

Un cronicar al vinului: Ion Neculce 54

Note si trimiteri 60

III. Cultura si enologie in Evul Mediu. O relatie cu continut identitar 64

Trei momente-cheie, in perspectiva identitara 65

Vinul ca instrument identitar 76

Note si trimiteri 78

IV. Emancipare si libertinaj in epoca premoderna 79

Scoala Ardeleana si vinul goliardic 79

Miturile fondatoare si vinul 82

Vinul in poezia Scolii Ardelene 86

Mai putin iluminism si inca si mai multa placere.

Poezia premoderna in Valahia si Moldova 93

Scurte observatii, inainte de deschiderea catre Europa 95

Note si trimiteri 96

V. Deschiderea catre Europa si patrunderea altor culturi potatorice.

Pasoptismul, Intre traditie si noutate 98

O mitologie nationala cu vagi prezente viticole:

Gheorghe Asachi 100

Un mesianic abstinent 103

... Si un discipol, se zice, ingrat... 106

Setea orientalului Bolintineanu 109

Un basarabean cu parapon si plin de curaj 120

Discretul Alecsandri 123

Intre"pacatele tineretilor", vinul. 126

Fratia vinului 131

Note si trimiteri 140

VI. O tranzitie a tranzitiei (1848-1866) 144

Epicureul bine temperat 145

"Malai mare", maitre sommelier 148

Note si trimiteri 159

VII. O societate vesela: Junimea 161

Anecdota primeaza. Si vinul. 161

"Fratia vinului de la Borta-Rece" 166

Berarul Caragiale 184

Podgoreanul de la Siria 201

Note si trimiteri 210

VIII. Vinul simbolistilor. O controversa (nu doar) enologica 216

Putina istorie viticola, la sfarsitul secolului al XIX-lea romanesc.

In aplauzele berii, vinul se retrage 217

Austerul Macedonski 220

Un islamic: Dimitrie Anghel 224

Un poet al vinului? 228

Bacovia sau vinul"proletar" 233

Note si trimiteri 242

IX. Vinul traditionalistilor de la 1900 247

O controversa potatorica: vin sau rachiu?

Social si geografic in literatura de la 1900 261

Note si trimiteri 268

X. o noua epoca de stralucire a vinului in literatura: interbelicul 271

Vinul decadent: Mateiu Caragiale 272

Dionysos, ermeticul 277

Vinul ee-static 280

Vin si memorie istorica in poezia lui Ion Pillat... 284

Poezie si ipocrizie. Vinul gandirist 292

O ipostaza insolita: Fundoianu, poet al viei si vinului 296

Arghezi si enigmele vinului 299

Vinul burghez. Vinul snob (G. Ibraileanu, Hortensia

Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, G. Calinescu) 304

O perspectiva feminina: Hortensia Papadat-Bengescu 305

Sfielile maturului G. Ibraileanu 307

Vinul snob al lui Carnil Petrescu 309

Holban si vinul introspectiei obsesive 314

Vinul in romanul de tip balzacian 318

Sadoveanu. Vinul cinegetic si vinul mitic 321

Note si trimiteri 348

XI. Vinul in literatura din perioada comunista. O prezenta rara glorie .355

Vinul realist-socialist: o prezenta a absentei 358

Panoramic poetic. Vinul si lirica anilor '60-'80 363

Vinul marilor poeti 376

Prozatorii. Excesul bahic, exasperarea,

degradarea culturii vinului 389

Anii '80. Vinul redevine un spectru 435

Note si trimiteri 448

XII. O podgorie in literatura: Dragasani., 456

O marca inregistrata 457

Evul Mediu si inceputurile relatiei vinului cu literatura 458

Secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.

Vin si literatura, in preajma modernitatii... 463

Secolul al XX-lea, marire, decadere si renastere 472

Dupa potop 481

In chip de concluzie 489

Note si trimiteri 489

1

ANTICHITATEA TARZIE. VINUL SACRU

Legende abundente si documente mute

In privinta inceputurilor culturii vinului pe teritoriul romanesc, avem o sin gura certitudine: vechiul teritoriu al Daciei pare a fi una dintre"patriile" de origine ale vitei de vie, dupa cum sustin specialistii 1. In orice caz, vita de vie este cultivata cu certitudine aici inca din preistorie, dupa cum au atestat desco peririle arheologice', in timp ce in alte regiuni viticole de renume ale Europei (Catalonia, de pilda) cultivarea a inceput de-abia in perioada romana.

