Opera poetică de Călin Vlasie
DESCRIERE
Cartea autorului Calin Vlasie „Opera poetică de Călin Vlasie" de la editura CARTEA ROMANEASCA
Niciunul dintre poeţii optzecişti n-a împărţit mai net opinia critică a propriei generaţii decât Călin Vlasie, deşi a publicat mai puţin decât alţii, doar trei volume, incluzându-l pe acela de debut din 1984, cu titlul, schimbat de Cenzură, Laborator spaţial. Lui Radu G. Ţeposu, poemele lui Vlasie i se par că „pulsează de analogii fără o logică precisă”, dând impresia de „degringoladă fantastă, de mişcare psihedelică” neînchegată „în nuclee poetice veritabile”. În schimb, Ion Bogdan Lefter vede în el poetul cel mai dificil dintre optzecişti, conceptual, barbian, capabil de viziuni pe cât de stranii, pe atât de uimitoare. Formaţia lui Vlasie îşi spune cuvântul nu doar în particularităţile lexicale datorate în bună parte psihologiei, dar şi în intenţia lui vădită de a-şi constitui un univers (şi o mitologie, observă cu temei Lefter) interior, psihologic, „celular” şi deopotrivă „fizic”, corporal, populat de fiinţe reale. Neuronia (care e titlul celei dintâi selecţii publicate de Vlasie, în 1981, într-o plachetă-supliment a revistei piteştene Argeş) devine astfel un tărâm pe cât de real, pe atât de misterios, în care se petrec întâmplări fireşti şi totodată extrem de ciudate, iluminate dinăuntru de spiralele de wolfram ale unui craniu imens.
Nicolae MANOLESCU
Personalitate de prim-plan a literaturii române de la sfârşitul secolului XX şi din prima parte a următorului, intelectual de calibru, cu o concepţie ingenioasă şi profundă asupra evoluţiilor psihicului uman în postmodernitate, mare editor, creator de strategie culturală şi educaţională de lungă bătaie, Călin Vlasie e – pe deasupra şi, de fapt, în primul rând – un poet de vârf, de o frapantă originalitate. Opera sa, elaborată cu minuţie, în circa un deceniu de căutare intensă a echilibrului fragil dintre conceptualizarea riguroasă şi misterul insondabil, propune un extraordinar scenariu de explorare psiho-fantasmatică a lumii. O experienţă literară impresionantă, al cărei miez magmatic va rămâne incandescent, menţinându-i peste vremuri, intactă, forţa fascinatorie…
Ion Bogdan LEFTER
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 240
Format: 14x20
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 29,25 leiPRP: 39,00 lei
- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
- 35,91 leiPRP: 39,90 lei
OPINIA CITITORILOR