Pacatele sulgeriului.

Curtea parintelui meu, ca toate casele mari boieresti de la mijlocul veacului trecut, era plina de tigani si de tigance, desrobiti de abie la 1855 si care din mosi si stramosi fusese robi sau ai neamului nostru sau ai celorlalte neamuri ce alcatuiau marea boierime moldoveneasca. Unii dintr-insii, foarte batrani, erau inzastrati cu un uimitor dar de a povesti. Li placea sa spuie intamplarile vazute de ei cu ochii sau auzite de la parinti si de la bunici.
Minunatele lor cuvantari facura adesa, in lungile sari de iarna, sa treaca inaintea ochilor mei o multime de icoane ale unui trecut uneori foarte indepartat, icoane cateodata blande si duioase, mai adesa insa crunte si grozave. Lenea si nepasarea tineretii impiedecandu-ma sa le pun pe hartie atunci, cand erau inca vii in mintea mea, am uitat din nenorocire cele mai multe dintr-insele; voia avea insa grija ca acele de care imi mai aduc aminte sa nu imparta aceiasi soarta.
Pe urma plugaria si mai ales vanatul pe care l-am iubit cu patima, m-au adus in atingere zilnica cu taranimea din aproape intreaga vale a Trotusului, acea taranime vioaie, totodata blanda si voinica, in care gasesti atati povestitori mesteri ale caror cuvantari curg usor si dulce ca paraiele din codri. In sute de nopti ascultat-am, la focul otacului, pana tarziu dupa miezul noptii, amintirile puscasilor batrani despre vremurile de demult, ce le auzise si ei dela bunici si stramosi, despre pradaciunile turcilor si ale tatarilor, despre jafurile oamenilor domnesti, despre boierii iubitori de popor si despre acei, vai! cu mult mai numarosi, care mancau mosiile razasilor in mijlocul carora izbutise sa se vare.
Faptele ce alcatuiesc Pacatele Sulgeriului mi-au fost, toate, povestite intr-acest chip unele de tigani sau tigance, altele de tarani care te auzise si ei de la parinti si de la bunici. Sulgeriul Mihalache Strilea, fratii Nan, Ion Tiron, Zamfira, Radu Irofti, Facaurestii, Nita Schiopul, Anica, Vlad Catana si igumenul Gherasie au trait cu totii, desi nu toti in aceiasi vreme si pe acelasi loc. Fiecare din ei a faptuit cel putin parte din faptele povestite in fetele de mai jos sau altele foarte la feliu. Am avut numai sarcina sa-i adun la un loc sa-i fac sa traiasca in aceiasi vreme si sa desavarsesc legatura intre deosebitele intamplari spre a face din ele o povestire cu sir.
Sa nu se creada ca cruditatea unor amarunte si chiar a unor epizoade intregi din cartea de fata este exagerata si ca zugravesc obiceiurile si moravurile acelei vremi cu colori din cale afara negre.
Am vazut cu ochii, in al treilea sfert al veacului trecut, savarsindu-se de catre cei puternici, fapte chiar mai crude decat acele povestite in Pacatele Sulgeriului si nu pe ici si colea, in chip izolat, ci in toata tara. Bataia, voiu zice chiar schingiuirea tiganilor era obiceiu obstesc, caruia nu-i puse capat nici Conventia dela Paris, nici circularile lui Kogalniceanu, nici chiar Constitutia dela 1866.
Departe sa fi exagerat, am atenuat si-am atenuat chiar mult faptele mie povestite de scoboratorii celor batuti, schingiuiti si batjocuriti.
Asamene, mijloacele intrebuintate de sulgeriul Mihalache Strilea pentru a-si intregi mosia trebuiesc privite ca din cele mai blande si mai putin necinstite. Daca Mihalache Strilea silia pe razasi sa-i vanda partile lor, mult-putin le platia, pe cand in deobste partile de mosie se luau de la razasi fara sa se mai plateasca.
Sulgeriul Mihalache era cel putin darnic, viteaz, de fire deschisa, uneori bun la inima si in stare sa faca jertfe pentru cei ce-i erau simpatici. Moldova din a doua jumatate a veacului XVIII insa era plina de boieri si de boieranasi care, daca aveau toate pacatele sulgeriului, mai erau si zgarciti, lipsiti de barbatie, vicleni si falsi.
Erau fara indoiala, atat printre boierii cei mari cat si printre cei mici, firi alese, drepte, bune, blande si nelacome; dar asamenea firi alcatuiau mai degraba exceptia decat regula: obstia samana mai mult cu Strilea (fara bunele lui insusiri), cu Grigoras Leon, cu Grozav si cu Putina. Dealtmintrelea acesti doi de pe urma se mai intalnesc din nenorocire prea adesa si astazi, printre primarii, notarii si subprefectii actuali.
Singur Tifescu trebuie privit ca o exceptie, in rau; in schimb insa voiu destainui ca adevaratul Tifescu, acel care o ars un sat intr-o biserica si o stans peste cincizeci de obstii de razasi, o trait mult mai aproape de noi.
Imi propun, daca imi va ajuta Dumnezeu, sa prezint in curand cetitoriului o povestire in care ne vom intalni iarasi cu Zamfira si ale carei personagii vor face parte din cea mai inalta treapta a boierimii de acum o suta de ani.

Radu Rosetti

OPINIA CITITORILOR