Orfice la persoana intai

Lumea scrierilor lui Marian Drumur nu e nici buna, nici rea. Este derizorie. O lume perfect verosimila, dar inutila si inexplicabila. Am putea-o numi post-realitate, ori, mai exact, infra-realitate. Vital si, concomitent, agonic, impacat, pare-se, cu nevolnicia lui, acest univers schiteaza, timid, la rastimpuri, anume tentative de a se salva, de a-si redobandi existenta fi reasca, spiritualitatea uitata. Una dintre aceste tentative este de ordin structural (vizeaza re-organizarea); cealalta – este de ordin dinamic: telul, proiectul, vectorul ce poate motiva, reactiva, mobiliza energiile stinse si asigura un viitor. Astfel, pe de o parte, din masa sociala informa se desprind, cand si cand, coagulari cat de cat conturate, supuse unor reguli si unei conduite. Atata doar ca atare substitute, atare intreguri fi e isi contrazic, chiar daca partial, statutul, fi e au o functionalitate maladiva (spitalul) sau aberanta (institutia culturala). In scurt timp, toate aceste insule „de normalitat e” isi abandoneaza relieful si dispar in ambianta amorfa. La randul lor, pe de alta parte, impulsurile schimbarii, ale iesirii din supravietuirea fara sens, altfel spus evenimentul isi reveleaza, curand, vidul, natura iluzorie, strict retorica, sau chiar fantastica. (Eugen Dorcescu)

Fragment din carte:

De mirare cum nimerise ofiterul, in blocul acela mare, direct la adresa… aveau probabil niste repere… cert este ca m-a gasit.

- La ora doua fix va prezentati la aplicatie, a zis. Locatia o stiti, efectele de asemenea…
- Chiar la pranz? am obiectat, de forma.
- Ora doua dupa miezul noptii, a precizat el.

Nu paisprezece! Exactitate si disciplina! Am onoarea sa va salut! Asta era; rucsacul statea pregatit in debara, locuinta pasagera austera ma atragea prea putin… gandurile puteau hoinari nitel, daca soneria intrarii nu insista.

- Nenea, a zis primul din pustii de la usa, in acordul celorlalti, ne-ati promis o noapte a povestilor… si acum plecati?!
- De unde stiti voi ce intentionez?
- Nu suntem nascuti chiar ieri, avem si noi informatii; adica ati fi plecat asa, lasindu-ne masca?
- Abia de am aflat; faceam cumva sa fiti instiintati! De acord ca n-am stiut? Apoi nici nu puteam evita! Ramane pe alta data?
- Ramane, au bombanit micutii. Noi suntem intotdeauna la urma!

Fireste, la ora aceea drumul spre unitate trebuia strabatut pe jos; asta mai lipsea, sa afle taximetristii ce locatie era vizata... masuri minime de conspirativitate!

Pe strada Carnavalului iluminatul public functiona, pe celelalte mai putin; in departare un grup se resfirase pentru o bataie cu bulgari de zapada, asa ca mi-am pregatit un grunz vizibil… si am trecut cu bine de combatanti, ca la urmatorul colt sa vad cum atine calea un trecator care chiar a zvarlit cu ceva… i-am trantit o replica tangibila de a ramas tintuit, gafaind. La poarta unitatii se adunase ceva lume, fireste, convocarea era cuprinzatoare; in cladirea de carantina ne prefiram in fata ghiseelor pentru luarea intermitenta in evidenta, predarea documentelor personale… directia dormitorul numarul, destinat nu somnului ci echiparii uniforme, urmata de incolonarea catre vizita medicala, la inceput in grupuri, apoi individuala. Evoluasera si ei, nu te mai pipaiau – intrai gol in interiorul unei masinarii cu senzori, electrozi, palpatori ce tineau strans in timp ce erai sfatuit sa fii relaxat, sa gandesti pozitiv… momente cand parea ca te deplasezi osmotic printr-un mediu vascos.

In vestiar se constituiau subunitatile – urma omogenizarea la masa micului dejun, finalmente, ceva concret! Zumzetul vocilor se incolacea in spatiul vast al salii de mese, punctat de clinchetele veselei si pocnetele tavilor metalice dinspre oficiu.

- O zi plina, ne informa seful de grupa din locul consacrat in capul mesei.

Anul aparitiei: 2021
Numar pagini: 252
Format: 13x20

OPINIA CITITORILOR