Vechimea acestei culturi ar fi trebuit sa se reflecte corespunzator si in marturii, deopotriva arheologice si scrise. Din pacate, insa, pentru perioada mai veche, dispunem doar de un comprehensiv material arheologic, ce docu menteaza pe larg raspandire a si complexitatea acestei culturi in perioada geto-daca. In privinta documentelor scrise, situatia este mai putin incuraja toare, intrucat dacii, se stie, nu erau un popor scriptural, preferand oralitatea. In general, de la ei ne-au ramas putine documente, cele mai multe provenind de la vecinii lor, greci si romani.

Nu altfel se prezinta tabloul in privinta acestui aspect particular al econo miei si vietii cotidiene geto-dace. Calitatea acestor relatari nu poate fi comen tata, mai ales cand ele nu sunt sustinute si de alte surse. Insa abundenta lor, ca si anumite tipare care se repeta la autori aflati la mare distanta in spatiu si timp, cred ca nu pot fi ignorate si nici minimalizate.

Herodot, de exemplu, descriind obiceiurile geto-dacilor, mentiona folo sirea vinului in anumite ritualuri, mentiuni confirmate de vasele descoperite in diverse situri arheologice dacice, denumite rhyton, a caror forma de corn le facea destul de greu utilizabile in viata de zi cu zi, insa le recomanda unei utilizari cu continut simbolic. Cornul, prelucrat pana devine sofar, este un instrument ritualic cunoscut al religiei iudaice, el anuntand Anul Nou.

ANTICHITATEA TARZIE. VINUL SACRU

13

Platon, la randul sau, se arata mirat, in Dialoguri, de faptul ca dacii beau vinul neindoit cu apa (asa cum il beau elinii) si ca il si varsau, orgiastic, pe haine. Diodor din Sicilia, cel care nareaza expeditia nefericita a lui Lisimah in Dacia, precizeaza ca macedonenilor facuti prizonieri li s-a servit vin in cupe de argint si aur: asemenea cupe s-au gasit, de asemenea, in timpul sapaturi lor arheologice de pe tot cuprinsul Romaniei. Strabon sustine ca Burebista a putut alcatui, din triburile geto-dace, un stat intrucat a reusit sa controleze consumul de vin, iar Ovidius, in Pontice, se plange - daca nu este vorba decat de imaginatia debordanta a poetilor ... - de temperaturile scazute ale iernilor dobrogene, care ingheata butoaiele de vin, obligandu-te sa mananci vin inghetat.

Sunt tot atatea semne ca strainii sesizau, intre particularitatile acestui spatiu, extensia civilizatiei vinului si locul important pe care acesta il ocupa in viata de zi cu zi a stramosilor nostri.

Dar eventualii carturari traitori pe aceste meleaguri?

Inainte de Evul Mediu, a cauta marturiile scrise ale prezentei centrale a vinului in viata materiala si spirituala a locuitorilor de pe teritoriul de azi al Romaniei seamana cu o cautare a acului in carul cu fan. In timp ce dovezile orale - depozitate in folclor - si cele arheologice, consultabile in muzee si cataloage, abunda, cele scrise se ascund, explicabil, in ceata unor secole in care peste populatia romanica au trecut puhoaiele unor navaliri barbare, ce au distrus multe din reperele materiale ale civilizatiei latine de la Dunare. Masiva epigrafie daco-romana nu ofera nimic in acest sens, dupa cum au constatat deja istoricii enologiei romanesti, iar dupa anii 271-276, cand admi nistratia romana se retrage la sudul Dunarii de teama invaziilor barbare, si aceasta epigrafie devine intamplatoare, localizandu-se mai ales in regiuni ca Dobrogea sau curbura Carpatilor, de unde romanii nu plecasera sau unde barbarii inca nu ajunsesera.

Rarnan, in primul rand, legenda si arheologia.

Istoricii inca nu s-au pus de acord asupra veridicitatii legendei conform careia Burebista, excedat de ravagiile consumului de vin (si mai ales de dimi nuarea apetitului belicos al barbatilor daci), a pus sa fie distruse culturile de vita de vie de pe cuprinsul regatului sau. Dispunem insa de o experienta rela tiv recenta a unei initiative prohibitioniste, cea din Statele Unite: e cert ca, daca masura ordonata de Burebista s-ar fi aplicat ad litteram, ea ar fi fost ine vitabil urmata de un notabil import de vin - cel mai probabil, din Arhipelag sau chiar din Italia, Imperiul Roman fiind cel mai important partener

14

o ISTORIE LITERARA A VINULUI IN ROMANIA

comercial al dacilor, dupa cum atesta circulatia monedelor romane pe terito riul Daciei - si, nu in ultimul rand, de o infloritoare contrabanda. Porturile grecesti din Dobrogea ofereau conditii optime pentru asemenea operatiuni, pe care, totusi, dovezile arheologice nu le documenteaza. Niciunul dintre istoricii antici care au scris despre daci nu consemneaza contrabanda cu vin, nici cresterea spectaculoasa a comertului cu acest produs in timpul regelui Burebista.

Dimpotriva, reprezentarea Daciei pe medalia comernorativa Dacia Felix, emisa de imparatul Traian in anul 112 d. H., in cinstea cuceririi si colonizarii provinciei, si aflata azi la British Museum, se facea, la numai cateva dece nii dupa ce viile fusesera, teoretic, eradicate de pe teritoriul ei, prin apelul la doua produse simbolice: spicul de grau si ciorchinele de struguri'. Semn al abundentei viei si, de ce nu?, al renume lui acesteia dincolo de spatiul noii provincii romane. O dovada indirecta, insa greu de contestat, ca"distruge rea" viilor de catre Burebista, daca nu a fost o simpla legenda antica, a fost mai degraba o expeditie punitiva si demonstrativa, vizand culturile de vita de vie din preajma capitalei statului dac, Sarmizegetusa.

Nu numai ca era fizic imposibil sa fie distruse podgorii din zeci de zone viticole, aflate la toate extremitatile teritoriului geto-dacic. Dovezile arheolo gice si de istorie a viticulturii romanesti sunt unanime in a consemna stabi litatea si continuitatea cultivarii viei si a productiei de vin in actualele zone vini-viticole, iar cercetarea de specialitate actuala confirma ca nu exista in Romania nicio zona cu potential vini-viticol care sa nu fie cultivata in mod continuu de-a lungul istoriei sau pe care cultura sa fi fost abandonata la un moment dat.

Legenda regelui Burebista si a furiei sale impotriva vinului nu reprezinta, deci, o certitudine istoriografica. Ea se afla la inceputurile (cetoase) ale unei alte traditii literare decat cea pe care o investighez aici, si anume cea folclori ca. Prea vasta pentru a fi cuprinsa intre copertele unei carti si prea evidenta pentru a ne mai oferi cine stie ce revelatii. Cum, chiar si azi, marea majoritate a taranilor romani (ba chiar si unii oraseni) isi produc vinul lor, era de astep tat ca folclorul literar sa abunde in prezente ale vinului si vitei de vie, in toate tipurile de text si in toate ipostazele cu putinta, de la cele cu continut simbolic si pana la cele ce tin de loisir.

ANTICHITATEA TARZIE. VINUL SACRU

15

Vin si crestinism la Dunarea de Jos

Si totusi, in toata aceasta ceata, usor generatoare de neincredere, exista un indiciu orientativ. Este vorba despre literatura crestina care a prins a se scrie, timid, in acele zone ale teritoriului daco-roman in care autoritatea romana, apoi cea bizantina raman in continuare prezente: Dobrogea, jumatatea de est a Munteniei, sudul Moldovei si al Basarabiei. Stim deja ca, in Occident, manastirile sunt, in perioada invaziilor barbare, singurele adaposturi ale cul turii carturaresti si, mai ales, ale manuscriselor. Cu exceptia cronicilor de curte, scrierile religioase in limba latina sunt, pana in secolul al X-lea - al XI-lea, singurele opere culturale care apar in Europa de Vest, intr-o perioada in care distrugerile provocate de valurile migratoare mergeau mana in mana cu imperativul crestinarii rapide a noilor veniti.

La noi, in special spatiul dobrogean a fost innobilat, in primele secole cres tine, de texte create de autori nascuti in aceasta parte a vechii Dacii, vorbitori de latina. Inventarul acestor texte - nu atat de bogat si, in orice caz, cu alte semnificatii decat a lasat sa se inteleaga, la sfarsitul anilor '80, protocronismul ceausist - imi ofera, in absenta unor relatari detaliate despre cultura vitei de vie si despre consumul de vin (nelalocul lor in lucrari de martiraj, patro logice sau catehetice, cum sunt majoritatea scrierilor Parintilor din primul mileniu), macar o certitudine: aceea ca prima ipostaza a vinului in textele carturaresti de pe teritoriul romanesc este cea sacrala. Vorbind despre Sfanta Liturghie si despre Sfintele Taine, despre cuminecatura si despre alte momen te rituale, unele dintre aceste lucrari religioase atesta faptul ca vinul, care in Eclesie joaca rolul de Sange al Domnului, traverseaza lin cezura ce desparte lumea pagana de cea crestina.

Cel mai vechi text redactat pe teritoriul romanesc si pastrat intr-o ver siune autentica este naratiunea hagiografica intitulata De SS. Epicteto presb.& Astione monacho martyribus almyridensibus in Scythia, sau, cum este el cunoscut in bibliografia romaneasca, Patimirea martirilor Epictet si Astion". Este si cel mai vechi text in care exista referiri indirecte, dar certe, la vinul sac rai al cultului crestin.

Un text pierdut si regasit

Martirologiul Sfintilor Epictet si Astion (celebrati in calendarul ortodox in data de 8 iulie) este un text de o autenticitate incontestabila, confirma ta prin dovezi directe si indirecte de catre cele mai respectate personalitati

16

o ISTORIE LITERARA A VINULUI IN ROMANIA

ale patrologiei occidentale si orientale'. Atat existenta fizica a celor doi sfinti crestini, Epictet si Astion, originari din Frigia si martirizati in zilele impara tului Diocletian (288-305 d. H.) in cetatea dobrogeana Halmyris, cat si traseul prin care martirologiul redactat ulterior a patruns in Acta Sanctorum, ca si in Biserica rusa si in cea romana, au fost strict documentate si elucidate de savanti ca Ch. Anuer, Constantin Moisil, Raymund Netzhammer, Hippolyte Delahaye, Ion Barnea, Ene Braniste s.a." Identificarea cetatii Halmyris (aflata pe teritoriul de azi al localitatii Murighiol din judetul Tulcea") ca loc al marti rajului celor doi sfinti din perioada de inceput a crestinismului, ca si descope rirea moastelor celor doi in cripta bazilicii romane a cetatii sunt, de asemenea, certitudini ale istoriografiei si, respectiv, patrologiei.

Am facut aceste precizari intrucat, se stie, in ultimii ani ai regimului comunist perioada primului mileniu crestin a fost supusa unor interpretari ideologice de tip protocronist, care au afectat credibilitatea multor demersuri istoriografice. Din fericire, textul pe care il am in vedere nu face parte din categoria"exagerarilor patriotice" sau a"deformarilor oportune", autentici tatea sa si a continutului sau fiind certificate de savanti occidentali si romani de anvergura, inca de la inceputul secolului trecut.

Mai intai, sa vedem cu ce tip de text narativ ne confruntam.

Dupa cum spune invatatul si regretatul mitropolit Nestor Vornicescu,"In literatura patristica, viata si mai ales chinurile si moartea martirilor sunt pre zentate, de regula, in trei feluri de scrieri. [ ... ] Redactia initiala a textului hagi ografic referitor la Sfintii Epictet si Astion face parte din a doua categorie de scrieri inchinate martirilor. A fost la inceput o scurta Patimire (Passio):" Cu alte cuvinte, o istorisire contemporana cu evenimentele, redactata de martori ai acestuia sau preluata de un scriptor de la acesti martori. Spre deosebire de prima categorie de scrieri hagiografice, Faptele martirilor, care sunt docu mente oficiale de judecata, cu pronuntat caracter informativ, Patimirile sunt mai complexe si includ atat descrierea evenimentelor, cat si o bogata infor matie documentara cu privire la epoca si la ecoul pe care il au evenimentele narate. In sfarsit, Passines se deosebesc, ca tip de text, de povestirile legendare prin autenticitate: primele sunt redactate de martori (si) contemporani, in timp ce acestea din urma sunt un amestec de adevar si fictiune, fiind scrise mult dupa evenimente, cu un scop vadit educativ".

Patimirea martirilor Epictet si Astion este, asadar, o naratiune contem porana cu martirajul - pe care savantii il fixeaza intre anii 298 si 30310 -, redactata de un martor" aflat atunci in cetatea Halmyris. Cum limba oficiala,

"Dar in odaia cramei cu focul in camin, Aduci pentru prieteni urciorul cel mai plin.

Te-asezi cu ei la masa, citesti si procitesti

Si vinul vechi si vinul mai nou ce-l prirocesti,

Butucii ard in soba cu trosnet si scantei. Din rodul viei tale esti bucuros sa bei -

Cucernic pentru oaspeti ridici cate-o bardaca, Pe fratii-a poezie nu-i uiti cu cana seaca.


Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 496
Format: 15× 22 cm

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review